Antena Căutare

ANAF, obligată să dea bani mulți înapoi românilor! Cine poate cere peste un miliard de lei de la Fisc

Aproximativ 600.000 de români pot cere la ANAF, începând de miercuri, 21 august, să primească înapoi contribuţia la sănătate (CASS), în urma unei decizii a Guvernului.

Aproximativ 600.000 de români pot cere la ANAF, începând de miercuri, 21 august, să primească înapoi contribuţia la sănătate (CASS), în urma unei decizii a Guvernului.

Concret, este vorba despre persoanele care au plătit contribuţia la sănătate (CASS) şi care, în urma unei decizii a Guvernului din luna mai, sunt vizate de amnistie fiscală.

Mai exact, sunt vizați 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017, au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie.

Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, se arăta în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

Ordinul ministrului de Finanţe privind procedurile de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost publicat azi în Monitorul Oficial. Documentul arată şi care este procedura pentru a primi înapoi sumele achitate, dar nedatorate.

Procedura este simplă, tot ce trebuie făcut este să se depună o cerere de restituire la Fisc, potrivit digi24.ro.

Dacă există datorii, Fiscul o să le scadă din CASS-ul de restituit și suma rămasă (dacă mai rămâne ceva) va fi returnată. Dacă nu sunt datorii, se va restitui întreaga sumă achitată de persoanele fizice ca CASS.

Cine va beneficia de amnistie fiscală

În urma adoptării actului normativ al MFP, a fost anulată plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

De aceleaşi prevederi vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală iulie 2015 - decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară, stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Cine nu va beneficia de anularea plăţilor

Persoanele fizice care au optat pentru plata CASS şi pentru care Fiscul a emis decizie de impunere nu vor beneficia de anularea plăţilor.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a trecut de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către contribuabil - persoană fizică prin declaraţia unică), iar contribuţia se datorează numai de către persoanele fizice care realizează venituri de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară. Persoanele care realizează venituri sub acest nivel, precum şi persoanele care nu realizează venituri, pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru dobândirea calităţii de asigurat.

Oficialii CFR mint în legătura cu linia ferată Gara de Nord-Otopeni. „E ca pe timpul lui Ceauşescu, când te mutau forţat... Pescadorul aflat în pericol de scufundare în Marea Neagră, salvat şi în urma intervenţiei echipelor de la Midia Marine T...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x