Antena Căutare

Solstițiul de vară 2023. De ce 21 iunie este cea mai lungă zi din an

Evenimentul mult așteptat are loc pe data de 21 iunie 2023 și va reprezenta ziua în care soarele va sta cel mai mult pe cer. Află din rândurile de mai jos ce tradiții și obiceiuri respectă oamenii pe această dată!

Solstițiul de vară 2023. De ce 21 iunie este cea mai lungă zi din an Galerie
Solstițiul de vară 2023. De ce 21 iunie este cea mai lungă zi din an | Shutterstock

Cea mai lungă zi din an are loc în luna iunie, iar fenomenul este unul fascinant atât pentru oamenii obișnuiți, cât și pentru astronomi. Un lucru important de notat pentru această dată mai este faptul că reprezintă și momentul în care vara începe în mod oficial în emisfera nordică.

Iată cum se petrece fenomenul, dar și ce tradiții importante respectă oamenii cu această ocazie!

Citește și: Vești bune pentru români. Ce nouă categorie de persoane va primi vouchere de vacanță în 2023

De ce 21 iunie este cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară are loc atunci când Pământul se află la cea mai mare distanță față de soare în emisfera nordică a globului, potrivit unei publicații online.

În această zi, soarele va fi pe cer pentru cele mai multe ore, aproximativ 15 ore, astfel încât noaptea va fi mai scurtă, de aproximativ 8 ore, potrivit sursei citate mai sus.

După acest solstițiu, durata zilei va începe să scadă treptat, iar cea a nopții să crească, până la data de 21 decembrie 2023, atunci când va avea loc solstițiul de iarnă.

Citește și: Cum ești păcălit la piață. Ce fac unii vânzătorii pentru a te face să plătești mai mult

Ce tradiții și obiceiuri respectă oamenii în cea mai lungă zi din an

De-a lungul timpului, solstițiul de vară a ajuns să fie o adevărată sărbătoare și o zi în care oamenii sunt atenți să respecte unele tradiții pentru a le merge bine pe toate planurile, în special pe cel amoros.

În țara noastră, dar și în alte părți din Europa de Est, solstițiul de vară este asociat, adesea, cu noaptea de Sânziene, zi în care trebuie adunate flori din care se fac coronițe pentru a fi puse pe capul femeilor.

În plus, unii oameni consideră că, în această dată, plantele medicinale ajung să aibă puteri mult mai mari față de restul zilelor din an, fapt pentru care se realizează, cu ajutorul lor, și unele ritualuri aducătoare de iubire.

Un simbol important al acestui eveniment este reprezentat și de foc. Astfel, pe parcursul zilei, oamenii de la țară aprind focul pentru a aduce un omagiu soarelui.

O altă tradiție respectată cu prilejul solstițiului de vară este spălarea în lacuri sau răuri. Acest gest este privit ca o formă de renaștere, iar, în unele părți ale țării, oamenii obișnuiesc să se îmbăieze în ape care conțin plante pentru a avea parte de o cură completă de refacere a sănătății.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x