Antena Căutare

Pandemia de coronavirus scoate la iveală neregulile din România: "Medicii au tolerat lipsurile din spitale timp de 30 de ani, iar acum fug prin demisii"

Un antreprenor din Iaşi care activează în domeniul serviciilor medicale afirmă că spitalele din România nu sunt doar acum nepregătite pentru o criză majoră, apreciind că lipsurile din sistem au fost tolerate 30 de ani de cadrele medicale “care azi fug prin demisii din spitale“.

Antreprenorul Dan Drăghici, fondatorul grupului Drăghici Dental, susţine că “spitalele din România nu sunt abia acum nepregătite să facă faţă unei crize de sănătate majoră“, ci acum vedem “doar rezultatele unor decenii de politici deficitare“.

“Pandemia doar umple paharul. Medicul român este învăţat cu lipsurile încă din timpul facultăţii, unde băile nu au niciodată hârtie igienică, ce să mai vorbim de săpun. Imaginea studenţilor la medicină care se plimbă cu halatul alb pe sub haina de iarnă prin centrul oraşului este emblematică. La Universitate sau în spitalele în care fac practică pur şi simplu nu există vestiare decente şi sigure unde să îţi laşi hainele de stradă şi să te schimbi în cele medicale. Această situaţie este tolerată de 30 de ani de toţi cei care azi fug prin demisii din spitale, reclamă că nu au echipamente de protecţie şi riscă să se îmbolnăvească tratând pacienţi. Până azi, cei care mureau erau pacienţii, nu ei. Ei îşi încasau salariile, iar azi aflu că unii dintre ei mergeau în excursii fastuoase plătite de marile companii farmaceutice, pentru ca, la rândul lor, să prescrie anumite medicamente“, a declarat pentru News.ro, antreprenorul ieşean Dan Drăghici.

El adaugă că asistenţii medicali din zona privată se bulucesc de fiecare dată când apare un post într-un spital de stat, chiar dacă mentalitatea nu s-a schimbat în sistemul sanitar prea mult în ultimii 30 de ani.

“La stat e sigur, poţi face ce vrei şi nu rişti aproape niciodată să răspunzi pentru ceea ce faci sau să rişti concedierea. Mulţi dintre ei muncesc foarte mult, dar de obicei sunt cei care nu au ajuns pe bază de pile şi relaţii în sistem, ci pe munca lor“, precizează antreprenorul ieşean.

Articolul continuă după reclamă

Fondatorul grupului Drăghici Dental din Iaşi mai spune că există un optimism lipsit de fundament că după ce va trece pandemia, sistemul de sănătate va fi reaşezat pe baze corecte.

“Aceiaşi oameni care au ţinut în starea de degradare cumplită sistemul medical, azi devin zei. Prea mulţi manageri incompetenţi de spitale sunt ridicaţi în slăvi. În loc ca aceste personaje sinistre să apară la televizor ca să se victimizeze sau să ne explice cum ne vor salva ei vieţile, ar trebui să fie luaţi la întrebări de presă, dar mai ales de procurori, ce-au făcut de ne-au adus în situaţia dramatică de azi“, susţine antreprenorul Dan Drăghici.

Totodată, el îi îndeamnă pe români să stea în case, precizând că “nu este o situaţie în care să ne permitem să glumim“.

“Haideţi să avem grijă de părinţii noştri şi să fim noi generaţia care nu mai aşteaptă să facă statul ceva pentru noi, pentru că noi suntem statul şi doar noi ne putem salva. Staţi acasă, nu mai credeţi minciunile politicienilor care sunt în campanie electorală, protejaţi-vă şi gândiţi-vă că nici o rată întârziată nu e mai importantă decât chinul unui pacient internat, al unui doctor din spital sau ca viaţa unui om. Vă rog, când se va termina totul, măcar de data asta, nu mai uitaţi să-i întrebaţi pe cei responsabili de ce suntem în situaţia asta“, a mai afirmat omul de afaceri ieşean.

Dan Drăghici a fondat Grupul Drăghici Dental care cuprinde un lanţ de clinici stomatologice în Iaşi, Bucureşti şi Timişoara, dar şi un laborator de tehnică dentară.

Sursa : news.ro

Alertă! O asistentă de la UPU Timişoara, care a fost de gardă noaptea trecută, infectată cu coronavirus... Ordonanța militară, lovitură grea pentru medici! Ce măsuri pregătesc autoritățile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x