Antena Căutare

Zece slujbe care nu mai există! Erau foarte căutate în trecut, dar au fost "ucise" de tehnologie

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, totul s-a schimbat. Beneficiile şi avantajele au început să curgă pe bandă rulantă, dar modernizarea lucrurilor a dus şi la dispariţia unor slujbe foarte apreciate în trecut.

Hoţi de cadavre

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, totul s-a schimbat. Beneficiile şi avantajele au început să curgă pe bandă rulantă, dar modernizarea lucrurilor a dus şi la dispariţia unor slujbe foarte apreciate în trecut.

Ştiai că a existat aşa ceva?

1. Reglor de popice

Reglorii de popice erau băieţi tineri angajaţi de sălile de bowling pentru a aranja popicele căzute.

Articolul continuă după reclamă


2. Ceas deşteptător uman

"Deşteptătorii" erau, de fapt, alarme pentru trezit: erau angajaţi pentru a se asigura că oamenii se trezesc la timp pentru a merge la locul de muncă. Foloseau beţe, bătătoare sau pietricele pentru a bate la uşile sau ferestrele clienţilor.

3. Tăietor de gheaţă

Înainte ca tehnicile moderne să devină larg răspândite, aceştia tăiau cu fierăstrăul gheaţa de pe lacurile îngheţate şi apoi o vindeau. Aceasta era o slujbă destul de periculoasă, mai ales pentru că era realizată în condiţii extreme.

4. Ascultător al avioanelor inamice

Înainte ca radarul să fie inventat, soldaţii foloseau oglinzi şi dispozitive de ascultare pentru a detecta sunetul motoarelor avioanelor care se apropiau.

5. Vânător de şobolani

Vânătorii de şobolani erau angajaţi în Europa pentru a ţine sub control "populaţia" de şobolani de oraşe. Se expuneau unui risc ridicat de a suferi muşcături, dar meseria era destul de căutată.

6. Aprinzător de felinar

Aprinzătorii de felinare foloseau beţe lungi pentru a aprinde, stinge sau alimenta lămpile stradale.

7. Plutaş

Înainte ca tehnologia şi infrastructura să fie dezvoltate pentru a transporta buştenii cu camionul, plutaşii erau cei care se ocupau cu transportarea acestora pe apă de la punctul de tăiere până la cel de procesare a lemnului.

8. Centralistă

La începutul erei telefoniei, companiile utilizau centrale telefonice manuale, unde centralistele legau apelurile telefonice prin introducerea unei prize de telefon în mufele corespunzătoare.

9. Hoţ de cadavre

Hoţii de cadavre erau angajaţi în secolul al XIX-lea pentru a deshuma cadavre. Ce făceau cu ele? Erau livrate universităţilor pentru studiu şi cercetare. Cadavrele erau greu de obţinut prin mijloace legale, aşa că universităţile au găsit căi mai puţin ortodoxe de a face rost de obiectele de studiu.

10. Cititor pentru muncitorii din fabrici

Cititorii erau angajaţi cu banii adunaţi de la muncitori pentru a le citi în halele în care lucrau, pentru ca aceştia să nu se plictisească.

Sursa: historia.ro

Niciodată cu EL/EA! Acestea sunt cele mai dezastruoase combinații de zodii!... De ce nu dormim în șifonier și nu ne ținem hainele pe masă? Mobilierul, o "piesă" inventată pentru civilizație...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de vacanță. Ce a surprins-o
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți români le cred
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x