Răsturnare de situaţie în cazul bărbatului găsit mort în lacul din parcul Herăstrău. Surse au confirmat pentru Antena 3 că acesta era consilier parlamentar. Primele date arată că ar fi vorba despre o sinucidere, deoarece bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio.
Un bărbat a fost scos din apa lacului din Parcul Herăstrău. Autoritățile au fost alertate miercuri, la ora 10.00, pentru a salva o persoană înecată, însă, din păcate, la fața locului s-a constat că era deja decedată.
În această primă fază a anchetei, criminaliștii iau în calcul și varianta unei sinucideri. Din primele informații se pare că bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio.
România TV anunță că bărbatul găsit fără suflare în Herăstrău era consilier parlamentar. Surse Antena 3 confirmă această informație.
Se pare că este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, consilier parlamentar.
Nu se știe dacă el a murit înecat sau nu, sunt informații incerte cu privire la această situație. Se pare că a fost găsit pe malul lacului, nu în lac. Alte informații sunt că ar fi fost găsit pe o bancă.