Poliţia a deschis o anchetă după ce un copil a tras câteva focuri dintr-un pistol găsit în secţiunea de canapele a unui magazin IKEA din Statele Unite. Autorităţile spun că arma ar fi căzut din pantalonii unui cumpărător în momentul în care s-ar fi aşezat să testeze mobila. Bărbatul nu i-ar fi simţit lipsa şi şi-a văzut mai departe de cumpărături.
Pistolul a fost găsit de un grup de copii. Încântaţi de descoperirea făcută, cei mici s-au jucat cu el şi l-au descărcat accidental. Ca printr-un miracol, nimeni nu a fost rănit. Programul magazinul nu a fost afectat de incident.
Reprezentanţii IKEA au transmis un comunicat prin care anunţă “Incidentul de luni este unul cât se poate de serios. Ne cerem scuze familiei copiilor implicaţi şi le oferim sprijinul nostru deplin. Pentru a evita astfel de situaţii, vom interyice accesul cu arme în magazinele noastre”.