Live acumFilm: Scurtcircuit (Romania 2017)
Prime Time 20:30Poftiti pe la noi: Poftiti la Nea Marin

Acestea sunt gloanțele ce ne-au ucis eroii naționali! Oile s-au urinat pe oasele lor. N-au lumânare, nici mormânt!

Doamna Lucia Hossu Longin, realizatoarea ”Memorialului Durerii”, a primit aprobarea de a filma la închisoarea ”Jilava”. A descoperit zidul execuțiilor, acolo unde au pierit eroii neamului, luptătorii din rezistența anticomunistă, uciși cu sânge rece. A găsit și gloanțe rătăcite. Oile au urinat pe oasele lor, pentru a șterge orice urmă. Nimeni nu le-a făcut o slujbă creștinească

Deși filmează în zonă de aproape 30 de ani, doamna Lucia Hossu Longin a ajuns, abia în miez de iulie 2020, la zidul execuțiilor de la închisoarea ”Jilava”. A găsit și câteva gloanțe rătăcite din vremea când aici erau uciși ”bandiții”, eroii noștri naționali, luptători contra comunismului

facebook / Lucia Hossu Longin

La sugestia regelui Carol I, în jurul Bucureştiului a fost ridicat, între anii 1870 şi 1890, un sistem de apărare împotriva unui eventual atac otoman, format din 18 forturi, fiecare dintre ele fiind prevăzut cu o baterie de artilerie. Proiectul a fost elaborat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont şi de căpitanul de geniu român Ioan Clucer. După terminarea construcţiei, Fortul 13 Jilava a fost folosit ca depozit de muniţii şi garnizoană militară până în anul 1907, când aici au fost aduşi o parte dintre ţăranii arestaţi. Din acel an, Jilava a fost amenajată ca închisoare militară, subordonată Statului-Major al Armatei până la 1 aprilie 1948, când a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne, Direcţia Generală a Penitenciarelor.

Din 1944 şi până în 1964, la Jilava şi-au executat pedeapsa deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, aflaţi în curs de judecare sau condamnaţi, deţinuţi cercetaţi sau condamnaţi pentru „infracţiuni contra securităţii” (membri ai partidelor istorice, PNŢ, PNL, PSD, legionari, spioni, „criminali de război, trădători de patrie” şi membri ai unor „organizaţii subversive anticomuniste”). Prin adresa din 19 martie 1954, şeful DGP raporta locţiitorului ministrului Afacerilor Interne că în penitenciarele Jilava, Văcăreşti, Turnu-Măgurele, Codlea, Sibiu, Cluj şi în alte unităţi ale Direcţiei erau încarceraţi, pentru perioade de timp limitate sau pe baza unor mandate de arest preventiv eliberate de diferite instanţe judecătoreşti, „deţinuţi contrarevoluţionari”. Erau cei botezați ”bandiții”, membri ai celor mai importante grupe de partizani anticomuniști, luptători în munți.

EROII UNEI LUMI DISPĂRUTE! Elisabeta Rizea, eroina din Nucșoara. ,,Așa mi-au smuls păru`, da` tot nu i-am vândut”. Povestea femeii care a luptat împotriva comunismului

Cum treci de Fortul 13, o intrare discretă te duce pe o alee, cale de 150 de metri. Pe drum vezi tot felul de construcții dărăpănate, clădiri ”moarte” de milenii, grajduri mizere. În capăt, e un zid. Cel al execuțiilor.

Aici au pierit, legați de trei stâlpi, cu spatele spre grupa de execuție, în noaptea de 20 noiembrie 1957, tovarășii de luptă ai lui Ioan Gavrilă-Ogoranu: Ghiţă Haşu, Ion Chiujdea, Laurean Haşu, Nelu Novac şi Jean Pop.

Pe 20 noiembrie 1957, începând cu ora 20, ”bandiții” din grupul Gavrilă-Ogoranu, rezistența din Făgăraș, au fost executați la zidul din închisoarea Jilava

Aici au sfârșit, în iulie 1959, partizanii lui Toma Arnăuțoiu, cei din grupul de rezistență armată anti-comunistă din Nucșoara: Toma (cel care a strigat ”Trăiască Armata Română!”) și Petre Arnăuțoiu, Titu Jubleanu, Benone Milea, Ion Mica, învățător, Nicolae Bășoiu, tată a trei copilași, în total 16 suflete. Din 15 în 15 minute, o noapte întreagă.

Și cei din grupurile Arnota (partizanii de pe lângă Mănăstirea Arnota au reușit să captureze doi agenți ai Securității, însă un al treilea – plutonierul major Săndulescu Dumitru din Râmnicu-Vâlcea – a scăpat și a dat alarma, la scurtă vreme muntele fiind înconjurat de către soldați, iar în noaptea de Paști, la 26 aprilie 1949, în jurul orelor 4:00, a fost deschis focul asupra grupului de rezistență, folosindu-se arme automate, aruncătoare de flăcări și mine, într-o luptă ce a durat trei zile. La finalul confruntărilor, şapte oameni au fost uciși, iar alte cinci persoane au fost capturate. Trupurile celor decedați) au fost duse la Mănăstirea Bistrița, unde au fost legate de prăjini, atârnate de mâini și de picioare precum vânatul, totul sub privirile îngrozite ale copiilor de la şcoala din localitate, iar ulterior, cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună în locul numit „La Peri”, pe un dâmb, faţă în faţă cu cimitirul de la schitul Păpuşa. Cei arestați au fost împărțiți în trei loturi și judecați pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale“, pedepsele fiind de la 1 la 18 ani de închisoare), Dumitru Apostol (cei din Munții Făgăraș, luptători între 1948-1949) ori Adian Mihuțiu (rezistența din Arad sau Bihor).

Cum treci de faimosul ”Fort 13”, o intrare ascunsă te duce, pe un drum de 150 de metri, într-un loc secret, terminat cu zidul execuțiilor. Aici au fost împușcați partizanii anticomuniști

Tot aici aveau să piară membrii mișcării de rezistență din nordul Olteniei, conduși de învățătorul Dumitru Totir (acesta avea să fie executat, prin împușcare, pe 20 iulie 1953, în Penitenciarul Craiova) ori cei din gruparea Ciucaș.

Eroii neamului. Securiștii au împușcat-o, apoi i-au scos plămânii prin spărtură. Pe Titu, al ei bărbat, l-au pus s-o îngroape doar cu unghiile și cu degetele! ”Iute, iute, banditule!”​

După 1990, doamna Lucia Hossu Longin a început a lucra la ”Memorialul Durerii”, un serial documentar de excepție, ce prezenta acțiunile represive ale comuniștilor dintr-o perioadă extrem de tristă a istoriei noastre. Ajungea în închisori, în lagărele de muncă forțată, în universuri concentraționare unde pieriseră eroii neamului nostru.

Cea mai mică eroină din istoria României: ”La doi ani m-au băgat în pușcărie. Mi-au omorât mama. Mi-au omorât amintirile. Pe tata l-au executat! I-am aflat din fotografii”

În 30 de ani de documentare și nenumărate vizite făcute la închisoarea Jilava, nu ajunsese la zidul execuțiilor. Nimeni n-o îndrumase spre acea zonă, considerată a fi strict secretă. Pe 18 iulie 2020, l-a găsit. Acoperit cu pământ, mascat de saivane, adăposturile de iarnă pentru oi.

”Am descoperit, ca punct de reper, trei copaci, în locul stâlpilor de care erau legați condamnații. Am filmat locul și, în pământul din preajma zidului am găsit gloanțe. Multe. Lângă loturile de condamnați se aflau pregătite gropile, călăii să nu se deplasese prea mult. Până în ultima clipă, băieții lui Gavrilă-Ogoranu n-au crezut că vor fi executați. Tot drumul până acolo s-au rugat”.

Lucia Hossu Longin, realizator ”Memorialul Durerii”

Deși pare greu de crezut, locul e plin de aceste adăposturi. Nimeni nu le-a demolat, nimeni nu a dorit să curețe. De ce? ”Am aflat că urina și excrementele ovinelor sunt corozive și distrug foarte repede cadavrele”, mai spune Lucia Hossu Longin. Concret, animalele au urinat pe oasele partizanilor, pentru ca totul să fie șters, pentru a nu mai exista nicio dovadă că acolo au fost uciși oameni, fără slujbă, fără lumânare.

La trei decenii după Revoluție, lucrurile-s la fel. În loc să le ridicăm monumente, noi le ascundem mormintele. Eroii unei generații care s-a sacrificat pentru țară.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro