Alina Popa are 28 de ani, este din Iași și vrea să ducă o viață normală. A cunoscut cu adevărat fericirea atunci când a adus pe lume un copil, iar marea ei dorință acum este să-l vadă crescând. Alina era o adolscentă normală când a ajuns prima dată la spital: „Păream a le fi un mister medical“. Pișcătura unei căpușe i-a adus coșmarul. S-a ales cu o mână paralizată, are pierderi de memorie și supraviețuiește printr-un tub de oxigen.
Povestea Alinei, pentru care cunoscuţii au demarat o campanie de strângere a 20.000 de euro necesari unei operaţii salvatoare în străinătate, a fost relatată pe larg de publicația locală ziaruldeiasi.ro. Primele simptome au speriat-o pe Alina, pe atunci adolescentă. Nimeni nu știa care sunt cauzele stărilor de rău.
I-a paralizat din senin una dintre mâini
„În 2007 am început brusc să am stări de leşin şi probleme cardiace, aşa că ajungeam de multe ori la spital leşinată sau cu hipertensiune. Uşor, uşor, au început să apară tot felul de alte simptome cardiace, neurologice şi digestive. Îmi era afectat întreg organismul şi, pentru că nu ştiam de ce, am fost la tot felul de doctori. Ei mi-au spus că îi depăşeşte situaţia mea, că păream a fi un mister medical“, poveşte Alina.
Viaţa de adolescentă a fost un drum continuu între casă şi spital, până când, în 2014, i-a paralizat una dintre mâini. În urma investigaţiilor, un medic i-a pus, pentru prima dată, diagnosticul de borelioză, afecţiune cunoscută mai frecvent sub denumirea de boală Lyme, mai scrie sursa citată.
„Din 2014 până acum nu am putut face mare lucru în privinţa bolii, deoarece sistemul medical nu pare s-o cunoască foarte bine. Mi-am revenit din paralizie în urma tratamentului cu antibiotic, însă celelalte simptome s-au agravat sau au apărut altele, imunologice. Am alergie la parfum, detergent, fum, pesticide, la absolut orice substanţă chimică. Am făcut şocuri anafilactice din cauza cărora ajungeam la spital aproape la două zile“, spune Alina.
Acum are tot timpul cu ea o baterie de oxigen şi injecţia cu adrenalină, pe care să i-o poată face soţul în cazul unui alt şoc. Aşa încearcă să-şi ţină sub control boala, din cauza căreia a fost la un pas de moarte de patru ori în doar câteva luni.
Pe lângă manifestările fizice brutale, Alina are şi pierderi de memorie, aşa că soţul său trebuie să fie mereu în preajmă să o ajute. „Uit foarte multe lucruri esenţiale, iar soţul meu e mereu alături ca un fel de agendă care mă ajută să mi le amintesc. De multe ori îl întreb cum o cheamă pe prietena mea cea mai bună, de exemplu, pentru că sunt şocată să constat că pur şi simplu nu pot să îmi accesez memoria, şi asta mă sperie“, spune aceasta.
Alina încercă să se ferească de orice i-ar putea provoca vreo stare de rău sau chiar moartea. Lângă ea se află zilnic soţul său, Tudor Popa, de 31 de ani, care se ocupă de casă, o veghează pe bolnavă şi are grijă de copilul lor, de doar câţiva ani. „Viaţa de zi cu zi e un iad din toate punctele de vedere, fiindcă zilnic o văd că se simte din ce în ce mai rău. Boala netratată face ravagii din ce în ce mai mari şi o văd zilnic tot mai rău. Pentru noi fiecare zi în plus contează foarte mult. Îmi este greu pentru că trebuie să am grijă de copil, să îi fac lapte, să îi fac de mâncare soţiei, să fiu lângă ea când îi e rău.
De multe ori nu dorm noaptea ca să o supraveghez când se simte rău, să fiu gata să pun mâna pe telefon şi să chem salvarea în caz de orice. Drumurile la spital sunt foarte dese, la fel şi nopţile nedormite“, spune Tudor, potrivit ziaruldeiasi.ro.
