Antena Căutare

Culio: Mulţumesc României pentru că mi-a dat tot!

Mijlocaşul argentinian Juan Emmanuel Culio a mulţumit României după ce a jucat ultimul meci pe Stadionul Dr. Cosntantin Rădulescu pentru formaţia CFR Cluj.

"Am luat decizia la Roma, după meciul cu Lazio. Atunci am fost foarte emoţionat. Mulţumesc celor din Cluj care au venit astăzi la stadion, luni seară, pe frig, stadionul a fost aproape plin. Asta a fost foarte, foarte frumos. Decizia a fost grea, dar fără familie nu pot să joc. Familia este viaţa mea, nu pot juca fără ea. Familia e în Argentina, eu aici, fără copil, fără soţie nu pot juca. Trebuie să fiu corect în primul rând cu mine, apoi cu colegii, cu antrenorii, cu conducerea. Eu stau aici patru luni, e greu pentru mine şi nu vreau asta. Nu vreau să fur banii, vreau să fiu corect cu totul. Acum a fost mai frumos decât atunci când am jucat în prima perioadă aici. A fost un play-off greu, au fost apoi preliminariile Ligii Campionilor, Ligii Europa, campionatul foarte greu. Am câştigat zece trofee aici, asta se câştigă cu echipa, nu cu un jucător. Echipa va câştiga iar campionatul dacă va juca tot aşa. Va fi greu, dar au valoare şi mentalitate foarte bune şi un antrenor incredibil. E un antrenor care pregăteşte meciurile în mod incredibil. România e prea mică pentru el, ar merita să antreneze într-o ligă mai bună, e un antrenor foarte, foarte bun. El m-a sunat şi spus să vin înapoi la CFR că facem echipă puternică. Dacă faci echipă puternică şi ieşim campioni, vin, i-am spus. Am venit pentru Dan Petrescu şi pentru club. Vreau să fac cursuri de antrenor şi apoi să revin aici şi să lucrez cu Dan. Lucrez cu el oriunde ar fi, peste doi-trei ani. Vreau să mai joc în Argentina încă doi ani, cât pot. În această seară a fost foarte frumos, incredibil, nu am crezut să vină atâta lume pe frig, luni. Mulţumesc României pentru că mi-a dat tot, pentru mine, pentru familia mea! Asta nu o să uit. România va rămâne mereu în inima mea. Hai, România!", a declarat Culio, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

CFR Cluj a revenit pe primul loc în Liga I după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în ultimul meci al etapei a XXI-a. Budescu a fost eliminat după două cartonaşe galbene, primul pentru proteste, iar al doilea pentru un fault asupra lui Culio. Aceasta este prima înfrângere a lui Bogdan Andone ca antrenor al Astrei, în Liga I, după opt victorii la rând. Au marcat Burcă '23 şi Kitanov '84 (a).

Înaintea partidei, Culio, care a jucat ultimul lui meci pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, a primit o plachetă şi un tricou inscripţionat pe o parte cu "Mulţumim" şi pe spate cu "230", reprezentând numărul de meciuri jucate la formaţia ardeleană. Camora i-a cedat banderola de căpitan al echipei la acest meci.

Culio va juca şi în ultima partidă a CFR-ului din acest an, sâmbătă, cu FC Voluntari, în Pipera, apoi se va întoarce în ţara lui natală, Argentina, unde îşi va continua cariera. Mijlocaşul a luat această decizie din motive familiale.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Ministrul Tineretului şi Sportului, despre evoluţia naţionalei feminine de handbal la CM: Dezamăgitoare... O operă de artă din cadrul unei campanii antirasim a Serie A, care înfăţişează trei maimuţe, primită cu ostilitate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x