Antena Căutare

Simona Halep, gest nervos sub ochii noului său antrenor, Patrick Mouratoglou. Ce a făcut jucătoarea de tenis

Simona Halep a avut parte de o victorie în meciul cu Cori Gauff în optimile de finală a turneului WTA 1000 de la Madrid, antrenată fiind de Patrick Mouratoglou.

Simona Halep a câștigat meciul împotriva americancei Cori Gauff | gettyimages.com

Simona Halep a oferit un meci palpitant, care s-a încheiat cu scorul 6-4, 6-4, în defavoarea americancei Cori Gauff, sub privirile antrenorului Patrick Mouratoglou. Deși a fost un meci în care românca a dominat, la un moment dat, în setul al doilea, sportiva a făcut un get nervos, lovindu-se cu palma în cap.

Imaginile cu Simona Halep nervoasă au apărut pe rețelele sociale.

Simona Halep a avut parte de mai multe ieșiri nervoase pe parcursul carierei sale: de la gesturi mai subtile, până la trântitul rachetei de tenis.

Ce a transmis Simona Halep după mciul cu Cori Gauff

Articolul continuă după reclamă

Românca a vorbit despre momentul din setul al doilea în care s-a enervat, pentru că adversara și-a schimbat strategia, iar ea a trebuit să se adapteze.

„Cred că am jucat exact ceea ce trebuia. În setul al doilea, ea a schimbat ceva, a fost mai agresivă şi nu a fost uşor să-mi adaptez jocul, dar în final am reuşit să o împing în spatele terenului şi am făcut ceea ce am vrut să fac. Am jucat de câteva ori cu ea şi am ştiut la ce să mă aştept. Am fost un pic mai puternică, azi. (n.r. - despre câştigarea turneului) E un an diferit, totul e diferit, încerc doar să mă concentrez pe fiecare meci pe care îl joc şi să cred în şansa mea. Am amintiri grozave, dar finala e foarte departe. Încerc doar să joc cel mai bun tenis al meu, în turul următor", a declarat Halep, pe teren, potrivit news.ro.

În ciuda gestului nervos desfășurat sub privirile noului său antrenor, Simona Halep a avut parte de o victorie meritată din plin.

Cum a explicat Simona Halep decizia de a colabora cu Patrick Mouratoglou, fostul antrenor de tenis al Serenei Williams

Simona Halep a oferit un amplu interviu prin care a vorbit despre așteptările pe care le are de la colaborarea cu fostul antrenor al Serenei Williams. Sportiva româncă a mărturisit că își dorește să revină în topul jucătoarelor de tenis și consideră că Patrick Mouratoglou o poate ajuta să-și îndeplinească acest obiectiv, potrivit tennismajors.com.

„Am dorit să lucrez cu Patrick pentru că îmi doresc foarte mult să revin în vârf şi am simţit că el este cea mai bună persoană care să mă ajute să fac asta. Am fost norocoasă că era disponibil să o facă cu mine. Vreau să revin în vârf şi, bineînţeles, visez la un alt grand slam pentru că de aceea muncesc în fiecare zi", a spus Simona Halep.

Simona Halep a declarat că se așteaptă ca noul ei antrenor să o ajute să devină "puţin mai agresivă" pe terenul de tenis.

Citește și: Ce cadou a primit Simona Halep de la Toni Iuruc, de ziua sa de naștere. Sportiva a împlinit 30 de ani

„Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să deschid terenul mult mai bine decât am făcut-o înainte. Nu spun că am avut un joc prost înainte, dar vreau să-l fac mai puternic. Mi-ar plăcea să-mi întăresc şi corpul, pentru că nu este uşor să fiu ofensivă, să fiu aproape de linia de fund şi să joc împotriva jucătoarelor care lovesc puternic. Deci trebuie să ai un corp puternic. Voi lucra la asta, dar şi să deschid terenul pentru a folosi unele unghiuri puţin mai bine decât înainte şi, de fapt, pentru a lua mingea mai devreme. Deci, acesta este scopul în viziunea noastră", a spus Simona Halep.

Citește și: Ce a transmis Simona Halep după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea la Indian Wells: „E mereu dificil să joci împotriva unei românce”

Simona Halep a ratat Finala turneului WTA Dubai 2022, după ce a pierdut meciul cu Jelena Ostapenko. Odată cu accederea în semifinalele turneului WTA de la Dubai, Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 37.500 de dolari. La Australian Open Simona Halep a ajuns până în optimile de finală.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Naționala de fotbal a României joacă la Campionatul Mondial live în AntenaPLAY între 19 noiembrie şi 13 decembrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x