Antena Căutare

Next Star, 5 iunie 2021. Eric Dobriceanu, o voce uriașă într-un trup mic. A primit numele de Micuțul Pavarotti de la Loredana

Eric Dobriceanu a venit la Next Star să-i facă pe jurați să exclame: „Nu cred!” chiar de când a început să cânte. Iată momentul „Micului Pavarotti”.

Eric Dobriceanu a reușit să-i ridice în picioare pe jurați, după ce i-a uimit cu abilitatea sa vocală pe care o controlează chiar la vârstă de 6 ani, atâția ani având el în momentul de față.

Chiar de când s-a auzit prima notă a negativului piesei, jurații au exclamat „Nu cred! Cântă O sole mio!”, semn că nu se așteptau nici în ruptul capului ca micuțul Eric să aibă capacitatea de a cânta o asemenea piesă.

Chiar de când a intrat pe scenă, el i-a uimit pe jurați. „E real? Există un așa băiat? Există așa ceva? Am vrut să mă ciupesc”, spune Loredana.

„Pe mine m-ai impresionat numai când ai venit. Ești un bărbat stilat. Aplauze, avem un băiat care se pricepe la fashion”, spune Ștefan Bănică.

Eric nu a venit cu mâna goală, pe scenă. El și-a adus obiectul norocos cel mai de preț. Este vorba despre un elefant din aur. „E un elefant care e din aur, este elefantul meu norocos”, spune micuțul. Însă a avut și o mică tristețe: nu și-a mai văzut de prea mult timp bunica. „Mamaia mea o să mă vadă la tv și o să fie mândră.”

Eric Dobriceanu, o voce imensă, într-un trup mic. Cum a cântat el la oar 6 ani pe scena Next Star 2021

A intrat puțin timid în scena Next Star 2021, însă vocea micuțului a fost una care a rezonat în tot platoul emisiunii. Nu a ales să cânte o piesă ușor de interpretat, el s-a aruncat în repertorii ale celor mai mari cântăreți de operă de pe toată planeta și a cântat O sole mio.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. La doar 4 ani, Brianna Fora a interpretat piesa "Guguștiucul" și a făcut show: "Guguștiucul e mortal!"

Celor trei jurați nu le-a venit să creadă, însă atunci când Eric și-a deschis gura și a scos primele note, aceștia au rămas cu gurile căscate. Nu doar că a reușit să cânte întreaga piesă fără scăpare, micuțul a cântat pe notele corecte, iar cei de la masa juriului au apreciat acest aspect.

Recompensa lui Eric a fost una mare. Jurații l-au felicitat cu 3 de DA.

Eric Dobriceanu a primit 3 de DA de la jurații Next Star 2021

Micuțul concurent i-a uimit pe jurați cu o interpretare magistrală a piesei „O sole mio”. Reacția Loredanei a fost pe măsură și a venit chiar de la primele acorduri: „Talentul tău este clocotitor”, i-a spus ea.

„Fabulos. Un asemenea act pe o scenă atât de intimidantă, ești rege! Răspunsul meu e DA”, a spus Ștefan Bănică.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. George Constantinescu a cucerit publicul cu piesa "Au Înnebunit Salcâmii". Momentul lui a uimit jurații

Eric a fost plăcut surprins atunci când bunica sa, plecată să muncească în altă țară, a venit la emisiune pentru a-l susține.

„Ai avut dreptate cu elefănțelul tău de aur că ți-a purtat noroc, că ți-a adus-o acasă pe bunica ta. Răspunsul meu pentru tine este DA”, a spus Loredana.

Citește și: Next Star - Sezonul 10: Cătălina Solomac - Interpretează piesa "Bang Bang"

„Eric ești un munte de om. Câtă emoție transmiți. Ai fost fără greșeală. Îți spun DA.”, spune Dorian.

Sezonul 10 al emisiunii „Next Star”, de la Antena 1, aduce suprize de proporții mari

Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, a revenit pe micile ecrane ale telespectatorilor, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi, dar și curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Potrivit regulmentului, cei care obțin maxim trei de DA și cei care obțin minim doi de DA din partea juriului, în fiecare ediție de calificare, au posibilitatea de a merge în Marea Finala. Dupa votul inițial acordat de juriu pentru fiecare concurent/grup care evolueaza, la finalul fiecarei ediții de calificare toți cei care au obtinut maxim 3 și minim 2 voturi de DA vor fi invitați pe scena pentru a fi anunțat câștigătorul care merge în Marea Finala.

De asemenea, concurenții rămași în competiție, care au obținut minimum 2 voturi de DA și maxim 3 voturi de DA din partea juriului și care nu au fost declarați câștigători ai ediției de calificare respective, vor intra la votul publicului pentru șansa de a concura în Finala de Popularitate.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Next Star, 5 iunie 2021. Sophia Pavel i-a amuzat copios pe jurați cu un moment de stand-up. Miturile distruse de fetiță... Next Star, 5 iunie 2021. Radu Ionescu, adolescentul pasionat de bucătărie cu abilități vocale minunate. Cum a cântat con...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x