Antena Căutare

Udrea: MDRT si-a facut cel mai bine munca dintre toate ministerele

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a prezentat pe blog situatia ministerului de resort, care este, conform acesteia, campioana in atragerea fondurilor comunitare europene.

Conform raportului anual de implementare a Programului Operational Regional, MDRT si-a facut cel mai bine munca dintre toate ministerele care se ocupa de absorbtia fondurilor europene.

"S-au semnat in total 2.382 de contracte de finantare, valoarea totala ajungand la aproape 4,6 miliarde de euro. Din suma totala de 3,7 miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regionala, au fost alocate fonduri nerambursabile de 2,9 miliarde de euro. Din numarul total al contractelor semnate, aproape 18% au fost deja finalizate. Noi am facut plati de aproape 1 miliard de euro, in timp ce decontarile de la Comisia Europeana au ajuns la 257 de milioane de euro, urmand ca si restul sa fie platiti in perioada urmatoare", a prezentat Udrea cu mandrie situatia din minister.

Aceasta a raspuns totodata si criticilor conform care spuneau ca localitatile puterii ar fi fost avantajate in distribuirea banilor.

"Fondurile europene au fost alocate strict ca urmare a evaluarilor proiectelor depuse. MDRT a incercat in permanenta sa fie un partener pentru administratiile locale. Pana la urma, ambele parti sunt interesate ca banii europeni sa fie efectiv absorbiti. E o munca in echipa, de pe urma careia cetateanul trebuie sa castige", a intarit ministrul.

Ministrul a tinut sa puncteze faptul ca activitatea buna din minister inseamna si mai multe locuri de munca, nu doar bani investiti in proiecte. Tocmai de aceea sefa de la MDRT isi doreste suplimentarea bugetului cu 1 miliard de euro de la programele neaccesate.

"Dincolo de asta, lucrurile sunt si mai clare - ministerul pe care-l conduc este unul dintre principalele generatoare de locuri de munca. Exista localitati din Romania care au obtinut contracte cu valoare mai mare decat intreg bugetul de investitii pe 10 ani. Sunt localitati unde s-au introdus apa si canalizare, care, pe cont propriu sau asteptand fonduri de la Executiv, nu ar fi putut duce niciodata la capat aceste lucrari [...] Pe de alta parte, sa se aprobe cererea MDRT, sustinuta de ministerul Afacerilor Europene, privind alocarea suplimentara a 1 miliard de euro de la programele neaccesate. Daca adaugam aceasta suma la banii ramasi nealocati, vom ajunge la concluzia ca putem rezolva problema reabilitarii termice a aproape jumatate din apartamentele care necesita acest lucru", a incheiat Udrea pe blogul sau.

Foto: Intact Images

Marian Vanghelie, decorat de presedintele Basescu... Lazaroiu spune ca Ponta nu i-a dat dosare: Am vrut sa ii dau o lectie despre minciuna...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x