Cezar, un creator de conținut din România cunoscut pentru aventurile sale în natură, a dezvăluit ce trasee din țara noastră l-au impresionat de-a lungul anilor.
Pentru fiecare traseu inclus în top 10, Cezar a oferit detalii despre distanța care trebuie parcursă, timp și nivelul de dificultate.
Atunci când vorbim despre trasee, indiferent de dificultatea lor, experții sfătuiesc drumeții să urmeze regulile de protecție.
Astfel, reduc riscul unor incidente neplăcute sau chiar periculoase în natură.
Un român a testat 30 de trasee din țară și le-a ales pe cele mai spectaculoase 10
Cezar susține că a mers pe 30 de trasee din România care l-au impresionat, dar le-a dezvăluit inițial pe cele care au un grad mai mic de dificultate.
Iată ce trasee recomandă el și cam cât ar dura fiecare:
Cheile Țăsnei, Valea Cernei
Acest traseu spectaculos săpat în stâncă pe Valea Cernei e ideal pentru iubitorii de peisaje impresionante și aer curat. Traseul are o lungime de 5 kilometri (dus-întors) și poate fi parcurs în aproximativ 2.5-3 ore. Potrivit lui Cezar, are un nivel de dificultate ușor spre mediu.
Satul Dumești, Munții Apuseni
Traseul oferă o incursiune plină de liniște și tradiție, pe parcursul căreia poți admira dealuri și case izolate. Traseul din Munții Apuseni se întinde pe aproximativ 6 klometri (dus-întors), durează între 2 și 3 ore și are un grad de dificultate ușor.
Satul Ineleț, Munții Cernei
Zona oferă un peisaj spectaculos toamna, când copacii capată o nuanță ruginie. Traseul are o distanță de 6-8 kilometri, pe care o poți parcurge ușor spre mediu în aproximativ 3 ore, potrivit creatorului de conținut.
Satul Poiana Mărului, Brașov
Brașovul e cunoscut pentru peisajele spectaculoase de toamnă. Satul Poiana Mărului oferă dealuri pitorești și panorame care par desprinse din povești. Traseul are 8 kilometri (dus-întors), necesită între 2.5 și 3 ore de mers și are o dificultate ușoară.
Pădurea Bicoloră, Hunedoara
Cei care vor să vadă un fenomen rar și spectaculos pot vizita Pădurea Bicoloră din Hunedoara. Aceasta e rezultatul unui experiment realizat de silvicultori în anii 1970, scrie Digi 24. Când jumătate din munte a fost defrișat pentru a vinde lemnul, aceștia au plantat conifere pe un versant.
Astfel, se creează efectul impresionant în care o parte a muntelui ruginește și celălalt rămâne verde, în perioada toamnei. Traseul are o lungime de 4 kilometri, poate fi parcurs în 1.5 ore și are o dificultate ușoară.
Cheile Crivadiei, Hunedoara
Tot în Hunedoara, drumeții se pot bucura de Cheile Crivadiei, un defileu scurt dar impresionant, perfect pentru o plimbare relaxantă de toamnă în natură. Traseul are 2 kilometri, durează între 1 și 1.5 ore și are o dificultate ușoară spre medie.
Circuit Peștera - Măgura, Brașov
Tot în Brașov poți găsi unul dintre cele mai apreciate trasee din România, între Peștera și Măgura. Cu o lungime de 9 kilometri, traseul dureaza 3 - 3.5 ore, dar nivelul de dificultate e scăzut.
Cheile Corcoaia, Valea Cernei
Zona impresionează prin formațiuni carstice spectaculoase și versanți cu forme neobișnuite, sculptați de apele repezi ale Cernei. Traseul e scurt și accesibil, de doar 1 kilometru, o durată de 1 oră și o dificultate ușoară.
Piatra Secuiului și Grota Studenților, Rimetea
Un traseu montan mai dificil, dar care oferă o panoramă superbă asupra satului Rimetea și a întregii depresiuni a Trascăului. Traseul are 7 kilometri, o durată de 4 - 5 ore și un nivel de dificultate mediu.
Fundătura Ponorului, Munții Șureanu
Zona e cunoscută pentru peisajele impresionante, pe care le poți admira pe traseul de 7 kilometri, care se parcurge ușor în 2.5 - 3 ore.