Antena Căutare

Două pieţe din Craiova au fost închise temporar de ANPC, iar administratorii amendaţi cu 17.000 de lei

Două pieţe din Craiova au fost închise temporar de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce echipele de control au descoperit la una dintre acestea că nu au luat măsuri de distanţare socială şi nu au pus substanţe dezinfectante pentru consumatori şi comercianţi, iar cealalată depozita lactatele în condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis vineri, că a continuat seria de acţiuni de control, la nivelul întregii ţări, pentru a verifica modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor. Sub coordonarea preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi şi a directorului general, Paul Anghel, echipele Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor SV Oltenia au făcut pe data de 29 aprilie, verificări în alte câteva pieţe importante din regiune.

“Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Pieţei Centrale şi Pieţei Valea Roşie din Craiova, operatorilor economici care le administrează fiindu-le aplicate şi amenzi contravenţionale în valoare de 17.000 lei”, se arată în comunicat.

ANPC a precizat că echipele de control au descoperit că la Piaţa Centrală nu erau respectate prevederile ordonanţei militare numărul 3, nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, nu au fost asigurate substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi, iar la Piaţa Valea Roşie comisarii au constatat abateri legate de desfăşurarea activităţii în spaţiul de vânzare şi în cel de depozitare a produselor lactate, care erau ţinute în condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare.

Sursa : news.ro

Articolul continuă după reclamă
O asistentă medicală a murit la 27 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă rară de leucemie la câteva săptămâni d... Opt cadre medicale, dintre care trei medici, de la Spitalul Municipal Dorohoi au fost confirmate cu coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x