Dis de dimineață, la 9.20, Nicolae Ceaușescu decolează de pe ”Otopeni” în direcția Moscova. E 4 decembrie 1989, liderul de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, s-a văzut, în Malta, preț de două zile, cu omologul său american, George Bush senior, Europa comunistă s-a schimbat, așa că dictatorul român e chemat spre a fi informat ce și cum.
Ceaușescu nu fusese cuminte în ultima perioadă. Pe 20 noiembrie începuse cel de-al XIV-lea Congres al PCR. De sus, de la tribună, afirmase că este necesară condamnarea pactului Ribbentrop - Molotov, pornise să critice țările ”pretine” ce începuseră reformele, adusese, pentru a ”n”-a oară în discuție, ”imperialismul”. Gorbaciov îi scrisese chiar atunci, în timpul plenarei, s-o lase mai moale cu atacarea capitalismului, să înțeleagă faptul că NATO și Tratatul de la Varșovia vor deveni entități defensive, dar Ceaușescu dădea semne că nu pricepe aceste lucruri, deși, în jurul său, totul se modificase. Nu era de acord să meargă în URSS, dorea chiar să trimită acolo pe cineva din guvern, un Totu, ori un Ștefan Andrei. Dar Moscova îi dăduse de înțeles că e o treabă serioasă, așa că...
E o vizită scurtă, ciudată. Pleacă la 9.20, se reîntoarce, tot pe 4 decembrie 1989, la București, la ora locală 23.00. Dus - întors se făceau cam șase ore, așa că la Moscova Ceaușescu ”parca” doar opt ceasuri. Agenda nu e clară, dar e clar că totul e făcut pe fugă. Mai sunt prezenți doar prim - miniștrii, Constantin Dăscălescu și Nikolai Rîjkov. În imaginile filmate se vede cum liderul comunist român își caută, din priviri, foștii aliați. Dar bulgarul Todor Jivkov fusese înlocuit cu Petăr Mladenov, est - germanul Erich Honecker făcuse rocadă cu Egon Krenz. Ceaușescu fusese informat de către generalul Iulian Vlad de ceea ce se discutase la bordul vasului, în Malta, intuia și cam ce soartă îl așteaptă.
Gorbaciov e ferm. Îi spune lui Ceaușescu că situația din această parte de Europă s-a schimbat. Îi sugerează să renunțe la funcțiile sale de stat și să accepte politicile de ”Glasnost” (n.r. - ”Deschidere”, în limba rusă) și de ”Perestroika” (n.r. - ”Restructurare”).
Ceaușescu, Gorbaciov și alți lideri comuniști
Gorbaciov (centru) și câțiva lideri comuniști, printre care și Ceaușescu
Lăsăm, puțin, atmosfera tensionată de la Moscova. Mergem la București. Aici, programul Elenei Ceaușescu e și mai straniu. Pe 4 decembrie se vede cu Poliana Cristescu, fosta sa noră. 25 de minute. De două ori cu Iulian Vlad (prima dată, o oră, apoi, 25 de minute), tot de două ori cu Curticeanu (n.r. - membru al Secretariatului CC al PCR). Apoi, ministrul Educației, Teoreanu și, pe final, cu Emil Bobu.
Ne reîntoarcem la Moscova. În ”Memoriile” sale, Gorbaciov notează că după discuția cu Ceaușescu, ”M-am convins definitiv că el, pur și simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii”. Dar dictatorul român se face că nu sesizează evidențele. Cere o întrevedere la București, în ianuarie 1990. Mihail Sergheevici e prea ”cool” ca să-l refuze direct, dar lansează una dintre sintagmele rămase, definitiv, în istorie: ”Să mai trăim noi până atunci, tovarășe Ceaușescu!” Nici de această dată ”adrisantul” nu pare că ”prinde poanta”: îl invită la o vânătoare de fazani pe care o organiza, pe 10 decembrie, în apropierea Bucureștilor. E refuzat. Ceea ce a urmat, se știe. Din acel moment, Nicolae Ceaușescu avea să mai trăiască 21 de zile...
