Antena Căutare

Mai multe analize medicale gratuite pentru români. Când se vor deconta și ce includ

Românii vor beneficia de o paletă largă de analize și proceduri medicale, pe diverse domenii de asistență medicală, după ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a încheiat un nou acord-cadru.

Galerie
Mai multe analize medicale gratuite pentru români. Când se vor deconta și ce includ | Profimedia

Adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultațiile de prevenție. Tot în scopul consolidării prevenţiei, medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații, se arată într-unul din comunicatele emise de CNAS.

De asemenea, se introduc servicii noi şi crește de la 90 la 180 de zile perioada pentru care asiguraţii cu vârsta sub 18 ani pot beneficia de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu.

Persoanele cu vârste între 40 şi 60 de ani vor beneficia de riscograme pentru depistarea precoce a posibilităţii dezvoltării de boli cardiovasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum şi pentru evaluarea sănătăţii mintale şi reproductive.

În cazul persoanelor de peste 60 de ani, se va putea face evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătăţii mintale, a riscului de demenţă şi depresie.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Analize pentru depistarea HPV. Ce teste există și cine trebuie să le facă

Mai multe analize medicale gratuite pentru români. Când se vor deconta și ce includ

Noile măsuri vor intra în vigoare de la 1 iulie 2023. Iată lista cu procesuri/analize medicale noi decontate, conform acordului-cadru:

În asistența medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie, se introduc noi servicii diagnostice și terapeutice, cum ar fi: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax – utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor și luxațiilor, spălătura gastrică, etc.

Pentru comunicarea rapidă a informațiilor necesare tratării pacienților, medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum și rezultatul analizelor/investigațiilor paraclinice, după caz.

În asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate se extinde lista cuprinzând afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, incluzând și hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar și secundar al pielii și mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze și tetrapareze indiferent de etiologie.

În lista serviciilor diagnostice și terapeutice au fost introduse o serie de servicii specifice pentru anumite specialități, dintre care exemplificăm:

  • descărcarea și interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate în gestionarea diabetului zaharat (dispozitive de monitorizare glicemică continuă, sisteme de infuzie subcutanată a insulinei – pompe de insulină, aplicații de monitorizare a valorilor glicemice) – specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli nutriție;
  • tomografia în coerență optică – specialitatea oftalmologie;
  • extracția dispozitivului intrauterin – specialitatea obstetrică – ginecologie;
  • tratamentul tumorilor exulcerate, suprainfectate, îngrijire complicații stome, fistule tumorale, tratamentul limfedemului – efectuate de medici cu atestat de îngrijiri paliative;
  • uroflowmetria – specialitatea urologie;
  • imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată – specialitatea alergologie şi imunologie clinică;
  • puncție biopsie mamară ghidată ecografic – efectuată de medici cu specialitatea chirurgie generala, obstetrică-ginecologie, oncologie medicală cu atestat/competență în senologie imagistică, radioterapie cu atestat/competență în senologie imagistică.
  • Totodată, se extinde lista serviciilor medicale în scop diagnostic-caz cu servicii acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

În asistența medicală ambulatorie de medicină fizică şi de reabilitare, pentru pacienții cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (în primele 4 luni de la AVC), pentru cei cu paralizie cerebrală, pentru pacientele cu limfedem după excizia ganglionară şi pentru cele cu anexectomie, precum și pentru marii arși (în primele 4 luni de la externare) se vor putea deconta servicii pentru o perioadă dublă decât până acum (maximum 42 zile pe an/asigurat). Această perioadă va putea fi împărțită în două fracțiuni, la recomandarea medicului de specialitate medicină fizică și de reabilitare, în funcție de afecțiunea de bază.

În asistența medicală dentară se introduce un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete și periaj profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

Pe lista investigațiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă și tomografiile dentare CBCT.

Totodată, valoarea orientativă lunară de contract crește cu 50% față de cea din prezent, pentru mediul rural aplicându-se încă o majorare cu 50% (ajungând astfel la valoarea de 6.000 lei în mediul urban, respectiv 9.000 lei în mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi).

În asistența medicală paraclinică din ambulatoriu se introduc noi analize de laborator decontate:

  • transferină serică;
  • alfa amilază;
  • lipază;
  • lactatohidrogenaza (LDH);
  • rezervă alcalină ( determinarea bicarbonatului seric);
  • vitamina B 12;
  • acid folic;
  • raport albumină/creatinină într-un eșantion de urină spontană.

Investigațiile de microbiologie au fost revizuite conform observațiilor Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății, introducându-se totodată noi investigații precum examenul din secreții vaginale, respectiv din tampon rectal – portaj Streptococcus agalactiae la gravide, prin metode de cultivare.

Noile servicii medicale de radiologie imagistică medicală și medicină nucleară decontate sunt:

  • mamografie cu tomosinteză unilaterală și mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigații ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân);
  • mamografie digitală 2D;
  • tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară;
  • ecografie musculoscheletală;
  • ecografie cutanată;
  • ecografie a aparatului urinar/genital masculin;
  • ecocardiografie de efort;
  • RMN șold – articulație coxo-femurală nativ și cu substanță de contrast;
  • RMN whole-body;
  • limfoscintigrafie planară.

Pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu va cuprinde noi servicii:

  • logopedie individuală;
  • masajul limfedemului;
  • evaluarea manuală a fecaloamelor;
  • recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale).
  • Se introduc, de asemenea, noi activități de transport sanitar neasistat:
  • transportul de la și la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forțe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, inclusiv în alt județ;
  • transportul de la și la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forțe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum și pentru administrarea nutriției parenterale, inclusiv în alt județ;
  • transportul la externare al pacienților post-transplant nedeplasabili cu propriile forțe, inclusiv în alt județ.

La dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, pentru reducerea birocrației, se elimină taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescripțiilor medicale pentru dispozitivele necesare pacienților cu unele afecțiuni ireversibile sau cu încadrare în grad de handicap accentuat ori grav definitiv va fi nelimitată.

Modelul de scrisoare medicală utilizată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost completat cu atenționarea că nerespectarea obligației medicului de specialitate din ambulatoriul clinic de specialitate sau din spital de a iniția tratamentul prin prescrierea primei reţete pentru medicamente compensate, astfel cum este prevăzut în protocoalele terapeutice, precum și de a elibera prescripția medicală/bilete de trimitere/concediu medical/recomandări pentru îngrijiri la domiciliu/prescripții pentru dispozitive medicale, în fiecare caz pentru care este necesar, se sancționează potrivit contractului încheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate.

Pentru transpunerea în practică a noilor acte normative și asigurarea continuității furnizării de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale către asigurați, casele de asigurări de sănătate din întreaga țară încep perioada de semnare de noi contracte cu furnizorii, care vor fi valabile de la 1 iulie.

Pentru alte info, accesează aici și aici.

Ce să mănânci ca să îți prelungești viața cu cel puțin 10 ani. Experții au dezvăluit lista alimentelor și sunt accesibil... Grevă japoneză în rândul angajaților din sistemul sanitar și asistență socială. Care este motivul...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de mămica celebră
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x