Durere fără margini, un cadavru aflat în moarte clinică, plâns cu lacrimi amare de oamenii dragi, și posibilitatea de a salva o viață sau mai multe. În spitalele din România, familiile victimelor care se sting în mod tragic poartă discuții uluitoare cu medicii care încearcă să păstreze echilibrul între a respecta durerea unor oameni și a încerca să-i salveze pe alții.
Să ceri acordul să fie prelevate organele unui pacient aflat în moarte clinică a devenit un chin pentru doctorii Spitalului Clinic de Urgență din Iași. "Să moară și alții dacă al meu a murit" este cel mai întâlnit răspuns pe holurile cu pereți reci.
Zilnic, în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (AȚI) a Spitalului Clinic de Urgențe "Sf. Spiridon" se sting, în medie, șase vieți. Unii dintre aceștia sunt posibili donatori cadaverici. Din sute sau mii de persoane care au decedat în anul 2019, doar șapte dintre familiile celor care au intrat în moarte cerebrală au acceptat să doneze organele. În general, cel mai greu de convins să doneze organele pacienților sunt familiile celor tineri care au avut o moarte subită, scrie bzi.ro.
Medicii susțin că se confruntă cu situații extrem de complicate atunci când vine vorba să explice familiilor că pacienții au intrat în moarte cerebrală, iar decesul este ireversibil. Aparținătorii speră într-o minune și vor să țină pacienții legați de aparate cât mai mult posibil. Ceea ce nu conștientizează este faptul că, prin gestul lor, pot salva alte vieți, mai scrie sursa citată.
"Să moară și alții dacă al meu a murit"
Într-un material bzi.ro, despre felul în care percep rudele îndoliate posibila donare de organe pentru a salva alte vieți, coordonatorul Centrului de Transplant Regional, dr. Raluca Neagu-Movilă, susține faptul că familiile îndurerate ale celor care primesc vestea decesului pacientului sunt, de multe ori, atât de afectate, încât discuția inițiată de medic se finalizează cu o dispută. Această spune că cel mai frecvent se confruntă cu acest tip de situații atunci când pacienții sunt tineri și aparținătorilor le este greu să accepte decesul, sperând într-un miracol.
"Numărul donatorilor cadaverici este extrem de mic raportat la nevoile pe care le avem. Ultimii donatori au fost în lunile mai și iunie. Am avut recent un caz al unui posibil donator cadaveric, un tânăr în vârstă de 22 de ani, care a fost victima unui accident rutier. Șansele sale de supraviețuire erau minime, fapt pentru care s-au inițiat discuțiile despre donare cu întreagă familie. Băiatul făcea parte dintr-o familie extrem de mare, în fiecare zi îl vizitau alți doi-trei membri. Cu toții au fost de acord cu prelevarea organelor, însă mama acestuia a refuzat iremediabil. A sperat, așa cum spunea, că se va trezi. Am avut și situații în care oamenii, din cauza disperării, au replicat propunerilor noastre cu cuvinte greu de înțeles, ni s-a spus că dacă membrul familiei lor a decedat, să moară și altul, fiindcă nu este corect ce s-a întâmplat. În aceste situații, le acceptăm durerea, dar nici nu se poate să aibă o asemenea atitudine. E vorba de lipsa de educație. Cel mai des se face transplantul de ficat și rinichi, iar cel mai greu de cornee. Pentru transplantul de cornee e greu să primim acceptul, pentru că familiile nu vor să vadă, practic, decedații fără ochi. Sunt preconcepții datorate motivelor religioase sau a lipsei de informare. Ceea ce insist să explic aparțînătorilor care au fost anunțați că pacientul a intrat în moarte cerebrală este faptul că fiecare moment contează și că putem pierde organele cu fiecare moment ce trece. De multe ori, familiile nu au spus nici da, nici nu, au așteptat, iar timpul trecut din momentul în care pacientul a intrat in moarte cerebrală a făcut că organele să nu mai poată fi utilizate", precizează dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatorul Centrului de Transplant Regional.
