Antena Căutare

Constantin Nicolescu a fost detubat si este constient

Presedintele CJ Arges, Constantin Nicolescu, a fost detubat, luni, la ora 15.00 si este constient, in urma operatiei pe cord deschis la care a fost supus duminica, a declarat medicul Serban Bradisteanu, de la Spitalul "Floreasca.

Social-democratul va fi supus unui examen neurologic complet pentru a se vedea daca leziunile celebrale s-au accentuat in urma interventiei chirurgicale care a presupus oprirea inimii aproximativ o ora, a adaugat medicul.

Acesta a precizat ca operatia facuta a fost una de revascularizare miocardica completa pe cord deschis, in care s-au facut grefe de artere si de vene din spatele sternului si de la picioare.

Intrebat in legatura cu posibilitatea transferului pacientului in Spitalul Penitenciar Jilava, Bradisteanu a spus ca aceasta impune o expertiza medico - legala de care insa nu se ocupa spitalul.

Interventia chirurgicala a inceput duminica, in jurul orei 18.00. Medicii spun ca acesta a suferit un atac cerebral. Lui Nicolescu i s-a facut rau joi seara, imediat dupa ce a aflat ca va sta in arest 29 de zile.

Starea de sanatate a lui Constantin Nicolescu s-a inrautatit brusc, dupa ce a aflat ca va fi arestat preventiv. El a fost dus de urgenta la Spitalul Judetean Arges, de unde a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitala.

Presedintele CJ Arges, Constantin Nicolescu, este acuzat si de luare de mita. Demnitarul ar fi luat bani de la Cornel Penescu pentru a comanda mai multe pachete de sarbatori de la supermarketurile pe care le detine omul de afaceri. Informatia a iesit la iveala in urma interceptarilor realizate in 2006 si 2007.

Sursa: Antena3

VIDEO! Adrian Nastase a trait iubiri violente... PSD picheteaza sediile PDL. Ponta: Nu ne este frica de Basescu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x