Antena Căutare

„Paştele mamii lui de ţigan! Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară!”. Doi dintre cei mai mari actori ai României au fost născuți în aceeași zi. Ce relație aveau Jean Constantin și „Tomiță” în spatele camerelor

Toma Caragiu și Jean Constantin, doi dintre cei mai mari actori ai României, au fost născuți în aceeași zi, 21 august, la trei ani distanță unul față de altul. Împreună, în viața reală, la fel ca și în fața camerelor de filmat, cei doi făceau spectacol.

Toma Caragiu și Jean Constantin, doi dintre cei mai mari actori ai României, au fost născuți în aceeași zi, 21 august, la trei ani distanță unul față de altul. Împreună, în viața reală, la fel ca și în fața camerelor de filmat, cei doi făceau spectacol.

Una dintre cele mai cunoscute întâmplări amuzante cu actorii Toma Caragiu și Jean Constantin s-a petrecut la gară, în timp ce „Tomiță” își aștepta colegul de filmare, care sosea la București de la Constanța.

„Mă aştepta în gară cu toată trupa, iar el comenta. Şi îl întreba cineva: «Ce aveţi domnu’ Caragiu?» Şi el gemea: «Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară. Paştele mamii lui de ţigan! Îl omor şi o să fie un ţigan în minus în ţară!»”, povestea chiar Jean Constantin.

Actorul, însă, nu era țigan decât atunci când voia să fie, pentru publicul lui. Jean Constantin, al cărui nume real a fost Constantin Cornel Jean. A avut origini grecești, la fel ca Toma Caragiu, născut pe 21 august 1925, în satul Aetomilitsa din Grecia. Familia de aromâni Caragiu a emigrat în timpul Războiului Civil și s-a stabilit în România, la Ploiești. Cei care l-au cunoscut pe Toma Caragiu își aminteau că, la petreceri, cânta și dansa grecește.

Articolul continuă după reclamă

Jean Constantin s-a născut pe 21 august 1927, cu trei ani după Toma Caragiu, din mamă grecoaică, Caliopi Stavreg Zaharia, şi tată macedonean albanez, Dumitru Jean, conductor arhitect.

Ca într-un scenariu comic, Toma Caragiu și Jean Constantin obișnuiau să se amuze jucând rolurile de căpitan şi cel de bişniţar, în viața reală, într-o vreme când cel de-al doilea făcea des naveta pe ruta Constanţa-Bucureşti. La gară, atât la un capăt, cât şi la celălalt, adesea, era aşteptat de Dumitru Galani, respectiv, la Capitală, de „Tomiță”.

Când îl vedea, Toma Caragiu, cu mârâitul lui specific, după cum îşi amintea Galani, îl întreba ce i-a adus. „Jean juca şi el rolul mai slugarnic, «da, Tomiţă, ţi-am adus cafea»“. Uneori, Toma Caragiu îl întâmpina pe Jean Constantin spunându-i, conform aceluiaşi prieten, „au plecat nemţii şi nu v-au împuşcat pe toţi“.

Chiar şi când îl invita la el, Toma Caragiu îi cerea, în glumă, câte ceva. „Îi zicea, «eşti invitatul meu, Jane, dar te duci în oraş, cumperi 200 de grame de cafea, şi nu uita de zahăr»“.

„Paştele mamii lui de ţigan! Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară!”. Doi dintre cei mai mari actori ai României au fost născuți în aceeași zi. Ce relație aveau Jean Constantin și „Tomiță” în spatele camerelor

Toma Caragiu i-a confiscat lui Jean Constantin câțiva… pești

O altă întâmplare avându-i protagonişti pe cei doi pare desprinsă din rândul celor în care jucau. Erau la Snagov, la cabane, după o serie de filmări dificile. Seara, trebuiau să revină în Bucureşti, unde Jean Constantin plănuia să îşi viziteze un frate, Nelu. Pentru că nu voia să meargă la el cu mâna goală, a convins nişte pescari să îi prindă crapi şi plătici. Pe când îşi ducea, fericit, peştii la cabană, a apărut „nea Tomiţă Caragiu“.

„Cum mă vede, mă şi ia la...ture cu morga lui sobră şi inimitabilă: «Bravo, ţigane, te apucaşi de braconaj! Furi peştii satului! Frumos, ce să zic! Ei, află Parpanghele, că peştele se confiscă». Am zis, «Nea Tomiţă, să vezi..., am de făcut o vizită deseară, la»..«Nimic, am zis, peştele se confiscă», îmi ia exemplarele şi dispare în bufet“, rememora episodul actorul.

În fine, a făcut rost de alţi doi peşti, dar ghinionul i l-a scos iar în faţă pe nea' Tomiţă care i-a confiscat din nou peştele, spre hazul celor din echipă.

Aflând că în acea după-amiază, un microbuz mergea la Bucureşti cu o „treabă urgentă“, l-a îmbunat pe şoferul Milică să îl ia şi pe el. Treaba atât de urgent era să ducă peştii lui la restaurantul „Pârâul rece“. Caragiu urma să fie amfitrionul unei cine la care îşi invitase 10 colegi. Ajuns la capitală, Jean Constantin s-a prefăcut că merge spre Hala Traian, pentru ca apoi să facă cale întoarsă. Ajuns la „Pârâul rece“, i-a explicat celui responsabil că domnul Caragiu se răzgândise, iar peştii aveau să fie pregătiţi la „Bordei“.

Mai departe, lui Jean Constantin i s-a povestit că ajuns la restaurant, nea Tomiţă a lipit trei mese, cerând peştii, moment în care responsabilul nu ştia cum să se scuze. „La auzul acestor vorbe, Caragiu a scrâşnit din dinţi şi a mai zis: „Ah, ţigane, am să te mănânc de viu, cu pene, cu fulgi cu tot“.

Trei săptămâni, „braconierul“ nu a mai dat pe la Buftea, deşi avea filmări. Aflase că nea Tomiţă pusese toţi portarii în alertă să îi dea de veste cum îl văd.

„Paştele mamii lui de ţigan! Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară!”. Doi dintre cei mai mari actori ai României au fost născuți în aceeași zi. Ce relație aveau Jean Constantin și „Tomiță” în spatele camerelor

Jean Constantin, bătut la filmări, lângă Toma Caragiu

Unul din cele mai iubite roluri jucate de Jean Constantin a fost Ismail, din „Toate pânzele sus!“”. Turcul Ismail, care nu se despărţea niciodată de polonicul lui, avea replici savuroase, stâlcite intenţionat în limba română. Au rămas memorabile replicile „Întâi mâncam şi pe urmă luptam“ şi „Ismail mâncam, cu polonicul dădeam“.

Operatorul celor trei filme ale seriei, Nicolae Mărgineanu, a povestit cum a încasat-o Jean Constantin în timpul filmărilor, lângă Toma Caragiu.

„Scenele de detenţie s-au filmat la Văcăreşti. La un moment dat, în frizeria închisorii, Jean Constantin şi Puiu Călinescu stăteau pe scaune, îmbrăcaţi în zeghe. Fără să-şi dea seama nimeni din echipă, a apărut acolo chiar frizerul puşcăriei, un individ uriaş, care l-a apucat brutal de păr pe Jean şi a vrut să-l radă corespunzător, crezând că e chiar un deţinut adevărat. Jean făcea naveta de la Constanţa şi se întâmpla să mai şi întârzie uneori. Ţin minte că la un moment dat Toma Caragiu a spus, cu mimica lui inimitabilă: «Paştele mamii lui de ţigan! Ăsta precis a furat ceva din tren şi l-au prins! De-asta nu mai vine!»“.

„Paştele mamii lui de ţigan! Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară!”. Doi dintre cei mai mari actori ai României au fost născuți în aceeași zi. Ce relație aveau Jean Constantin și „Tomiță” în spatele camerelor

Toma Caragiu l-a bătut pe Jean Constantin, la filmările pentru „Procesul alb”. „Fața nu I s-a mai desumflat zile întregi și nici pe scaun nu se mai putea așeza”

În memoria lui Jean Constantin a rămas și „bătaia” pe care a luat-o de la Toma Caragiu, la filmările pentru filmul „Procesul alb”, unde el a fost authentic până la capăt în rolul vânzătorului de ziare Gică Hau-Hau.

„A încasat de la Toma Caragiu (în rolul Ciripoi, în «Procesul alb», n.r.) atâtea palme şi atâtea lovituri de centură încât zile întregi faţa nu i s-a mai desumflat şi nici pe scaun nu se mai putea aşeza. Dar cronicile l-au numit formidabilul, extraordinarul“, mărturisea Iulian Mihu, regizorul filmului, citat de Adevărul.

„«Procesul alb» a fost primul meu film. Criticii de film spuneau «extraordinarul Jean Constantin», lucru care mi-a mers la inimă. Când mă bătea Toma Caragiu în “Procesul alb”, în secvenţa de la Poliţie… am simţit-o. Bătaia s-a filmat pe viu, cu un aparat silenţios. Operatorul îi spusese lui Toma că trebuie “să se simtă palma” pe faţa mea. Eram în gros plan. Jucam cu un actor atât de mare!”, își amintea chiar Jean Constantin.

Jean Constantin și Toma Caragiu au jucat în mai multe producții împreună, între care se numără, în afară de „Procesul alb”: Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), „Zestrea domniţei Ralu” (1970), „Brigada Diverse în alertă” (1971), „B.D. la munte și la mare” (1971), „Haiducii lui Șaptecai” (1971), „Nu filmam sa ne amuzam” (1975), „Gloria nu cîntă” (1976), „Mastodontul” (1975), și „Explozia” (1973).

Ediţii falsificate ale romanului "1984", de George Orwell, de vânzare pe Amazon... Caz asemănător cu cel al Alexandrei Măceșanu în America. Victima a fost salvată în 20 de minute VIDEO...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open”
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open” Duminica, 16.02.2025, 23:50
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Ce mai mare biserică ortodoxă sub pământ se află în România. În ce oraș se pot căsători creștinii într-o ceremonie specială
Ce mai mare biserică ortodoxă sub pământ se află în România. În ce oraș se pot căsători creștinii într-o...
Crema de fistic. În ce preparate o poți integra cu ușurință
Crema de fistic. În ce preparate o poți integra cu ușurință Catine.ro
Un bărbat a mers la 2000 de întâlniri nereușite. Ce le-a determinat pe femei să îl respingă și cum definește el acum dragostea
Un bărbat a mers la 2000 de întâlniri nereușite. Ce le-a determinat pe femei să îl respingă și cum definește...
Dulce Maria din trupa RBD, ședință foto alături de soțul ei de Ziua Îndrăgostiților. În ce ipostaze s-au fotografiat
Dulce Maria din trupa RBD, ședință foto alături de soțul ei de Ziua Îndrăgostiților. În ce ipostaze s-au... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Felician Mureșan a murit la 43 de ani. Tenorului i s-a făcut rău în aeroportul Otopeni și nu a mai putut fi salvat
Felician Mureșan a murit la 43 de ani. Tenorului i s-a făcut rău în aeroportul Otopeni și nu a mai putut fi salvat Libertatea.ro
Cât cântărește mesajul lui Elon Musk spre Călin Georgescu. Analist: „Se poate însăila o poveste de susținere americană”
Cât cântărește mesajul lui Elon Musk spre Călin Georgescu. Analist: „Se poate însăila o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum arată rochia cu care Demi Moore a făcut senzație la 62 de ani, pe covorul roșu la Premiile BAFTA. Actrița a impresionat cu eleganța ei. FOTO
Cum arată rochia cu care Demi Moore a făcut senzație la 62 de ani, pe covorul roșu la Premiile BAFTA. Actrița a... Elle
Român, condamnat la închisoare pe viață în Statele Unite ale Americii! Ce a fost în stare să facă
Român, condamnat la închisoare pe viață în Statele Unite ale Americii! Ce a fost în stare să facă Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai gândit
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai gândit HelloTaste.ro
Serghei Lavrov a vorbit despre Călin Georgescu la Riad. Ministrul de Externe al Rusiei a mințit că România cere bucăți din Ucraina
Serghei Lavrov a vorbit despre Călin Georgescu la Riad. Ministrul de Externe al Rusiei a mințit că România cere... Antena3.ro
Apple pregătește lansarea noului iPhone SE. Ce alte dispozitive ar dezvălui în cadrul evenimentului
Apple pregătește lansarea noului iPhone SE. Ce alte dispozitive ar dezvălui în cadrul evenimentului useit
Horoscopul zilei de 19 februarie 2025. Gemenii au nevoie de o schimbare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 februarie 2025. Gemenii au nevoie de o schimbare. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop martie 2025: Ce îți rezervă astrele în această primă lună de primăvară
Horoscop martie 2025: Ce îți rezervă astrele în această primă lună de primăvară Jurnalul
Elon Musk i-a distrus cariera lui Jennifer Lopez atât de repede, încât oamenii nici măcar nu au avut timp să înțeleagă cum
Elon Musk i-a distrus cariera lui Jennifer Lopez atât de repede, încât oamenii nici măcar nu au avut timp să... Kudika
Ce să pui în maşina de spălat rufe pentru a nu le mai călca. Nu mai ies şifonate
Ce să pui în maşina de spălat rufe pentru a nu le mai călca. Nu mai ies şifonate Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Momentul în care avionul din Toronto ia foc şi se răstoarnă la aterizare. 18 persoane, în stare gravă
Momentul în care avionul din Toronto ia foc şi se răstoarnă la aterizare. 18 persoane, în stare gravă Observator
Depresia de iarnă: cum o recunoști și cum o depășești
Depresia de iarnă: cum o recunoști și cum o depășești MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Zodia care își va schimba radical viața în următoarele 6 zile, potrivit numerologului Mihai Voropchievici
Zodia care își va schimba radical viața în următoarele 6 zile, potrivit numerologului Mihai Voropchievici Gandul
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim CanCan
Importanța cerealelor integrale în alimentația copiilor
Importanța cerealelor integrale în alimentația copiilor DeParinti
Shakira a fost spitalizată din cauza unei „probleme abdominale”. Cântăreața și-a amânat spectacolul din Peru: „Nu sunt într-o stare suficient de bună pentru a susține un spectacol”
Shakira a fost spitalizată din cauza unei „probleme abdominale”. Cântăreața și-a amânat spectacolul din... ZUTV
Avertisment FBI pentru toți utilizatorii Gmail. O înșelătorie „devastatoare” golește conturile în doar câteva secunde
Avertisment FBI pentru toți utilizatorii Gmail. O înșelătorie „devastatoare” golește conturile în doar... UseIT
Cu ce poți înlocui mierea în rețete. Variantele cele mai bune
Cu ce poți înlocui mierea în rețete. Variantele cele mai bune Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x