Antena Căutare

Ordonanţa de abrogare a OUG 13/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial. În preambul sunt invocate protestele

Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă.

Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă.

Ordonanţa a fost abrogată ”avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.

În continuare, este evocat riscul unei puternice divizări sociale prin adoptarea OUG 13/2017. ”Constatând că pe fondul tensiunilor create (...) există un pericol real de divizare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, observând că tensiunile pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acestor texte (...) Guvernul adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă”, se arată în preambului documentului care conţine două articole.

Ordonanţa de abrogare vine cu mai multe prevederi. În primul rând, articolul I prevede abrogarea OUG 13 privind codurile penale în totalitatea ei.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate acestea, având în vedere că OUG 13 conţine prevederi care intrau în vigoare odată cu emiterea (precum cea privind denunţul), dar şi unele care intrau în vigoare abia după 10 zile (precum cea privind abuzul în serviciu şi dezincriminarea neglijenţei în serviciu), a fost nevoie de precizări suplimentare.

Astfel, prin articolul I, care abrogă OUG 13, sunt eliminate prevederile privind pragul de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu şi cele privind dezincriminarea neglijenţei în serviciu - măsuri care nu au intrat încă în vigoare -, dar trebuiau eliminate şi modificările apărute deja în lege, precum cea privind denunţul.

Prin aprobarea unui memorandum vor putea fi date publicităţii stenogramele

Articolul II al OUG de abrogare conţine astfel prevederi exprese privind abrogarea din lege a modificărilor pe tema denunţului, fiind eliminat acel termen de maximum 6 luni pentru valabilitatea unui denunţ.

Guvernul adaugă însă două noi prevederi, care se referă la punerea în acord a unor decizii ale CCR. Astfel, se stabileşte că măsura controlului judiciar poate fi prelungită în etape de cel mult 60 de zile, fiind nevoie de noi decizii ale judecătorilor pentru prelungiri suplimentare. Se stabileşte, de asemenea, că acţiunea civilă, în caz de achitare sau întrerupere a acţiunii penale, rămâne nesoluţionată de instanţă.

Membrii Executivului au aprobat, duminică, proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. A fost aprobat şi memorandumul prin care sunt declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern prin care au fost modificate codurile în anul 2016 şi 2017. Prin aprobarea unui memorandum vor putea fi date publicităţii stenogramele şedinţei din 18 mai 2016 când guvernul Cioloş a modificat cele două coduri şi a şedinţei în care guvernul Grindeanu a făcut acelaşi lucru pe 31 ianuarie.

Guvernul a abrogat OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a aprobat desecretizarea stenogramelor... Ce înseamnă abrogarea unui act normativ neintrat în vigoare şi care sunt consecinţele adoptării unei noi ordonanţe în ac...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x