Joi, 5 ianuarie, este ajunul Bobotezei, iar credincioșilor care țin cont de tradiții și de obiceiuri se spune că le va merge bine în noul an.
Tradiții și obiceiuri în ajunul Bobotezei 2023. Ce trebuie să facă credincioșii pentru a avea noroc și bucurii tot anul
Profimedia, Shutterstock
Pe data de 5 ianuarie 2023, în ajun, ortodocșii se pregătesc pentru Boboteaza sau Botezul Domnului, care se sărbătorește pe data de 6 ianuarie, în fiecare an, de către Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică.
Citește și: De ce se sfințește casa la început de an. Motivul pentru care preotul vine cu crucea și ce înseamnă tradiția
În ajunul Bobotezei, au loc slujbele speciale de sfințire a apei și, totodată, se ține post negru. Este prima zi din noul an în care se ține post, după ce credincioșii s-au bucurat de mesele bogate de sărbători. Se bea de dimineață agheasmă, păstrată din anii trecuți.
Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi, alături de Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).
În ajun de Bobotează, după oficierea Sfintei Liturghii, se face Sfințirea cea Mare a Apei sau Sfânta Aghiasmă. Se mai face, pentru a doua oară, sfințirea apei și când credincioșii sărbătoresc Botezul Domnului.
În ajunul Bobotezei, preoții merg din casă în casă pentru a binecuvânta și a stropi cu agheasmă.
Fetele nemăritate îi cer preotului un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune sub pernă, dar trebuie să postească și să se roage înainte.
Un alt obicei spune că fetele trebuie să pregătească în ajunul Bobotezei o turtă din făină sărată cu apă, iar bărbatul care le va aduce în vis o cană cu apă, să le potolească setea, este ursitul lor.
Tot în ajunul Bobotezei, credincioșii trebuie să pregătească o masă specială, în care au pus o față de masă curată. În fiecare colț al mesei, se va pune sare pentru a aduce noroc și pentru a-i feri pe membrii familiei de ghinion și boli.
Un alt obicei care se întâmplă în fiecare an spune că persoana care va ajunge prima la crucea aruncată în apă de către preot va avea noroc tot anul.