Antena Căutare

COLECTIV, TREI ANI. Cele 65 de vieți furate, comemorate prin Marșul Chitarelor. Vor fi aprinse torțe pentru fiecare victimă

Cele 65 de victime ale incendiului din Colectiv vor fi comemorate, marți, la trei ani de la tragedie, prin Marșul Chitarelor, ce va porni la ora 19.00 din Piața Unirii și se va încheia la clubul Colectiv. Pe parcursul marșului, participanții sunt invitați să ducă 65 de torțe aprinse.

Cele 65 de victime ale incendiului din Colectiv vor fi comemorate, marți, la trei ani de la tragedie, prin Marșul Chitarelor, ce va porni la ora 19.00 din Piața Unirii și se va încheia la clubul Colectiv, unde va avea loc și un moment muzical. Pe parcursul marșului, participanții sunt invitați să ducă 65 de torțe aprinse, în memoria celor pierduți.

Cei care vor să ducă torțe pe durata marșului de la Unirii spre Colectiv, sunt așteptați la ora 18.30, cu o jumătate de oră înainte de a începe evenimentul.

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, a spus, pentru a1.ro, că Marșul Chitarelor va porni de la ora 19.00, din parcul aflat vizavi de magazinul Unirea. spre Colectiv.

„De acolo se va pleca cu o lumânare, o floare. Și îi rugăm pe cei care au chitare să vină cu instrumentele muzicale ca să marcăm cel mai important moment, la 22.30, în fața clubului Colectiv, să ne amintim de copiii noștri”, a spus Eugen Iancu, pentru a1.ro.

„Este un marș al tăcerii”, a precizat el.

Eugen Iancu a mai spus că nu anticipează un anumit număr de participanți, dar că anul trecut au fost în jur de 3.000 de persoane la evenimentul destinat comemorării victimelor incendiului de la Colectiv.

În Piaţa Bucur, de la ora 22.33, Eugen Iancu spune că cei cu chitare vor fi invitați, la fel ca anul trecut, să interpreteze piese precum „Back to life” (Goodbye to Gravity), „Exerciţiu” (Valeriu Sterian) şi „Vinovaţii fără vină” (Pasărea Colibri).

În urma incendiului din clubul Colectiv, izbucnit în seara de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 65 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Una dintre aceste persoane și-a pus capăt zilelor, în urma suferințelor îndurate.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în timpul unui concert ce era susţinut de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

DOLIU! Unul dintre liderii Revoluției din decembrie 1989 a murit SINGUR, la 69 de ani... De ce trebuie să deschizi ușa imediat după un cutremur! Explicația dată de directorul științific al INFP...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x