Antena Căutare

Primul copil din lume care a fost creat prin fertilizare în vitro are 42 de ani, în prezent. Cum arată acum Louise Joy Brown

În urmă cu 43 de ani, pe 25 iulie 1978 se năștea primul copil creat printr-o metodă artificială de fecunadare, denumită FIV. Ce mai face și cum arată acum Louise Joy Brown, femeia care a fost concepută în afara corpului uman, în eprubetă.

Primul copil din lume care a fost creat prin fertilizare în vitro are 42 de ani, în prezent. Cum arată acum Louise Joy Brown Galerie
Louise Joy Brown, primul copil obținut prin FIV | Profimedia

Fecundare lui Louise Joy Brown a fost realizată de doi profesori specialiști în FIV, Roger Edwards și Patrick Steptoe. Părinții femeii au încercat timp de nouă ani să obțină o sarcină, însă fără succes din cauză că problemele de sănătatea nu se mai sfârșeau, iar la un moment dat nici medicii nu mai știau cauza exactă pentru care nu pot obține o sarcină.

Lesley Brown, mama fetiței, îl convinsese pe soțul ei, John, să accepte propunerea specialiștilor de la Universitatea Cambridge, de a crea un copil în arfara corpului uman. Deși sceptic la început, bărbatul a cedat din dorința de a da viață unei ființe umane, potrivit firstpost.com.

După zece ani de cercetări, tehnica fecundării în vitro a putut fi pusă în aplicare pe cei doi părinți dornici de a avea un bebluș. În urma investigațiilor de specialitate și a unor tratamente, au fost extrase ovule și spermatozoizi. Prin tehnica specială a fost obținut un embrion care a fost implantat în uterul mamei.

Citește și: Fecundarea in vitro este folosită în lume de peste 40 de ani. Ce trebuie să știi despre FIV

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De acolo, natura și-a intrat în drepturi și a dus la creșterea unei fetițe sănătoase, care s-a dezvoltat normal în pântecul mamei. Louise s-a născut prin cezariană la spitalul Oldham din nord-vestul Angliei și a cântărit la naștere 2,61 kilograme.

Citește și: Connie Culp, prima femeie din SUA care și-a făcut transplant de față. Cum arăta înainte ca soțul său să o împuște: "L-am iertat din prima clipă"

Ce face și cum arată în prezent Louise Joy Brown

După ce Louise s-a npscut perfect sănătoasă, procedeul s-a răspândit repede în întreaga lume, iar femeia a avut și o surioară conepută prin aceeași metodă. Natalie Brown, care a venit pe lume în 1982 tot prin fertilizare în vitro, este și primul bebe-eprubetă care a dat naștere, în 1999, unui copil perfect sănătos conceput în mod natural.

În prezent, Louise Joy Brown are 42 de ani duce viață perfect normală, în sud-vestul Angliei și lucrează pentru o companie de transport de marfă din Bristol. Femeia locuiește împreună cu soțul și cei doi fii. De asemenea, aceasta promovează în mediul online diverse medicamente care ajută la îmbunătățirea fertilității la femei, potrivit wikipedia.

Citește și: O femeie a cheltuit 35.000 de euro ca să devină mamă: ”Cel mai greu era să stai lângă mămici cu copii!” Tânăra a trecut prin nouă fertilizări in vitro

Louise Brown este primul copil care s-a născut prin fertilizare in vitro, pe 25 iulie 1978, în Marea Britanie.

Doi medici de la Universitatea Cambridge, fiziologul Robert Edwards și ginecologul Patrick Steptoe lucrau la o tehnică revoluționară de zece ani: încercau să unească ovule și spermatozoizi în eprubetă, pentru a obține un embrion pe care să-l implanteze în uterul unei femei.

Citește și: Are 18 ani și a devenit mamă singură, prin fertilizare in vitro!„Părinții m-au susținut întru totul”

În 2010, Robert Edwards a primit premiul Nobel pentru medicină, pentru dezvoltarea tehnicilor de fertilizare in vitro. Între timp, cu ajutorul acestei tehnici revoluționare, s-au născut peste 5 milioane de copii.

O creatură marină uriașă, lungă de 37 de metri, a fost descoperită fără viață. Moartea ei a ridicat semne de întrebare... Copacul rar care "sângerează" de fiecare dată când este tăiat, zgâriat sau rupt. Seva lui rară este cautată în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x