Antena Căutare

FSLI cere noului Guvern renunţarea la costul standard per elev / preşcolar şi alocarea a 6% din PIB pentru educaţie

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere noului Guvern regândirea sistemului de finanţare a sistemului de educaţie şi alocarea, în noul an bugetar, a 6% din PIB pentru acest domeniu. Sindicaliştii spun că păstrarea modului de calculare a costului standard per elev/preşcolar înseamnă adâncirea subfinanţării şi scăderea calităţii actului educaţional. Costul standard per elev/preşcolar este "găselniţa" prin care guvernanţii, de-a lungul anilor, nu au făcut decât să mimeze finanţarea educaţiei, mai spun ei.

FSLI arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, banii de care dispune o unitate de învăţământ pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ rezultă prin multiplicarea costului standar per elev/preşcolar cu coeficienţi specifici unităţii şcolare şi cu numărul de elevi. Valoarea costului standard per elev/preşcolar s-a stabilit pentru prima dată prin HG, în anul 2010, pentru cheltuielile de personal, iar în anul 2013 s-a stabilit şi valoarea costului standard per elev/preşcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar “bunuri şi servicii”.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că, după nouă ani de la introducerea sa, acest cost standard per elev/preşcolar poate fi numit "groparul" învăţământului preuniversitar. Stabilirea "din condei" a valorii costului standard în anul 2010 a însemnat lovitura de graţie dată învăţământului preuniversitar, acesta accelerându-şi prăbuşirea.

"«Cârpelile» anuale aduse costului standard prin HG au condus la realitatea pe care o vedem astăzi: puţine unităţi de învăţământ din cele peste 6.000 se mai pot încadra în cheltuielile de personal şi asta nu pentru că cei care le conduc dau dovadă de rea voinţă, ci pentru că actualul cost standard este incorect stabilit!", arată FSLI, menţionând că printre cei care nu se pot încadra în costul standard per elev/preşcolar sunt şcolile din zonele izolate, cu efective mici de elevi la clasă, cele vocaţionale, care sunt aproape de desfiinţare, colegiile şi liceele cu peste 30 de elevi la clasă, unde majoritatea cadrelor didactice sunt cu gradul I, precum şi grădiniţele cu efective de copii la grupă peste media prevăzută de lege.

Potrivit FSLI, acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Guvern şi Parlament, precum şi pentru preşedintele României.

Articolul continuă după reclamă

Sindicaliştii susţin că, tot din cauza acestui cost standard subdimensionat s-a redus constant numărul celor din categoria personalului didactic auxiliar şi nedidactic, iar cei care au rămas fac cu greu faţă din cauza volumului mare de muncă.

"Acelaşi dezastru este şi în cazul costului standard pentru «bunuri şi servicii», atâta timp cât el a crescut de la 301 lei/an per elev/ preşcolar, valoarea din anul 2013, la 370 de lei în anul 2019. Aşa s-a ajuns la situaţia de neacceptat într-o ţară normală ca părinţii să aducă bani de acasă pentru supravieţuirea unităţilor de învăţământ. Aceasta este consecinţa faptului că România nu este capabilă să aloce în prezent decât 2,9% din PIB de la bugetul de stat pentru educaţie, în condiţiile în care, conform LEN, ar trebui să primească 6% din PIB", spun reprezentanţii FSLI.

Ei susţin că guvernanţii nu au făcut, în toţi aceşti ani, o analiză serioasă a acestui cost standard, pentru a se ajunge la valoarea lui reală, ţinând cont de toate condiţiile specifice din unităţile şcolare.

"Au avut grijă, însă, pentru a sta liniştiţi, să prevadă prin lege obligativitatea ordonatorilor de credite să se încadreze în bugetul aprobat, fiind pasibili chiar de amenzi uriaşe dacă nu fac acest lucru.Şi pentru ca opinia publică să creadă că în învăţământul preuniversitar se face jaf cu banul public, funcţionari din MEN au lansat ideea nedemonstrată că în învăţământul preuniversitar sunt aproximativ 200.000 de elevi fictivi. Mai grav este că înalţi demnitari au preluat pur şi simplu această informaţie pe care au rostogolit-o în spaţiul public", afirmă reprezentanţii FSLI.

Ei recunosc că există situaţii în care anumiţi elevi sunt trecuţi în cataloage, dar nu frecventează cursurile, "dar nici într-un caz numărul nu este atât de mare".

"Dacă se doreşte un învăţământ de calitate, dacă se doreşte ca şcoala să formeze forţă de muncă de care are atâta nevoie România, dacă se doreşte să înceteze migraţia românilor, atunci trebuie crescută semnificativ investiţia în educaţie. Guvernanţii trebuie să lase Consiliul Naţional privind Finanţarea Învăţământului Preuniversitar să stabilească valoarea corectă a costului standard per elev/ preşcolar şi să se ţină cont de ea sau cea mai bună variantă ar fi eliminarea acestuia. Păstrarea actualei formule privind stabilirea valorii costului standard înseamnă îngroparea definitivă a învăţământului preuniversitar, «groparul» fiind acest cost standard. Considerăm, de asemenea, că Preşedintele României, profesor la bază, este cel care ar trebui să înţeleagă cel mai bine problemele din sistemul de învăţământ preuniversitar generate de acest cost standard şi ar putea să solicite partidului care a preluat guvernarea renunţarea la costul standard per elev/preşcolar şi alocarea a 6% din PIB educaţiei, ceea ce ar duce la creşterea calităţii învăţământului din România", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI, citat în comunicat.

Sursa : news.ro

Discriminare la o școală din Iași. Elevii romi ies în pauză la o altă oră față de ceilalți elevi. Motivul este revoltăto... Suspecţii în cazul furtului de la USAMV Cluj-Napoca au fost prinşi de poliţişti; este vorba de doi tineri, ei fiind reţi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa unde pensionarii spun că trăiesc „ca niște regi”. Cât îi costă chiria și o masă la restaurant
Țara din Europa unde pensionarii spun că trăiesc „ca niște regi”. Cât îi costă chiria și o masă la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x