Antena Căutare

Patru protestatari au fost ridicați de jandarmi cu forța și duși la secție! Ce au încercat să aducă la mitingul din Piața Victoriei

Peste 15 mii de protestatari participă, la această oră, la mitingul organizat în Piața Victoriei din București. Patru persoane au fost duse de urgență la secția la poliție, după ce asupra lor s-au găsit cuțite și arme albe.

Peste 15 mii de protestatari participă, la această oră, la mitingul organizat în Piața Victoriei din București. Patru persoane au fost duse de urgență la secția la poliție, după ce asupra lor s-au găsit cuțite și arme albe.

Celebrul pianist german Davide Martello cântă în mijlocul manifestanţilor. În piaţă sunt şi politicieni, între care Dacian Cioloş, Rareş Bogdan şi Eugen Tomac.

Circulaţia rutieră a fost închisă complet în Piaţa Victoriei, în jurul orei 20.45.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat că până acum la protestul din Bucureşti nu s-au înregistrat incidente deosebite, iar în zona filtrelor realizate înainte de intrarea în Piaţa Victoriei au fost interceptate patru persoane care aveau asupra lor arme albe sau materiale pirotehnice şi duse la poliţie.

Articolul continuă după reclamă

Georgian Enache a declarat sâmbătă seara, că la protest nu au fost incidente, iar acest lucru se datorează participanţilor. „Până în acest moment nu au fost înregistrate niciun fel de incidente deosebite şi acest lucru se datorează în principal celor care participă”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

El a precizat că patru persoane au fost duse la poliţie, după ce au fost interceptate în zona filtrelor cu arme albe sau materiale pirotehnice.

„Patru persoane au fost conduse la secţia de poliţie până acum. Toate cele patru persoane au fost interceptate în zona filtrelor de care v-am anunţat, două având asupra lor arme albe, un spray lacrimogen şi cuţit, o altă persoană cu materiale pirotehnice, iar o altă persoană care a adresat injurii forţelor de ordine şi nu a respectat măsurile dispuse pentru acel filtru a fost sancţionată cu amendă în valoare de 300 de lei”, a explicat Enache.

Întrebat ce vor face autorităţile dacă protestul nu se va încheia la ora 22.15, data anunţată de organizatori pentru finalizarea manifestării, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a răspuns: „Noi avem obligaţia ca dupa ora de finalizare a acestei activităţi să punem în vedere organizatorului acest lucru şi să rămânem în continuare în dispozitiv atâta timp cât va fi nevoie pentru a asigura toate măsurile de ordine. Conform legii, depăşirea intervalului orar stabilit de către organizator cu autorităţile se sancţionează contravenţional. Însă nu ăsta este mesajul pe care vrem să-l transmitem, important pentru noi este ca oamenii care sunt prezenţi să fie siguranţă şi tot în siguranţă să ajungă şi înapoi acasă odată cu finalizarea activităţii”.

Sursa : news.ro

Dosar penal, după deraierea Mocăniței! Un bebeluș de patru săptămâni și un băiețel de trei ani se numără printre victime... Efectivele de jandarmi au fost mărite! Noi incidente la mitingul din Piața Victoriei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x