Prostia, atât de prezentă în numeroase categorii sociale și medii, este abordată diferit de gânditorii contemporani ai României. Iată care sunt cele 4 tipuri de proști după clasificarea lui Andrei Pleșu.
Andrei Pleșu este un scriitor și eseist român, stilist al limbii române și istoric al artei. Acesta a scris numeroase cărți în care abordează diverse teme de actualitate, dar și idei dezbătute îndelung, precum iubirea, fericirea, prostia și multe altele.
Andrei Pleșu – Scurtă biografie
S-a născut la București, ca fiu al chirurgului Radu Pleșu și al soției acestuia, Zoe Rădulescu. În timp ce era student, a devenit membru al Partidului Comunist Român. A fost exclus din PCR în mai 1982 ca urmare a implicării sale în așa-numita „afacere a Meditației Transcendentale”, instrumentalizată de puterea comunistă pentru a compromite mai mulți membri ai intelectualității vremii.
După prăbușirea regimului comunist, a înființat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema (azi, Dilema veche) și a acceptat în diverse perioade o serie de funcții publice.
Începând cu 28 decembrie 1989, el a fost primul ministru al culturii după căderea regimului comunist. Două dintre realizările majore din timpul mandatului său sunt conform intelectualului Dan C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas - prin numirea în funcția de director a prietenului și comilitonului său păltinișean Gabriel Liiceanu - și transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Țăranului Român, la conducerea căuia a fost numit intelectualul Horia Bernea.
Andrei Pleșu – Despre Prostie
Scriitorul observă: „În general, hoţul ştie că e hoţ, iar incompetentul ştie, până la un punct, că e incompetent. Când începe să creadă că e competent, trece în categoria smintiţilor sau a proştilor. Prostul însă, spre deosebire de insul corupt sau de cel incompetent, nu ştie că e prost”.
Prostia, prezentă abundent oriunde deschizi ziarele sau televizorul, oriunde citeşti declaraţii politice sau panouri electorale, prostia e un virus cel puţin la fel de periculos ca celelalte, scrie Andrei Pleşu.
Andrei Pleșu – Cele 4 tipuri de proști
Prostul vesel - e meşter în replici zglobii, reclamă conspiraţii duşmănoase şi „interpretări” nedrepte atunci când face boacăne. Dacă e prins că fură, reacţionează ironic: „Şi ce?! Dacă m-aţi dat, ˂securistic˃, în vileag, o să crească PIB-ul?” Veselia personajului vine din convingerea sa intimă că e de neînvins, de neînlăturat, de neînlocuit. Acesta trăieşte din fente, obrăznicii şi o indestructibilă mulţumire de sine.
Prostul volubil - e foarte util în dezbaterile televizate. Câştigă pe bază de debit şi de plămâni - vorbeşte peste toţi colegii de platou, peste moderator, pe deasupra temei aflate în dezbatere. E, de fapt, singur cu el însuşi, şi cu partidul său iubit.
Dar nu numai politicienii ilustrează acest „model”, Pleşu incluzându-i aici şi pe „analişti” şi „comentatori”, Aceştia, cu retoricile lor torenţiale „nu au de raportat nicio ispravă reală, nici măcar o meserie limpede, dar dau de pământ, mofluji, cu oricine are ghinionul să nu le placă. Clămpăne incontinent, nervos, cu o „autoritate” de plutonier ultragiat”.
Prostul solemn - acesta îşi ocupă jilţul cu o mină acră, se dă boier, se dă luceafăr, se dă fată mare. Are răspunsuri la toate întrebările, are mereu dreptate, face glume războinice la care nu râde nimeni. Faptele lui sunt deja istorie iar el e un personaj planetar.
Prostul harnic și mămos - „Prostia cea mai dăunătoare e, de departe, prostia hiper-activă”, continuă Pleşu. Astfel că prostul harnic şi mămos e „ubicuu, mereu ofensiv, treaz, la datorie. Afişează, de regulă, un portret de slujitor devotat cauzei şi reuşeşte să distrugă tot ce atinge, cu un zîmbet blând, grijuliu, de mătuşică protectoare şi neînţeleasă. Sub chipul său gospodăresc şi umed, se ascunde, de obicei, o încăpăţânare zoologică şi o loialitate ostăşească faţă de şefii săi”.
„Trebuie să fii foarte prost, ca să crezi că n-ai fost prost niciodată. Dar eşti scuzabil dacă îţi iei, la timp, distanţă faţă de derapajele proprii şi, mai ales, dacă nu te agăţi ţanţoş, pe viaţă dacă se poate, de beregata, oricum şubrezită, a instituţiilor naţionale…” afirmă Andrei Pleșu. Există totuşi un amendament pe care îl face recunoscând că nu există om care să nu fi trecut „din când în când, prin „crize” de prostie”.
Citește și:
Andrei Plesu a lansat volumul “Note, stari, zile (1968-2009)” la libraria Humanitas Kretzulescu
Andrei Plesu isi lanseaza joi volumul "Fata catre fata. Intalniri si portrete"
Sursă foto: paginademedia.ro
