Antena Căutare

„Au fost violați în mjlocul lacului, direct pe hidrobicicletă!”. Doi băieți de 14 și 15 ani au molestat alți doi copii, la o bază de agrement din Râmnicu Vâlcea! De ce nu au fost văzuți

Doi băieți de 14, respectiv 15 ani, au violat doi copii de 11, respective 16 ani, vineri, 23 august, la o bază de agrement din Râmnicu Vâlcea, aflată pe lacul de lângă Ştrandul Ostroveni – cunoscut şi ca „marea oltenilor”.

Doi băieți de 14, respectiv 15 ani, au violat doi copii de 11, respective 16 ani, vineri, 23 august, la o bază de agrement din Râmnicu Vâlcea, aflată pe lacul de lângă Ştrandul Ostroveni – cunoscut şi ca „marea oltenilor”.

Minorii au fost violați într-o seară de vineri, în jurul orei 21.00. Agresorii se plimbau cu hidrobicicleta pe lac, deşi programul în baza de agrement este până la ora 20.00. Ambarcaţiunea aparţine unei societăţi comerciale care activează în cadrul bazei de agrement.

Potrivit anchetatorilor, cei doi băieți agresori au declarat că au venit în Râmnicu Vâlcea cu o seară înainte, din alt judeţ, cu părinţii, în căutarea unui loc de muncă.

„Încă nu sunt lămurite întru totul circumstanţele, în sensul că unul dintre inculpaţi nu-şi mai aminteşte exact cu cine a întreţinut relaţii sexuale. Cred că şi mediul din care fac parte este unul nociv. Sunt veniţi din alte judeţe, din ce au spus ei, veniseră cu o zi înainte să caute de lucru, cu părinţii”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Nicolae Niculicea, instituţie sub coordonarea căreia se derulează ancheta în acest caz.

Articolul continuă după reclamă

Presupuşii agresori şi-au cunoscut victimele la ştrand, în timp ce se plimbau cu hidrobicicleta pe lac.

„În seara de 23 august în jurul orei 21.00, într-o hidrobicicletă, pe Lacul de agrement Ostroveni - aceasta este situaţia de fapt reţinută. Totul a fost spontan. Doi băieţi pe care-i vedeau pentru prima dată le-au făcut semn, fiind în zona respectivă, să urce pe hidrobicicletă...”, a mai spus prim - procurorul despre locul şi momentul în care s-au produs violurile.

Au fost violați în mijlocul lacului

Potrivit unor surse din anchetă, victimele au declarat că în mijlocul lacului cei doi băieţi le-au cerut să întreţină relaţii sexuale. Pentru că au refuzat, presupuşii violatori au recurs la ameninţări. Deoarecde era întuneric şi nimeni în jur, victimele s-au speriat să nu fie aruncate în apă dacă strigă după ajutor.

Astfel, minorii au fost violaţi în mijlocul lacului, direct pe hidrobicicletă. În cazul minorului de 11 ani se poate vorbi de raporturi sexuale orale, iar în cazul băiatului de 16 ani de raporturi sexuale orale şi anale, toate susţinute prin constrângere, potrivit anchetei.

După consumarea faptelor, victimele au ajuns la Spitalul de Urgenţă, la Chirurgie, iar apoi la Medicină Legală Vâlcea. Unul dintre băieţi a venit la audieri cu un bunic, părinţii fiind plecaţi în străinătate, iar celălalt cu un părinte.

Duminică, 25 august, violatorii minori au fost arestaţi preventiv pentru 15 zile. În funcţie de expertiza psihiatrică, în măsură să stabilească dacă cei doi agresori au avut discernământ, se va decide dacă vor rămâne în închisoare în continuare, pe durata cercetărilor. De ea va ţine cont şi instanţa de judecată când va decide ce pedepasă se cuvine fiecăruia.

„Situaţia de fapt este destul de clară”, a mai declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Altfel spus, nu există dubii în privinţa faptelor. Fiind minori, este greu de stabilit dacă sunt la prima infracţiune. Cert este că în cazierul lor judiciar nu apar fapte în cazul cărora să se fi pus în mişcare vreo acţiune penală.

Expertiza psihiatrică a demonstrat că minorii agresori au avut discernământ.

Miercuri, 28 august, expertizele vor ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar odată cu acestea, cazul se apropie de final, urmând ca dosarul să ajungă în instanţă. În plus, Medicina Legală a stabilit că, în cazul băiatului de 16 ani, „se confirmă actul sexual anal”, acesta prezentând mai multe rupturi în zona anusului.

Unul dintre violatorii minori, cel care a întreţinut, prin constrângere, acte sexuale orale cu ambele victime şi anale doar cu una dintre ele, riscă până la 12 ani la închisoare, iar dacă îşi recunoaşte vina, i se va mai scădea o treime din pedeapsă. În cazul său s-a reţinut concursul de infracţiuni, anchetatorii acuzându-l de două infracţiuni de viol.

Despre celălalt violator s-a reţinut că a întreţinut raporturi sexuale orale doar cu una dintre victime.

Cum ar putea fi sancționați agresorii minori

Specialiştii în Drept susţin că, în mod normal, în cazul minorilor care comit infracţiuni se merge pe ideea măsurilor educative, impuse în mod gradual: de la asistarea zilnică, săptămânală, până la o măsură restrictivă de libertate, în cazuri grave, precum violul, omorul, care înseamnă internarea într-un centru educativ, dată fiind vârsta agresorilor.

Potrivit Codului de Procedură Penală, „raportul sexual, act sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare”, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Baza de agrement din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea se află la marginea oraşului aproape de şoseaua de centură sudică, ce leagă două drumuri naţionale - DN 64 şi DN 7 / E 81. Pe partea vestică a lacului există un cartier rezidenţial, cu vile, iar pe partea estică - baza de agrement care cuprinde nu doar bazinele cu apă dulce şi sărată, ci şi zonele aferente, plus o serie de căbănuţe şi alte localuri. Extremitatea nordică este înconjurată de asemenea de case şi localuri, iar cea sudică se învecinează pe două laturi cu strada Ostroveni, precum şi cu şoseaua de centură. Aici, se întâlnesc foarte mulţi pescari pe tot parcursul zilei.

Monstru, nu om! Doi cai, bătuți cu brutalitate, cu o lopată, de un bărbat din Dâmbovița! Atenție, imagini ce vă pot afec... Scandal la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti! Cum au încercat să scape de admitere copiii unor afa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x