Antena Căutare

Val de vreme extremă peste România! Meteorologii au transmis o avertizare de COD GALBEN de VISCOL

Aproape jumătate din judeţele ţării se află, până miercuri seară, sub atenţionare cod galben de vreme rea - vânt puternic, ploi, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent la munte, dar şi polei în zonele joase.

Aproape jumătate din judeţele ţării se află, până miercuri seară, sub atenţionare cod galben de vreme rea - vânt puternic, ploi, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent la munte, dar şi polei în zonele joase.

Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vizează 23 de judeţe şi este în vigoare de marţi, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 20.00, interval în care precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.

”La început, vor fi mai ales ninsori, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie şi vor favoriza producerea de polei în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia şi în Moldova. Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp, cu precădere în zonele de munte şi în sud-vest”, spun meteorologii.

Potrivit acestora, vântul se va intensifica, cu viteze de 50-55 de kilometri la oră în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile.

Până miercuri la ora 20.00, este cod galben de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, dar şi cod galben de polei în sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei. Astfel, sunt sub cod galben toate localităţile din judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedioara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş, dar şi localităţi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare.

În plus, precipitaţiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul şi centrul teritoriului şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că a transmis o informare către prefecturile tuturor judeţelor aflate sub incidenţa avertizării meteorologice cog galben, pentru a se asigura că autorităţile locale sunt pregătite să gestioneze această situaţie.

Potrivit MAI, sunt pregătiţi să intervină aproximativ 5.100 pompieri militari cu 3.050 mijloace tehnice, 9.500 de poliţişti şi 400 de jandarmi montani. Totodată, au fost verificate şi sunt pregătite pentru misiuni în zone greu accesibile 37 şenilate cu capacitate de trecere mărită, 40 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi 32 autofreze.

Reprezentanţii MAI cer celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să evite drumurile greu accesibile.

"Sunt o divă și trebuie să mă respect". Mamele care apelează la bone, ținta preoților: "Nasc copii, dar n... Zile libere 2018. Dacă anul acesta românii pierd 3 zile libere, în 2019, numărul scade dramatic! Iată de ce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x