Urmărește A1 pe DiscoverÎl cheamă Dan Iliuță. Are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Dar spre deosebire de alții de vârsta lui, el și-a manifestat pasiunile la nivel de excelență.
Alături de alți tineri, Dan a realizat un film ce s-a bucurat de o apreciere atât de mare, încât producția a fost selectată la Festivalul de la Cannes. „Tibi” este acum noua senzație a momentului, iar mulți așteaptă cu nerăbdare să îl vadă. Dan s-a întors de curând și a povestit o parte din experiența lui acolo.
Ce a însemnat Cannes pentru tine?
Călătoria la Cannes a fost o șansă spontană. Probabil e inutil să spun cât de imensă e lumea cinematografică, văzută prin ochii unui începător, la ce nivel de interacțiuni se poate ajunge între persoane total neașteptate, fiecare cu scopul său, țeluri spre care uneori tind mecanic, fără să mai guste plăcerea drumului până la împlinirea lor.
„Este ceva de neimaginat, grandios, impunător, restrictiv pentru „oamenii de rând”, dar și înălțător și provocator pentru progres în carieră.”
Fiind un participant în Short Film Corner, am avut acces în Marche du Film (Piața de filme), unul dintre cele mai mari târguri de distribuție/cumărare și vânzare de producții cinematografice, unde ai o șansă unică să înveți cum funcționează mecanismele din spatele aparențelor, din latura pragmatică a operelor de artă. E un paradis pentru lungmetraje și o stâncă numai bună de escaladat pentru autorii filmelor scurte. Depinde de tine ce reușești să faci și cu cine ajungi, din întâmplare sau nu, să intri în vorbă și să îi atragi atenția.
Citisem mai multe articole legate de experiența diverșilor filmmakeri din lume la Cannes, și în special și din secțiunea mea. Dar e total altceva când ajungi să o trăiești pe propria piele.
Cum s-a văzut totul prin ochii unui licean?
După o noapte în Nisa, echipă gură-cască, Mediterană, palmieri, lumini și exotic, am ajuns în Cannes.
„Eu eram țintit pe ce vreau să fac și simțeam că nimic nu îmi poate sta în cale. Îmi spuneam: Acum e acum, e o oportunitate pe care nu o pot rata, trebuie să intru în vorbă cu cât mai multă lume și să îmi formez o bază de date de persoane din care să cern viitori colaboratori pentru proiecte.”
Din momentul în care am coborât scările din Palais de Festival și am ajuns în zona de scurtmetraje, lucrurile au stat cu totul altfel.
„Pentru moment, am fost de-a dreptul copleșit de mulțimea de oameni, hărmălaia, agitația de tineri producători, regizori și actori, gata „să se vândă” și să facă exact aceleași lucruri pe care intenționam și eu cu atât de multă determinare și iluzie a unicității să le fac. Dar, cumva, era minunat. Eram acolo și asta însemna deja ceva.”
Cum arăta o zi a lui Dan Iliuță la Cannes?
Pentru următoarele două zile, am învățat (în mare, bineînțeles, pentru că festivalul e un loc imens), cum funcționează lucrurile și unde se desfășoară evenimentele importante. Am avut noroc cu cazarea, pentru că am stat aproape și nu îmi lua mult drumul până la Palais, dacă trebuia să îmi schimb vestimentația sau să iau materiale promoționale pentru film. Vlad și Radu, scenariștii filmului Tibi și colegii mei de clasă, s-au pus la cozi și au văzut filmele care aveau de obicei premiera cu o zi în urmă, pe când Vlad și Cezara (actorii) făceau cunoștință cu cât mai multe persoane cu care să împărtășească experiență. Eu am încercat să descopăr cât mai multe planuri pe care le pot dezvolta cu acest film, dar și cu proiecte viitoare, pentru că la vârsta mea, evoluția e cel mai important proces, și cred că experiențele trebuie luate progresiv. Sigur, ne-am înarmat cu cărți de vizită, cu flyere și afișe pentru film, și am pornit la treabă.
Ai avut parte de provocări?
O provocare destul de mare a fost să găsim medii prielnice pentru filmul nostru, care se clasează undeva în categoria de mediumetraj. Într-una dintre zile, ne-am împărțit pe două echipe și am pornit în două direcții: unii dintre noi am stat în Short Film Corner, cunoscând diverși distribuitori sau buyeri de filme, pe care să îi atragem spre filmul nostru și să îi determinăm să găsească un format potrivit pentru acesta, ceilalți dintre noi am urcat la etaj în Marche du Film și ne-am început „agățarea” interesaților, prezentându-ne filmul ca un lungmetraj.
„Am primit, de la fiecare persoană cu care am intrat în contact, sfaturi și puncte de vedere pe care cred că niciun alt mediu nu ni le-ar fi putut oferi, la acel nivel. Și cu această strategie cel puțin, au apărut câteva posibilități de distribuție mondială pe care nu putem să nu le luăm în calcul.”
Au fost și lucruri care nu te-au impresionat?
Dincolo de componenta business a festivalului, Cannes-ul este un loc magic. Premierele de film organizate cu mare fast, proiecțiile de seară, dress code-ul respectat, localurile elegante și vibe-ul strălucitor sunt toate părți ale unei tradiții care se succede în fiecare an cu o rigurozitate crucială, deși uneori teatrală. Pentru că, desigur, există și părți negative; din câte am înțeles de la participanți ai fostelor ediții, calitatea filmelor a scăzut considerabil. Am văzut producții cu o actorie impecabilă, însă uneori, cu povești, idei expuse și viziuni de la care cereai tacit mai multe, însă nu ți se oferea nimic, și rămâneai cu așteptarea nestinsă. Există aspecte care pot fi îmbunătățite, majoritatea care țin și de organizare. Două filme care mi-au captat atenția au fost „Youth”, în regia lui Paolo Sorrentino, care servește o combinație perfectă între cinism și sinceritate ascunsă în cel puțin două relații dintre personaje și Love-ul lui Gaspar Noe, dar și „Comoara”, pe care sper să o văd cât de curând în țară, pentru că acolo nu am apucat.
Cum v-au privit ceilalți?
La premiera scurtmetrajului nostru a fost prezentă și doamna Irina Margareta Nistor, de prezența căreia ne-am bucurat. Dumneaei ne-a felicitat pentru povestea frumoasă din „Tibi” și ne-a oferit la final, simbolic, o cutie de bomboane de la Lisabona, menită să ne aducă succes în tot ceea ce facem. Ne-am întâlnit cu nume mari din cinematografia românească și la pavilionul național, parte a „International Village”, cu toții curioși de filmul nostru și de acum invitați la premiera din București din această vară.
Ce impresii ați lăsat?
„Ni s-a spus în repetate rânduri că emanăm o stare de bine și un entuziasm pur, chiar și mergând pur și simplu pe Croazetă. Nu pot să contrazic nimic din remarca asta. E o experiență minunată, și am simțit asta din plin.”
Universul Cannes înseamnă doar strălucire?
În spatele acestor imagini de fațadă, se ascund multe întâmplări care denotă ipocrizie, capcane și interese pur egocentriste. Mașinile de lux, hotelurile și cluburile exclusiviste, vestimentațiile extravagante și întregul labirint de blizt-uri ale aparatelor de fotografiat sunt părți ale unui ritual exagerat, prezentate cu ingeniozitate. Credibil sau nu, și acel covor roșu este o simplă mochetă pe niște trepte. Cred că acesta a fost un motiv responsabil pentru ușoara melancolie a colegilor mei, nimic nu fiind relevant pentru adevărata valoare individuală a celor din industrie, sau chiar și din afara ei. Eu personal, am fost pregătit pentru a trage astfel de concluzii, chiar și dinainte de festival. E o lume aparte în anumite aspecte, însă izbitor de comună și lumească prin alte lucruri. Nu rămâne decât alegerea fiecăruia, dacă vrea să facă parte din ea sau nu. Până la urmă, e fascinația mea, o dedicare a vieții pe care o îmbrățișez, așa cum este.
„Dar atât timp cât suntem oameni și vom avea scopuri raționale, nimic nu va fi ideal sau perfect, și orice utopie își are ancorele pe un pământ pe care ne stau picioarele cu toții. Bucuria momentului a meritat totul.”
El e Dan. Elev în clasa a XI-a. Dar a demonstrat tuturor că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Și niciun vis nu este prea îndrăzneț, dacă faci totul cu pasiune.
