Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 11 ianuarie 2023. Eliza și Cosmin Natanticu, show total pe scenă. Ce s-a întâmplat

Vedetele au urcat pe scenă și au făcut spectacol în adevăratul sens al cuvântului la Negrești-Oaș. Fiecare a avut propriul său moment, însă băieții nu au putut sta de-o parte, iar ceea ce a urmat a stârnit hohote de râs.

Deși Nea Marin lipsește, vedetele s-au organizat și au pus în scenă un show cu de toate, la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, ediția din 11 ianuarie 2023. Ei au adunat din Țara Oașului tot ce li s-a părut mai frumos și mai interesant și au pus totul într-un spectacol de zile mari.

Eliza Natanticu a cântat la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Ce s-a întâmplat când băieții au intrat pe scenă alături de ea

Eliza Natanticu a intrat pe scenă pentru a cânta câteva piese de petrecere, care au adus buna dispoziție în sală. Însă, după doar câteva secunde, băieții nu au mai rezistat și și-au făcut apariția alături de ea, spre amuzamentul tuturor.

„Intră la refren”, au fost cuvintele lui Edi Stancu de la care a pornit totul.

Am intrat și noi să facem atmosferă. Cumva Lizzy s-a bucurat”, a spus soțul ei care a dansat și a stârnit hohote de râs, alături de Edi și Oase.

„Au intrat și dansatorii care mi-au dat un super vibe. Aveam nevoie de susținerea lor ca de aer”, a mărturisit aceasta.

Mai mult, ea a chemat-o pe scenă și pe invitata sa specială, Caroline, o tânără din zonă, alături de care a cântat și împreună au ridicat sala în picioare.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 10 ianuarie 2023. Eliza Natanticu „a pus mătura” pe soțul ei. Motivul pentru care l-a pedepsit

Cosmin Natanticu a făcut stand-up comedy la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Ce a spus despre copilăria lui

Dar nici soțul ei nu s-a lăsat mai prejos. Cosmin Natanticu a pășit „împiedicat” în fața publicului, însă ce a urmat a stârnit hohote de râs. Comediantul a făcut stand-up comedy la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, ediția din 11 ianuarie 2023, spre bucuria celor prezenți.

„Aplauze pentru Răzvan și Dani”, a glumit el.

„Cel mai nasol lucru pe care l-am făcut când am pelcat în Asia Express e că am mers cu soția. Acum îmi pare rău că am zis asta, îmi cer scuze. Cel mai rău e că m-am întors cu ea”, a mai spus Natanticu.

„Eu când m-am născut, am fost atât de urât că tatăl meu aștepta în sala de așteptare la spital, a ieșit doctorul și i-a spus: Îmi pare rău, am făcut tot posibilul, dar s-a născut

Am fost atât de urât că mama mea a zis că preferă să rămânem amici, în loc să mă alăpteze.

Eram atât de urât că părinții mei au vrut să scape de mine, vă jur. Îmi amintesc că singurele mele jucării din cădiță erau un prăjitor de pâine și un toaster, bagate în priză”, a mai glumit comediantul.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Nea Marin, surpriză de zile mari din partea „copiilor lui”. Ce cadou a primit

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 11 ianuarie 2023. Vedetele au îmbrăcat costume tradiționale din Oaș. Cum au arătat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x