Între 1942 și 1945, poloneza Irina Sendler a reușit să salveze de la moarte peste 2.500 de copii evrei din Ghetoul din Varșovia. Le-a făcut acte false, i-a scos de acolo, ducându-i fie la familiile poloneze ”libere”, fie în mănăstiri ori orfelinate. A trăit 98 de ani, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace și a declarat, mereu, că nu a făcut nimic glorios. ”Doar mi-am justificat extistența pe acest pământ!”
Imaginea-i c-o bunicuță ”ticăloasă”, toată un zâmbet. Lângă ea, copii. Mulți copii, așa, pe la 70 de ani. Sunt toți ai ei! În poză nu încap decât vreo 12, dar, numărați, să tot fie vreo 2.500. Da, douămiicincisute” Pe toți i-a ”născut” în trei ani, între 1942 și 1945. I-a scos din Iad și le-a dăruit viața. Au ajuns prin toate colțurile lumii dar, de fiecare dată când pot, se întorc în Polonia, la ”mama”. Așa au făcut și azi, când a împlinit 90 de ani.
Irina Sendler să născuse pe la 1910. I-a plăcut să aibă grijă de oameni, așa că s-a făcut asistentă medicală. În '39, Războiul cel Mare a pornit la drum. Avea grijă de răniți, dar simțea că poate face mult mai mult. În 1942 a riscat totul. Naziștii împresuraseră Varșovia, polonezii puseseră bazele ”Zegota”, organizația ce urma să scoată evreii din Gheto. Irina a devenit ”capul” secțiunii pentru copii. A tras lângă ea o mână de oameni. S-a dus la nemți. ”Trebuie să facem controale epidemiologice, vaccinuri!”, le-a spus. Friții au mirosit ceva, dar nu voiau să-și asume vreo boală, ceva contagios, așa că au lăsat-o în pace. A făcut documente false, a luat fiecare beleluș și l-a scos din încercuire. Micuții au ajuns fie la familiile libere, fie în mănăstiri, fie în orfelinate, departe de prigoană.
A început să fie cunoscută drept ”Jolanta”. Nemții îi luaseră urma, dar nu știau cine e. Anunța că s-a sesizat o posibilă epidemie de tifos, cerberii deschideau, imediat, ușa, iar Irina, personal, salva micuții. Numai prin mâinile ei au trecut 400 de suflete. A ținut liste perfecte, complete: fiecare puiuț de unde a fost luat, unde a ajuns, ce familie a avut, ce familie a primit. Nu se mai putea face nimic. În august 1943, au prins-o! Gestapoul a torturat-o până la leșin. N-a zis nimic. Nici un cuvințel. I-au cerut doar câteva foi pentru a o elibera. Ori câteva nume. I-au fracturat și picioarele, și mâinile. Degeaba! Au condamnat-o la moarte prin împușcare. Cu câteva zile înainte de a fi executată, a mituit gardienii și a fugit! S-a ascuns o perioadă, apoi, sub un alt nume, a revenit în Varșovia. A continuat să lucreze ca asistentă medicală și să salveze lumi, până la finalul războiului. Și-a reunit ”echipa”, a predat toate datele către autorități. Mulți dintre părinții copiilor salvați muriseră în Lagărul de exterminare de la Treblinka...
După nemți au schingiuit-o și polonezii
Între 1948 și 1949, deși urgia se terminase, n-a scăpat de bătaie. Comuniștii au arestat-o pentru că avea legături cu principalele mișcări de rezistență. O loveau cu picioarle în burtă, ea era gravidă. Andrei, fiul ei, s-a născut prematur și n-a putut trăi...
Israelienii n-au uitat-o. Cum puteau uita o asemenea ființă? În 1965 a devenit ”Drept între Popoare”. Autoritățile poloneze n-au lăsat-o să se ducă să ia distincția. A continuat să lucreze ca învățătoare. În 1980 s-a alăturat ”Solidarității”. După 1990, ”copiii” ei din toată lumea au început s-o viziteze. Îi primea din scaunul său cu rotile pe toți, îmbrăcată în negru. A fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, s-au făcut filme după viața ei. A refuzat aproape orice: ”Fiecare omuleț ce a fost salvat cu ajutorul meu a reprezentat justificarea existenței mele pe Pământ, nu un titlu de glorie”, avea să spună.
Se stingea în mai 2008, la 98 de ani. Au înmormântat-o în centrul Varșoviei, pe care o iubise atât de mult.
Nu, nu se întâmplă doar în filme! La 10 ani a trimis un mesaj într-o sticlă pe mare! După mai bine de două decenii a pri... „Maldive de Cluj”, locul spectaculos ajuns o ruină: „Lacul e plin de mizerie, deși e ca o Lagună Albastră!”...
