Antena Căutare

Traian Basescu: Pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor fi reduse

Pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor fi reduse, dupa recalculare, a anuntat marti presedintele Traian Basescu, la ceremonia de investirea a noului sef al Statului Major. Seful statului s-a intalnit luni seara cu premierul si ministrul Apararii sa discute despre pensiile militarilor.

"Pensionarii militari cu stagiu intreg vor reusi sa faca parte din aceasta categorie care sa nu fie afectate pensiile de la 3.000 de lei in jos. Aseara l-am invitat pe domnul ministru si pe premier si am convingerea ca aceasta promisiune a domnului ministru Oprea si a premierului este aplicabila si va functiona incepand cu 1 ianuarie"


La discutarea proiectului privind sistemul unitar de pensii, ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a sustinut, de mai multe ori, ca obiectivul sau este ca pensiile militarilor cu stagiu complet, mai mici de 3000 de lei, sa nu scada. Oprea a spus atunci ca la nivelul Ministerului Apararii, ponderea acestor pensii este de 91 %.

Articolul continuă după reclamă

Presedintele Traian Basescu a participat marti la ceremonia de investire a generalului-maior Stefan Danila in functia de sef al Statului Major General care a avut loc la sediul Ministerului Apararii Nationale.

Foto: Intactimages

Specialisti: Mina de la Ocna Mures ar trebui inchisa... IMAGINI SOCANTE / Batran, spulberat de o masina...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce se întâmplă la mormântul marelui Gheorghe Dinică, la 16 ani de la moartea lui! Detaliul ce i-a făcut pe toți să se uite mirați
Ce se întâmplă la mormântul marelui Gheorghe Dinică, la 16 ani de la moartea lui! Detaliul ce i-a făcut pe...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
(P) Vrei un teren de sport care să dureze? Sport Makers îți arată cum se face corect
(P) Vrei un teren de sport care să dureze? Sport Makers îți arată cum se face corect
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai doresc un al doilea copil: „Am zis că se oprește treaba, copilul meu...”
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată "tunelul iubirii" din Timişoara Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x