Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Cum a fost dansul vedetelor: „Apoteotic!”. Nea Marin a plătit o poliță

Noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea a debutat la Antena 1 pe 8 ianuarie 2024 și îi aduce lui Nea Mărin și echipei sale noi provocări în Delta Dunării. Peripețiile din Jurilovca se țin în lanț pe parcursul întregului nou sezon.

În cea de a treia ediție a noului sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea a avut loc marele spectacol pe care nea Marin și echipa l-au organizat de-alungul zilelor petrecute împreună.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Înlocuitorul lui Andrei Ștefănescu l-a surprins pe nea Marin

Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Vedetele s-au întrecut pe ele, iar Nea Marin s-a răzbunat pe italian și japonez

Dansul pe care l-au repetat atâtea zile la rând s-a dovedit a fi un real succes spre bucuria tuturor, fiecare dintre ei simțind cu adevărat că au reușit să ducă la bun sfârșit ceea ce și-au propus.

„A fost apoteotic! A fost așa o descărcare, de talent, de muzică, de tradiție, de folclor, de nou și de vechi în același timp! Câtă energie am pus, nu mai simțeam nici piciorul că mă doare. A fost așa o energie! A fost o seară minunată!” a spus Paula plină de entuziasm.

„Am explodat! Ne-am știut toți pașii. Era să-mi sară mâna din umăr că am probleme. N-a contat! În capul meu era «Îl pun la loc, dă-l încolo de umăr!» A fost așa o bucurie cum nu pot să vă descriu în cuvinte” a mărturisit Tania despre momentul dansului.

Echipa a plecat spre cazare cu barca, iar nea Marin a găsit momentul perfect pentru a se răzbuna pentru stresul pe care l-a primit din partea lui Sonny și lui Rikito pe tot parcursul zilei.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Cătălin Moroșanu a răbufnit în fața lui nea Marin înainte de spectacol

„Acum e momentul să mă răcoresc!” spune nea Marin cu privire la decizia de a sări peste japonez și italian.

Astfel, coregraful a sărit pe ei chinuindu-i cu palme și lovituri exact așa cum o face de obicei.

„M-au rupt! M-au distrus! Mi-au luat toată energia aia a mea” a mai adăugat coregraful.

Ajunși la cazare, nea Marin îl sună pe Andrei pentru a-l trage la răspundere cu privire la faptul că i-a trimis circul (pe Sonny) care i-a dat bătăi de cap pe tot parcursul zilei.

„Sonny mi-a dat teroare cum nu mi-ați dat voi în șase ani!” i-a mai transmis coregraful lui Andrei.

Seara s-a încheiat într-un mod emoționant cu o dezvăluire a coregrafului care i-a atins pe toți la inimă.

„Un început de sezon Poftiți pe la noi, nu cred că am avut atât de bun din prima săptămână. Vă mulțumesc din suflet! Drum bun acasă! Să găsiți totul bine! Să vă dea Dumnezeu sănătate și vă aștept și în celelalte sezoane!” a fost discursul emoționant al lui nea Marin.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Nea Marin a mers cu nuiaua după vedete, dar nu se aștepta la ce a urmat

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea

Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți pe la noi!, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Astfel, nu mai puțin de 24 de vedete vor fi puse la treabă, iar alături de Nea Mărin vor fi, și de această dată, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe.

Nea Mărin, alături de vedete, va străbate cele mai frumoase locuri din Dobrogea, o zonă care, așa cum a declarat chiar el, îi este foarte dragă: „Mă bucur că în acest sezon am ajuns și am descoperit Dobrogea, o zonă care mie îmi place foarte tare!”.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Nea Marin, dat peste cap de Liviu și Andrei. „Nu mai înțeleg nimic”

Mereu în căutare de locuri spectaculoase, dar și dornic de a descoperi obiceiurile și tradițiile fiecărei zone, Nea Mărin nu s-a oprit aici și a trecut granița la vecinii bulgari: „Dacă tot eram acolo, am trecut granița și în Bulgaria, ca să vedem cu ochii noștri de ce sunt românii atât de atrași de ofertele vecinilor. Am văzut de toate, și bune, și rele, și abia aștept să le descopere și cei de acasă.Așa cum s-a întâmplat în ultimele ediții, scopul nostru a fost acela de a pune vedetele la treabă și de a organiza spectacole pentru comunitățile în care am ajuns, spectacole care să promoveze și care să aducă bucurie oamenilor din zonele pe care le-am vizitat”, a declarat Nea Mărin.

„Pentru mine, nu a fost deloc un sezon liniștit, pentru că a mai apărut o problemă în viața mea: Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au început să mi se pară ascultători, după ce i-am cunoscut pe Rikito Watanabe și Sonny Medini. Ce pot să vă spun e că mi-au mâncat zilele. O să vedeți și de ce!”, a mai spus Nea Mărin despre cele patru “ajutoare” ale sale.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Cum a reacționat nea Marin când a văzut inscripția tricoului lui Rikito

Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, 10 ianuarie 2024. Înlocuitorul lui Andrei Ștefănescu l-a surprins pe nea Marin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x