L-au împușcat în față de șase ori, dar n-au reușit să-l omoare. „Mi-au scos un os din picior și mi-au reconstruit obrazul din el.”

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Avea doar 12 ani când l-au împușcat în față, de șase ori. S-a târat printre corpurile colegilor decedați iar astăzi mii de oameni îi ascultă povestea. A fost singurul supraviețuitor al celui de-al doilea atac terorist din Pakistan.

Dimineața zilei de 16 decembrie părea să fie o zi normală pentru elevul de doar 12 ani. Întâlnirea obișnuită cu colegii în parcarea școlii și statul în cantină, unde discuția predominantă era despre meciul de cricket de noaptea trecută.

În momentul atacului terorist, elevii, cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani, se aflau în sală. Elevul se afla pe scenă, alături de director și câțiva profesori. În timpul discuției s-a auzit un zgomot puternic, la început nu a părut neobișnuit, însă zgomotul se apropia, iar elevii au intrat în panică.

„L-am întrebat pe profesorul meu, care era pe scenă cu mine, dacă totul era în regulă. "Nu vă faceți griji, nu vă faceți griji, totul este bine", mi-a spus el. Unii studenți erau îngrijorați, alții glumeau. Când zgomotul a devenit mai puternic, s-a lăsat o tăcere completă peste auditoriu.” , spune victima.

„Am stat acolo unde eram pe scenă, prea confuz să mă mișc. Niciunul dintre noi nu a auzit vreodată focuri de armă de la acel moment apropiat. Și așa, ușa a fost lovită și auditoriul a devenit o zonă de război.”

„A fost la aproximativ 10 metri distanță de mine când prima lovitură mi-a lovit fața. Când glonțul a intrat în contact cu pielea, tot ceea ce simțeam era durerea de stres, fața mea era deschisă și sângera, dar încă nu eram sigur că ceea ce se întâmpla era real.”

De pe scena, acesta observa cum colegii dar și profesorii mureau, unii încet, alții rapid. Aceștia au fost împușcați în cap, în picior, în mâini sau în piept.

„Stăteam acum pe scenă, încercând cu disperare să mă rostogolesc pe podea și sub scaune într-un fel de adăpost. Atunci unul dintre teroriști m-a văzut mutat. M-a împușcat în față, din nou și din nou. Am pierdut numărul de câte ori.”

„Privind la fața mea care abia mai exista, nu pot decât să presupun că au decis să mă lase să mor cu durere.”

A încercat să se ridice, dar picioarele nu îl mai ascultau, s-a târât până la punctul de siguranță. „Mi-am spus: Încă respir. Până când nu mai respir, voi încerca tot ce pot pentru a continua să respir."

Singurul pe care nu și-l mai amintește este cum a ajuns la spital. Teroriștii i-au distrus atât de tare fața încât a fost lăsat cu cadravele, nu cu pacienții. A pierdut atât de mult sânge încât corpul îi era paralizat.

„Am încercat să vorbesc, să fac orice fel de zgomot care să le spună că trăiesc, dar nimic nu ar fi ieșit. Am făcut tot ce am putut pentru a respira profund, sperând că cineva va vedea și mă vaajute. Sângele din gură a început să facă bule.”

A fost împușcat în față de șase ori, o dată în picior și o dată în mână.

Este supraviețuitorul celui de-al doilea atac terorist din Pakistan, teroriștii care au asaltat școala erau din partea talibanilor din Pakistan. Cele mai multe victime au fost copii, care au murit în câteva minute.

În primii doi ani de la atac, victima a stat în spital. Din comă a ajuns la intervenții chirurgicale, medicii i-au reconstruit fața. „Mi-au luat un os din picior și mi-au făcut o falcă nouă. Au pus niște plăci metalice în gură și au creat o articulație - aceasta a fost una dintre cele mai mari operații pe care le-am avut.”

Doar 1% șansă de a trăi, s-a luptat cu depresia și traume, a fost pe punctul de a se sinucide. Astăzi ține discursuri motivaționale în școli, universității și companii din Marea Britanie. A ales să își continuie studiile, iar în momentul de față este membru al Parlamentului Tineretului din Regatul Unit.

„Teroriștii care au intrat în școala mea în acea zi au ales să ridice bombe și arme, dar pentru a lupta împotriva terorismului în țara mea, am ales să iau cărți și pixuri, pentru că cred că nu armele îi sperie pe teroriști, ci educația.