Antena Căutare

Buzău: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului cu afecţiuni psihice evadat dintr-o secţie a Spitalului Săpoca şi găsit apoi spânzurat

Poliţiştii din Buzău au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac verificări pentru a se constata dacă se întrunesc condiţiile infracţiunii de neglijenţă în serviciu, după evadarea unui tânăr cu afecţiuni psihice internat la Secţia Ojasca a Spitalului Săpoca, acesta fiind găsit spânzurat după câteva ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Anne Marie Vrapciu, poliţiştii buzoieni au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului care a evadat luni de la secţia Ojasca, unde era internat după ce şi-a înjunghiat părinţii. Oamenii legii verifică totodată dacă există aspecte ce pot îmbrăca forma infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Între timp, Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică să facă un control la Spitalul Săpoca, un raport cu cele constatate urmând a fi înaintat la finalizarea verificărilor.

Potrivit directorului DSP Buzău, Cristina Ungureanu, DSP a dispus un control la Săpoca încă de luni după amiază, inspectorii verificând modul în care bolnavul a evadat din unitatea spitalicească.

Până în prezent, directorul interimar al Spitalului Săpoca, Viorica Mihalaşcu, nu a putut fi contactat.

Articolul continuă după reclamă

Un tânăr de 23 de ani, cu afecţiuni psihice, a plecat, luni, de la Secţia Ojasca a Spitalului de neuropsihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Sapoca, judeţul Buzău, fiind căutat de poliţişti şi jandarmi. Tânărul era internat după ce şi-ar fi înjunghiat părinţii.

Câteva ore mai târziu, el a fost găsit spânzurat, în pădurea din apropierea localităţii Unguriu, din judeţul Buzău.

Sursa : news.ro

A trecut prin calvarul vieții la doar 19 ani! El, cu 18 ani mai mare decât ea, a agățat-o la o petrecere în club. Ceea c... Un cuplu a donat darul de nuntă pentru a oferi un acoperiș deasupra capului unei familii cu patru copii! „Le-am oferit o...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Câte zile libere mai au românii în 2026. Următoarea minivacanță din calendar
Câte zile libere mai au românii în 2026. Următoarea minivacanță din calendar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
În ce domenii se câștigă cel mai bine în anul 2026. Cum ajungi la un salariu de top
În ce domenii se câștigă cel mai bine în anul 2026. Cum ajungi la un salariu de top
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x