Antena Căutare

Când se schimbă ora în România! Atenție, s-ar putea renunța la modificarea orei în următorii ani

Parlamentul European (PE) a cerut Comisiei Europene (CE) o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei în acest sens. 

Parlamentul European (PE) a cerut Comisiei Europene (CE) o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei în acest sens.

Astfel, Uniunea Europeană consideră că ”numeroase studii ştiinţifice (despre acest subiect) nu au avut rezultate concludente, dar au arătat, în schimb, existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii finţelor umane”, notează news.ro.

În acest sens, între 4 iulie și 16 august 2018, 4,4 milioane de europeni au fost întrebați cu privire la regulile de schimbare a orei de vară. Este cel mai mare număr de răspunsuri primit vreodată ca urmare a unei consultări publice a Comisiei. Rezultatele surprind clar dorința cetățenilor europeni de a se renunța la sistemul orei de vară, scrie avocatnet.ro.

Rezultatele preliminare ale consultării au fost prezentate public vineri de către Violeta Bulc, comisarul european pentru transporturi. În cadrul evenimentului de prezentare, comisarul Bulc a menționat și pașii următori generați de rezultatele acestei consultări: “Milioane de europeni au profitat de consultarea publică pentru a-și exprima opiniile. Mesajul este foarte clar: 84 % dintre ei doresc să nu se mai schimbe ora. Vom acționa acum în consecință și vom elabora o propunere legislativă adresată Parlamentului European și Consiliului, care vor decide împreună.” Trei sferturi dintre europeni consideră că ora de vară le afectează sănătatea.

Articolul continuă după reclamă

Proiect românesc de renunțare la ora de vară.

În România, un proiect înregistrat la Senat în luna aprilie propune, în același context, abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Proiectul a fost respins de Senat la 29 mai, fiind acum în dezbatere la Camera Deputaților.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial. A fost retrasă și reintrodusă apoi, de mai multe ori, între anii 1918 și 1979. Din 1979, orarul trecerii la ora de vară funcționează permanent.

În luna octombrie, România trece la ora normală, adică la cea de iarnă. Astfel, în ultima sâmbătă a lunii octombrie, în noaptea de 27 spre 28, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, la 04.00, care va deveni 03.00, iar 27 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an.

Revoltător! Mamă din Botoșani, aflată sub influența băuturii, își lovește fetița. Reacția bunicii: "Bate-o și tu zi... Structura anului școlar 2018 - 2019. Când începe școala / grădinița în România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x