Antena Căutare

Udrea: "Nu avem voie sa marim salarii si pensii"

Elena Udrea scrie, sambata, pe blogul sau, ca "Romania creste", dar ca trebuie acordata mare atentie crizei economice internationale, astfel ca nu trebuie dat "frau liber" tentatiei pentru "cresteri populiste de pensii si salarii", anunta Mediafax.

"Romania creste, dar trebuie sa fim foarte atenti la criza economica internationala"


"Chiar daca Statele Unite au reusit sa ridice plafonul datoriei publice, chiar daca liderii principalelor tari din Uniunea Europeana au decis acordarea unui nou sprijin financiar Greciei, dar si sustinerea Portugaliei si Irlandei, lucrurile par a se inrautati de la o zi la alta, ba chiar de la o ora la alta. Se pare ca pierderile de pe bursele din Europa si SUA in ultima saptamana se ridica la peste 1 trilion de dolari americani - adica PIB-ul Romaniei pe aproape 6 ani"
Articolul continuă după reclamă


"la noi este o tacere suspecta, aproape impusa"

"Ceea ce ma face sa cred ca televiziunile de stiri, altfel pricepute la toate, fie nu inteleg ce se intampla, fie nu vor sa prezinte ceea ce se petrece in afara Romaniei, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, in cazul unor noi dificultati"

"o economie bolnava, obligata mereu sa se imprumute"

"Cu toate aceste vesti bune, venite dinspre executia bugetara pe primele 6 luni, din perspectiva pastrarii cresterii economice, dar si a avansului prognozat pentru 2012, suntem insa direct influentati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Legat de criza din 2008-2009, am auzit mereu sintagma «too big to fail». Ei bine, acum auzim sintagma «too big to save» referitoare la Italia si Spania, ceea ce este cu adevarat ingrijorator. De aceea, asa cum fac si reprezentantii Bancii Nationale, invit la prudenta. Nu avem voie sa dam frau liber tentatiei pentru cresteri populiste de pensii si salarii. Romanii au trebuit sa faca sacrificii mult prea mari ca economia nationala sa se stabilizeze, pentru ca ele sa fie anulate acum de dorinta celor din USL de a ajunge la putere"



"Neintelegand nimic, dar dorind sa para preocupati si intelepti, cei doi au cerut infiintarea unui Comitet de monitorizare a crizei economice interne. Presedintele i-a corectat, explicandu-le ca nu este nevoie sa monitorizeze criza economica interna, deoarece Guvernul a luat masurile corecte si a reusit stabilizarea economiei, dar ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce se intampla in exterior. Efectele se pot resimti si la noi, chiar daca, prin ceea ce am facut in ultimul an, suntem mult mai pregatiti acum decat in 2008 si 2009 sa trecem printr-un eventual al doilea val al crizei economice. Si uite ca, la o luna de la acel moment, ingrijorarile si prudenta Pressedintelui se dovedesc realiste si intemeiate. Cu ochii la ce se intampla in jurul nostru, pentru a putea reactiona in caz de nevoie, trebuie sa facem tot ce este posibil sa stimulam economia nationala si sa continuam procesul de reforma. Doar asa vom avea o crestere economica sustenabila. Avem nevoie sa dam dovada de un optimism moderat: Romania se afla pe drumul cel bun, dar trebuie sa fim atenti la efectele crizei economice internationale"


Ialomitianu: M-a surprins demisia lui Cseke. E usor sa demisionezi... Singurul parlamentar roman din Canada: Ce este un traseist? Nu avem asa ceva...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x