Antena Căutare

Parlamentarii vor să reintroducă uniforma obligatorie în școli: ”Elevii trebuie să fie, cu toții, la fel!” Proiectul de lege va intra în dezbatere

Parlamentarii PSD vor merge, săptămâna aceasta, în Comisia de administrație a Camerei Deputaților pentru a-și expune proiectul de lege prin care se dorește reintroducerea uniformelor pentru elevi.

Parlamentarii PSD vor merge, săptămâna aceasta, în Comisia de administrație a Camerei Deputaților pentru a-și expune proiectul de lege prin care se dorește reintroducerea uniformelor pentru elevi.

Legea care-i obligă pe elevi să poarte uniforme în şcoală are ca scop, spun inițiatorii săi, să îndepărteze, pe cât posibil, discrepanţele sociale. Guvernul Grindeanu a avizat negativ proiectul, apoi a fost trântit, iar Opoziţia încă analizează cum va vota, notează Adevărul.

Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor urmează să dezbată proiectul.

„În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte din cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii“, se arată în expunerea de motive a legii, semnată de mai mulţi parlamentari PSD, potrivit sursei citate.

Articolul continuă după reclamă
Doi ani de la Colectiv. Coșmarul nu s-a terminat! Tribunalul București judecă dosarul Colectiv, într-un nou termen... Oamenii sunt revoltați: ”Au ajuns până în fața blocului!” Fetiță mușcată grav de un urs care căuta mâncare în tomberoane...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A apăsat pe WhatsApp și s-a trezit cu un credit de 29.000 de lei. Cum ajung escrocii să preia controlul telefonului
A apăsat pe WhatsApp și s-a trezit cu un credit de 29.000 de lei. Cum ajung escrocii să preia controlul telefonului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x