Antena Căutare

Depresia, de departe boala secolului XXI! Cifrele înfiorătoare i-au speriat pe medici - un om își ia viața la fiecare 12 minute

Succes, faimă, bani, familie. Le-au avut pe toate, însă nimic nu i-a făcut fericiţi. Destinele lui Anthony Bourdain şi Kate Spade atrag atenţia asupra unui subiect sensibil peste Ocean.

Succes, faimă, bani, familie. Le-au avut pe toate, însă nimic nu i-a făcut fericiţi. Destinele lui Anthony Bourdain şi Kate Spade atrag atenţia asupra unui subiect sensibil peste Ocean. Numărul sinuciderilor provocate de depresie a crescut cu 25 la sută în ultimii nouă ani, motiv pentru care tot mai multe voci cer noi tratamente pentru tratarea bolii secolului.

La restaurantul new-yorkez unde Anthony Bourdain a lucrat înainte de a deveni scriitor şi vedetă TV, fanii au ridicat un altar de flori. Toţi încearcă să înţeleagă de ce şi-a luat, singur, viaţa.

Faimosul chef filma, în Franţa, pentru showul său culinar de mare succes, când a fost găsit mort. Procurorii nu au nicio îndoială că a fost vorba despre o sinucidere.

Cu doar câteva zile înainte, designerul Kate Spade se sinucidea în apartamentul din New York. Suferea, spun unele surse, din cauza faptului că soțul i-ar fi cerut divorțul.

Moartea celor doi coincide cu momentul în care autorităţile americane au publicat un studiu îngrijorător. Peste Ocean, un om îşi ia viaţa la fiecare 12 minute.

”Cel mai important este să realizăm că sănătatea noastră mintală poate suferi modificări, este dinamică şi este parte din viaţa noastră exact la fel cum se întâmplă cu sănătatea noastră fizică.”, a declarat psihologul Christine Moutier.

Nu mai puțin de 45 de mii de oameni s-au sinucis în Statele Unite numai în 2016. Cu 25 la sută mai mulţi decât în 1999. Mai mult de jumătate nu au fost, niciodată, diagnosticaţi de medici cu probleme mintale.

Depresia este încă un tabu în toată lumea - chiar dacă face victime indiferent de vârstă sau statut.

Designerul Kate Spade avea 55 de ani când şi-a luat viaţa. Chester Bennington, solistul Linkin Park , s-a sinucis, anul trecut, în locuinţa lui din Los Angeles, la 41 de ani.
Chris Cornell şi Robin Williams au avut parte de acelaşi final trist. Departe de Statele Unite, în Oman, faimosul DJ şi producător suedez Avicii şi-a pus capăt zilelor în Oman.

Joburile de mii de euro, pe care românii nu le caută!  Ce trebuie să faci ca să câștigi aproape 50.000 de lei pe lună... EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018. Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la examen, care înce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x