Live acumObservator Sport
Prime Time 20:00iUmor

109 minute pentru eternitate! Iuri Gagarin, "norocosul" care a văzut, pentru prima oară, Pământul de sus: "Nu văd niciun Dumnezeu aici"

109 minute pentru eternitate! Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin devine primul om care a zburat în spaţiu


109 minute pentru eternitate! Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin devine primul om care a zburat în spaţiu


Yuri Alekseievici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934, într-o fermă colectivă de lângă Moscova. Deşi provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind pilot, Yuri a absolvit printre primii Academia Sovietică a Forţelor Aeriene în anul 1957.

A devenit pilot militar, iar doi ani mai târziu a fost ales pentru antrenamente speciale, făcând parte dintre primii cosmonauţi ai URSS.

Cum a ajuns Iuri Gagarin să fie primul om care zbura în spaţiu

Înaintea lui Gagarin, URSS trimisese în spaţiu 48 de câini, dintre care 20 au decedat în timpul zborului. În 1960, a fost selectat împreună cu alţi 19 cosmonauţi după un proces riguros de selecţie. Cei 20 de pretendenţi au fost supuşi unor teste fizice şi psihice extrem de dure, dar şi unor antrenamente de zbor.

CITEŞTE ŞI El a făcut primii "paşi" în spaţiu! "Nu îmi mai simţeam mâinile, costumul îşi mărise volumul. Am văzut imediat România!". Aleksei Leonov, 12 minute pentru eternitate

Pe parcursul testelor, au rămas 12 bărbaţi, apoi şase. Performanţele excelente din timpul antrenamentelor, dar şi capacităţile psihice l-au propulsat pe Gagarin în postura de favorit. Totuşi, în luarea deciziei a cântărit foarte mult şi statura sa.

La doar 1,57 metri, era candidatul perfect pentru micuţa capsulă Vostok!

În dimineaţa lui 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin era lansat în spaţiu la bordul capsulei Vostok, de pe Cosmodromul Baikonur, din Kazahstan.

GAGARIN, PROBÂND CAPSULA VOSTOK

"Cerul e negru, Pământul e albastru"...

...acestea au fost cuvintele intrate în istorie, rostite de primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic.

Zborul a durat 109 minute, iar viteza de deplasare a navetei sale a fost de 27.400 kilometri pe oră. Capsula l-a purtat peste ţările sovietice, Oceanul Pacific, Strâmtoarea Magellan din America de Sud, Oceanul Altlantic şi Africa. Apoi a intrat în atmosferă şi a aterizat în sud-estul Rusiei.

Unele relatări ale vremii susţin că Gagarin ar fi spus când a ajuns în spaţiu: „Nu văd niciun Dumnezeu aici, sus!”. Apropiaţii nu recunosc această afirmaţie, în condiţiile în care Gagarin era un tip extrem de religios.

După ce a reintrat în atmosferă, Gagarin s-a paraşutat dela o altitudine de 7 kilometri, pentru că nu ar fi supravieţuit impactului foarte dur cu care a aterizat capsula spaţială.

A devenit o celebritate la nivel mondial. A primit numeroase medalii şi titulatura de “Erou naţional”. Gagarin a fost invitat în Italia, Germania, Canada, Brazilia, Japonia, Egipt, Finlanda şi Anglia, unde a promovat cea mai mare reuşită a acelor ani (primul zbor în spaţiu al ruşilor), într-o perioadă a Războiului Rece dintre Rusia şi SUA.

IURI GAGARIN, MOSCOVA, 1961

"A vrut mereu să se întoarcă!"

"Pentru tatăl meu, primul zbor în spaţiu nu a fost de ajuns, a durat prea puţin. A vrut mereu să se întoarcă, însă nu a mai fost ales niciodată pentru un zbor", povestea Elena Gagarina, fiica cosmonautului.

Avea doar doi ani când tatăl său s-a îmbarcat pe Vostok 1. Gagarin a ales să nu spună familiei ce avea de gând să facă. "I-a scris o scrisoare mamei mele, în care spunea că, în cazul în care nu se întoarce, deoarece misiunea era foarte periculoasă, doreşte ca ea să nu rămână singură. Nu i-a dat însă scrisoarea. Ea a găsit-o din întâmplare, printre lucrurile lui la scurt timp după ce s-a întors. Tatăl meu i-a spus să o arunce şi că nu şi-ar fi dorit să o găsească, însă ea a păstrat-o".

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro