Antena Căutare

Ce se întâmplă în România și cum schimbă companiile macazul în strategiile de business

România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, conform unei estimări preliminare publicată la mijlocul lunii noiembrie de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, conform unei estimări preliminare publicată la mijlocul lunii noiembrie de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

România este lider în UE la acest capitol, cu o creștere trimestrială de 1,4% a PIB, și este urmată de Polonia și Slovacia (0,9% în ambele cazuri) și de Spania (0,8%). Economia zonei euro a crescut cu doar 0,3%, iar PIB-ul întregii Uniuni Europene a crescut cu 0,4%.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 3,6%, a doua mare creștere din Uniunea Europeană, fiind devansată doar de Cehia (4,3%).

Articolul continuă după reclamă

Companiile „schimbă macazul”

Din ce în ce mai multe companii din România par să fi înțeles că principiile de business care au transformat Occidentul în polul economic al lumii funcționează și sunt aducătoare de profit. Astfel, atât firmele mici și mijlocii, cât și marile companii tind să aibă strategii din ce în ce mai coerente cu privire la poziționarea pe piață cu produse ieftine sau de calitate, cu privire la optimizarea costurilor, la analiza concurenței, la fidelizarea clienților și la motivarea propriilor angajați.

Preț mic vs. preț mare. Când și cum

Companiile de succes știu să-și fidelizeze clienții și au întotdeauna de ales între comercializarea unor produse și servicii ieftine sau a unor produse și servicii scumpe și de calitate. Dacă produsele companiei răspund la nevoile de bază ale consumatorilor, strategia unui preț mai mic poate fi cea mai bună soluție. Când cererea pentru un produs este foarte elastică, cu cât prețul este mai mic, cu atât cererea va fi mai mare, iar creșterea volumului vânzărilor va duce la creșterea profitului total. Însă o astfel de strategie poate fi aplicată doar dacă întreprinderea are capacitatea de a produce în masă și de a distribui produsul la scară largă.

În cazul companiilor ai căror clienți sunt puțin sensibili la preț și își doresc produse de calitate, acestea se pot diferenția de concurență prin oferirea unor produse și servicii premium.

În sine, prețul nu garantează obținerea unui profit, însă îl poate maximiza, dacă strategia de piață este una potrivită posibilităților companiei și nevoilor clienților și dacă ceilalți factori care influențează afacerea funcționează la parametri optimi.

Fidelizarea clienților

Dacă produsele companiei se găsesc pe piață la un bun raport calitate/preț, numărul cumpărătorilor fideli și dependenți de brand ar putea crește, însă nu este de ajuns. De aceea, companiile care se respectă demarează întotdeauna, la intervale regulate de timp sau chiar constant, diferite campanii de fidelizare pe baza unor vouchere sau carduri de reducere. Printr-o astfel de campanie, clienții deja fideli beneficiază de o serie de avantaje, fapt care le va „cimenta” comportamentul de consum. În plus, o astfel de campanie va crește frecvența de cumpărare și va limita numărul clienților care aleg produsele companiilor concurente.

Din ce în ce mai multe companii aleg calea cardurilor de fidelitate și a voucherelor pentru a-și maximiza profitul, iar multe dintre ele își optimizează costurile unor astfel de campanii prin achiziționarea unor imprimante de carduri, precum cele de la printcard.ro.

Optimizarea costurilor

Companiile pot deveni neprofitabile din cauza lipsei unei strategii coerente de optimizare a costurilor. Dacă o companie poate funcționa cu un nivel constant de costuri minime, ea va obține un mare avantaj față de concurență. În plus, astfel de companii sunt și cele care supraviețuiesc în perioadele de criză financiară sau de criză a sectorului economic în care activează. Companiile din România acordă o atenție din ce în ce mai mare costurilor de închiriere a sediului și a echipamentelor și aleg creditele bancare cu mult mai multă atenție decât în trecut.

Motivarea angajaților, oaia neagră a strategiilor de business

Motivarea angajaților a fost, până recent, o oaie neagră a strategiilor de business ale companiilor din România. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe companii românești au înțeles că angajații slab motivați sunt angajați neproductivi, iar lipsa unei strategii de motivare generează o foarte slabă retenție de personal. Astfel, din ce în ce mai multe companii oferă bonusuri salariale în funcție de performanță, adoptă un stil de leadership democratic și oferă angajaților o serie întreagă de beneficii greu de ignorat pentru persoanele care își doresc un loc de muncă sigur și ofertant.

Foto: Creative Commons

Tatăl lui Alex Hogea, victima numărul 60 din Colectiv, mesaj cutremurător pe Facebook: "Dragul nostru băiat, hai să... Acces Direct | Nu au leac. Peștii sunt greu încercați de gelozie. Horoscopul de weekend, adus de Camelia Pătrășcanu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x