Iorga. Nouă gloanțe. Cum au căsăpit legionarii cea mai luminată minte a noastră. ”Nicule, să-ți iei izmenele, să nu fie frig!”

 
+4 click pentru
galerie

Pe o vreme geroasă, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, cea mai luminoasă minte pe care a născocit-o acest pământ, cea a lui Nicole Iorga, era ucisă de către legionari. La 69 de ani, ”Voltaire al României” cum îl numea Călineascu pierea, mișelește, în timp ce-și ținea, mândru, degetele împreunate în semnul crucii. Hainele sale, pline de sânge, se odihnesc la Universitate, în muzeul pe care, ca prim-ministru, îl inaugurase în 1931...

Raportul locotenent colonelului Alexandru Ionescu, adresat Prefecturii din Prahova, e sec: ”Dimineață, la orele 07.15, s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moșia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, județul Prahova. Maiorul Bratul Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la fața locului și a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii județului Prahova, fiind transportat la București și predat familiei. Autorii, până în prezent, nu au putut fi descoperiți și nici prinși”. Întocmit pe 29 noiembrie 1940, cu numărul 2024...”Everestul” gândirii românești fusese asasinat, cu nouă gloanțe, apoi batjocorit de către legionari.

Pe 27 noiembrie 1940, Iorga nu vine la Institutul de Istorie Universală, așa cum obișnuia. Nu-i nici la vila din Vălenii de Munte, unde se retrăsese. Cu două săptămâni și jumătate înainte, un puternic cutremur lovise România, iar casa nu mai prezenta siguranță. La 17.30, șapte indivizi - toți legionari, numele lor nu merită menționate - intră pe scara de serviciu a locuinței din Sinaia. Îl saltă pe Iorga, care e răcit, are febră, e cu sănătatea șubrezită. Le cere doar să-l lase să se îmbrace, se trage la patru ace, așa cum e obișnuit. Știe că va muri, a primit multe amenințări, dar se ”gătește”. Dă să plece. Catinca, soția, o somitate vorbitoare de șase limbi străine, îl atenționează: ”Nicule, să-ți iei izmenele, să nu fie frig!” Alina, fiica istoricului, presimte tragedia. Sună, degrabă, la București, la fratele său, Mircea. Fiul academicianului încearcă să ia legătura cu Ion Antonescu ori cu alți reprezentanți ai Guvernului. Degeaba. A doua zi de dimineață, la 7 și 15 minute, cadavrul lui Iorga e găsit de localnici. Legionarii sărbătoriseră asasinarea unui geniu cu un chef de pomină, la o cârciumă din Predeal...

Casa lui Iorga din Sinaia, de unde a fost ridicat de către legionari. Se păstrează, și astăzi, destul de bine

Ca politician, Iorga dezamăgise tânăra generație de naționaliști. Sprijinise dictatura lui Carol al II-lea, fusese un prim-ministru modest. Se opusese mișcării legionare, care aduna, pe zi ce trece, toți mai mulți adepți, se zvonea că el fusese la originea condamnării și asasinării liderului acesteia, Corneliu Zelea Codreanu. Iorga, vorbitor de 14 limibi, este numit de către legionari ”sinistra vedenie cu barbă și umbrelă”, primește zeci de amenințări. Nu le ia în serios, dar, cu toate acestea, în primăvara lui 1940 Antonescu este cel care îl roagă, personal, să părăsească țara. Horia Sima, liderul Gărzii de Fier din acea perioadă, avea să susțină, până la finalul vieții, că nu a ordonat asasinatul, că nu a știut de acesta și că decizia se luase pe plan local. 

În fatidica noapte, Iorga e dus, cu mașina, de la Sinaia la Strejnicu (Strejnic), reședința comunei Târgșoru Vechi, la trei kilometri de Ploiești. Este împușcat, la 15 metri de carosabil, în pădure. Nouă gloanțe. Două îl desfigurează, unul îl ucide, intrându-i direct în creier. Se răspândește vorba cum că al său cadavru a fost batjocorit: organele genitale, tăiate, i-ar fi fost îndesate în gură. Lucrul acesta nu va fi, însă, niciodată, confirmat. Gardianul public Petre Zamfir, prezent la fața locului la primele ore ale dimineții, notează că savantul avea degetele mâinilor împreunate în semnul crucii, cerând, probabil, ca în ultimele clipe ale vieții să fie lăsat să se roage.

”Ia-ți izmenele, ca să nu răcești!” - ultimele cuvinte adresate geniului de Catinca, soția sa, la despărțire

Cercetările aproape că nu există. Abia când Mișcarea Legionară este eliminată de către Antonescu, se dă ordin ca Poliția de Siguranță să-i găsească pe ucigașii geniului, dar și pe cei ai profesorului Virgil Madgearu, ucis, și el, de către legionari. Majoritatea nu e prinsă niciodată. Doi dintre ei sunt arestați mai mult de fațadă.

Omenirea află tragica veste. Comunitatea academică internațională e consternată. 47 de academii din lumea întreagă arborează drapelul în bernă. Garda de Fier interzice plângerea în public, însă, pe ultimul drum, politicieni, profesori, oameni de cultură ori diplomați străini sfidează aberanta decizie.

Palatul Șuțu, Muzeul Municipiului București, locul în care se află prețioasele haine

Soția, Catinca (pe care Iorga o cucerise cu 129 de scrisori trimise în încercarea de a-și arăta iubirea pentru ea), și copiii săi, păstrează hainele în care geniul a fost asasinat. Răpusă de dor, de durere, dar și de o boală pe care i-o ascunsese ani la rând lui Nicolae, Catinca se stinge un an mai târziu. Mircea, fiul, predă cămașa, vesta și paltonul Institutului de Medicină Legală. După Revoluție, hainele se ”plimbă” prin mai multe locuri, dar, peste tot, sunt conservate în perfectă stare. Finalmente, cămașa albă, fără guler, pe care sângele închegat se distinge și astăzi, vesta și paltonul ce păstrează urmele de gloanțe, ajung la Muzeul Municipiului București. Culmea, cel care fusese inaugurat, pe 22 noiembrie 1931, în prezența primului-ministru, Nicolae Iorga! Conservate perfect, hainele celei mai luminate minți din toată istoria poporului român, pot primi un minut de reculegere, contra a numai 10 lei, la Palatul Șuțu, la doi pași de Univeristate, pe acolo pe unde, nepăsători, bucureștenii trec zi de zi.

Îmbrăcămintea lui Iorga din fatidica zi se află în muzeul de la Universitate, perfect conservată

Cine a fost ”Voltaire al României”

Nicolae Iorga s-a născut pe 5 iunie 1871, în casa unor părinți cu origini aromâne. A fost un om de știință complet, cu incredibile reușite în istorie, literatură, documentare, dramaturgie, enciclopedie, memorialistică ori poezie. La 15 ani vorbea, fluent, franceza, italiana, latina și graca. La terminarea primului an al Facultății de Litere a primit o dispensă pentru a putea susține examenele anului III. Le-a trecut cu brio, apoi, aproape imediat, a terminat studiile cu ”Magna cum laude”. Pleacă în străinătate, absolvă cursurile mai multor universități de istorie. Devine ”editorialist politic” în ”Sămănătorul”. Cunoaște 11 limbi străine, unele dintre ele deprinse extrem de repede, aproape incredibil. Se implică în politică, devine Președintele Senatului. Membru activ al Academiei Române. ”Istoria Românilor” are 10 volume. Scrie 1.250 de volume și peste 25.000 de articole. Căsătorit de două ori, a avut zece copii.

Credit foto: istoriaromaneasca.wordpress.com. monumenteprahova.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE