Urmărește A1 pe DiscoverPe 1 ianuarie 1968, medicul Christiaan Barnard, un chirurg de 44 de ani, cel care reușise primul transplant de inimă din lume, realizeează, cu o singură operație, un dublu miracol: salvează un pacient ce avea zilele numărate și transferă un ”motoraș” de la un negru la un alb, în cel mai ostil mediu din lume, Africa de Sud. Donatarul avea să supraviețuiască 19 luni după, un adevărat record pentru acele vremuri
1 ianuarie 1968 e o zi de luni de vară în Cape Town, Africa de Sud. Clive Haupt, un tânăr muncitor negru de 24 de ani, înoată aproape de geamandură. Simte că nu mai are aer, o ușoară stare de amorțeală...Peste numai câteva clipe, Dorothy, cu care era căsătorit doar de trei luni, urlă deasupra sa. Pe plaja cu nisip fin lumea s-a adunat ca la urs. Comoție cerebrală...
Christiaan Barnard, fiu al unui predicator al Bisericii Reformate Olandeze, 44 de ani, chirurg, omul care pe 3 decembrie, cu o lună în urmă, realizase, cu succes, primul transplant de inimă din lume, e la petrecerea dată de niște prieteni pentru trecerea în noul an. Primește un telefon. Pacientul său, Philip Blaiberg, 56 de ani, dentist alb, bolnav de inimă, care a mai primit doar trei, hai, poate patru săptămâni de viață, are șanse de supraviețuire. Vestea bună: s-a găsit un donator. Vestea proastă: e negru! Cu astfel de lucruri nu se glumește în Africa de Sud, locul celui mai crunt apartheid. Dar Barnard vrea să riște. Când adună, clandestin, 20 de specialiști la spital, știe că gestul său l-ar putea băga în închisoare. Dar merge mai departe. Vrea să transplanteze inima unui negru la un alb!
Dă telefoane. La ”Victoria”, Clive Haupt încetează să mai respire. E conectat la aparate. Pasul cel mare poate fi făcut, dar e nevoie de acceptul soției. Barnard ia legătura cu ea. ”Dacă inima soțului meu poate salva viața unui alb, dă-i drumul!”, vine răspunsul. E 20.30, 1 ianuarie 1968, când Christiaan, nume predestinat, începe a doua joacă de-a Dumnezeu. Coboară temperaturile celor doi: donator și donatar. Deschide, taie, ia inima din pieptul negrului și o pune în cel al albului. La 11 dimineața, pe 2 ianuarie 1968, transferul propriu-zis e gata. A durat cam 10 minute. Urcă temperatura, iar ”motorașul” negrului pleacă la drum în pieptul albului, singur, fără niciun electroșoc! Barnard cade pe un scaun, plin de sudoare. A adus viață, a ucis, pentru moment, apartheidul...
Ziarele iau foc. E făcut ”măcelar”, ”sadic”, ”anormal”. Nu-l interesează asta. Sosesc scrisori din toată lumea. De amenințare. ”Nu te mai juca de-a Dumnezeu”, citește. E acuzat de acte criminale. A permis accesul unui negru într-un spital de albi, apoi a ”contaminat” trupul unui alb cu inima unui negru! Numai presiunea internațională îl salvează de pușcărie. Blaiberg supraviețuiește 19 luni după, un record incredibil pentru acea vreme. Avea să sfărșească repudiat de propria familie...Revistele americane titrează că Barnard a reușit ceva mai important decât explorarea spațială.
Barnard, alături de Blaiberg, care face primii pași după transplant
33 de ani mai târziu, după 140 de transplanturi realizate, inima sa se oprește într-un hotel din Pafos, Cipru, unde se afla în vacanță.
