Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:00iUmor (r)

Șapte tineri din Bihor au abuzat o fată de 14 ani într-un cimitir! Pedepsele lor sunt scandaloase - Video

Șapte tineri din Bihor au abuzat sexual în grup o fată în vârstă de 14 ani, după ce au ademenit-o într-un cimitir. Pedepsele pe care le-au primit aceștia sunt scandaloase. 

Șapte tineri din Bihor au abuzat sexual în grup o fată în vârstă de 14 ani, după ce au ademenit-o într-un cimitir. Pedepsele pe care le-au primit aceștia sunt scandaloase.

Fata de 14 ani a fost abuzată în cimitir după ce iubitul ei a decis să își cheme prietenii să „se distreze” cu ea.

Doar unul dintre agresori a ajuns după gratii, condamnat la un an şi două luni de închisoare, deşi este recidivist.

Instanța a fost îngăduitoare și în privința daunelor morale de 200.000 de lei ce le-au fost solicitate inculpaților de către familia victimei.

Judecătorii Tribunalului Bihor au pronunțat recent sentințele în dosarul ce îi vizează pe cei 7 tineri care au profitat de naivitatea unei fete în vârstă de 14 ani și pe care au supus-o la pervesiuni sexuale într-un cimitir din localitatea bihoreană Valea lui Mihai.

Cei șapte tineri au vârste cuprinse între 17 și 27 de ani și au fost trimiși în judecată în vara anului 2018 de către procurorii DIICOT Oradea. Aceștia au fost inculpați pentru act sexual cu un minor, iar unul dintre ei și pentru pornografie infantilă.

Mama fetei a fost cea care a reclamat abuzul la Parchet. Însă, Tribunalul Bihor a dispus pedepse ridicol de blânde pentru cei șapte inculpați.

Deși Codul Penal pedepsește atât actul sexual cu un minor, cât și pornografia infantilă cu închisoare între un an și 5 ani, instanța a dispus pedepse minime. Executarea pedepselor a fost suspendată pentru șase dintre ei.

Singurul trimis după gratii a fost Kovács Róbert, recidivist postcondamnatoriu, fiind eliberat condiţionat în 2017 după doi ani petrecuţi după gratii pentru operaţiuni financiare frauduloase.

Mai multe detalii despre acest caz sunt disponibile în clipul de mai sus.

Sursă video: Antena 3.