Antena Căutare

Dăncilă: Ce pot să spun cu certitudine este că nu-mi dau demisia. Dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un congres

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, spune că se va face o analiză în interiorul partidului după rezultatul alegerilor, dar nu intenţionează să demisioneze. ”Dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un congres pentru că am fost aleasă prin congres”, a spus Dăncilă, vorbind despre faptul că PSD are nevoie de ”înţelepciune şi mult calm”.

”Rezultatul final nu mai poate fi schimbat, îl vedem cu toţii”, a declarat, duminică seară, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

Aceasta a reiterat, însă, ideea potrivit căreia PSD a depăşit voturile pe care le-a avut în 2016.

”Pentru noi este important că PSD a depăşit numărul de voturi din 2016. Ne com concentra pe alegerile locale şi pe cele parlamentare. Cu acelaşi număr de voturi, în 2016 am intrat la guvernare, a fost un scor foarte bun”, a mai spus Dăncilă.

Ea a sus că a făcut tot ceea ce a ţinut de ea pentru a câştiga alegerile şi a făcut apel la ”înţelepciune şi mult calm”.

Articolul continuă după reclamă

”Vom face o analiză în partid şi vom hotărî cu toţii. Nu este o perioadă foarte fericită pentru noi, dar trebuie să dăm dovadă de multă înţelepciune şi mult calm”, a mai spus Dăncilă.

Întrebată dacă demisionează de la conducerea PSD, Dăncilă a spus: ”Sunt o persoană puternică şi nu am lăsat niocidată partidul la greu. Atunci când poate unii au făcut un pas în spate, eu am mers înainte. Nu am demisionat nici când am fost premier şi au fost clipe grele. Acum în aprtid noi nu avem nevoie de o perioadă conflictuală, o perioadă de nelinişti, o perioadă în care să ne bătem unii cu alţii. (...) Trebuie să facem o opoziţie activă”.

Când i s-a atras atenţia că, în istoria PSD, toţi preşedinţii care au pierdut alegerile au fost îndepărtaţi, Dăncilă a spus: ”Ce pot să spun cu certitudine este că nu-mi dau demisia, dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un congres pentru că am fost aleasă prin congres. Eu cred că trebuie să fim foarte înţelepţi”.

Klaus Iohannis a obţinut 62,48% din voturi, iar Viorica Dăncilă a obţinut 37,52% după numărarea voturilor din 16.764 de secţii de votare, adică 89,42% din totalul de 18.748 de secţii.

Sursa : news.ro

Firea: A fost o campanie de denigrare a PSD şi de a lipi foarte multe etichete atât pe liderii PSD, cât şi pe Viorica Dă... Alegeri prezidenţiale 2019 - Rezultate preliminare: Iohannis are 62,95%, iar Dăncilă 37,05% după numărarea voturilor din...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x