Live acumSerial: Fetita mea
Prime Time 20:30Chefi la cuţite

Gările-Ruină de pe ruta Galaţi-Târgu Bujor. "De la Galaţi în veci să nu călătoreşti. Nici nopţile, nici zilele, căci vai de capul tău”

Între Galaţi şi Târgu Bujor sunt puţin peste 50 de kilometri. O distanţă care, cu trenul, poate fi parcursă de-abia într-o oră şi jumătate.

Gările de pe ruta Galaţi-Tg. Bujor au devenit adevărate ruine

Marius Mitrof

Nouă curse ale Transferoviar Călători, operatorul care merge din decembrie 2010 pe această linie, pleacă în fiecare zi din Galaţi spre Bârlad, iar alte nouă vin din sens invers. Majoritatea haltelor de pe acest traseu sunt părăsite.

Multe dintre clădirile şubrede se pot face oricând una cu pământul, după ce au fost victime ale furturilor sistematice şi ale nepăsării din ultimele decenii, au fost lăsate intenţionat în paragină, altele au fost vandalizate ani la rând.

În multe dintre ele oamenii nici nu mai au unde să se adăpostească atunci când aşteaptă cele câteva trenuri private care mai fac legătura între cele două oraşe.

Cu câțiva ani în urmă erau adevărate furnicare, în care oamenii se îngrămădeau să urce în trenuri care să-i ducă la serviciu la oraş.

În multe dintre ele oamenii nici nu mai au unde să se adăpostească atunci când aşteaptă cele câteva trenuri private care mai fac legătura între cele două oraşe.

Gările de pe linia ferată Galaţi-Târgu Bujor arată groaznic.

În aprile 1863, Consulul Franței la Iaşi, remarca că transportul de la Iaşi la Galaţi este mai scump decât cel de la Galaţi la Marsilia.Transporturile de pasageri nu se desfăşurau în condiţii prea mulţumitoare.

Ion Ghica amintea lui D.Sturdza, la 24 august 1869, că „fără trăsura voastră şi fără cai de poştă traseul Galaţi-Bacău este destul de dificil”.

B. P. Haşdeu ironiza, în versuri, condiţiile anevoioase în care se circula de la Galaţi la Mărăşeşti: „De la Galaţi la Mărăşeşti, nici iernile nici verile, în veci să nu călătoreşti. Nici nopţile, nici zilele căci vai de capul tău.”

Titu Maiorescu notează în jurnalul său, în martie 1872, că drumul de la Bârlad la Galaţi este „groaznic”.

Se impunea o îmbunătăţire a sistemului de comunicaţii care ar fi contribuit la o mai rapidă circulaţie a mărfurilor şi la reducerea preţului trasporturilor. Unul din principalele obiective era amenajarea integrală a şoselei Galaţi-Bârlad, terminată în 1862. Concomitent cu aceste lucrări se pregătesc şi proiecte pentru construirea unei reţele de căi ferate.

Cu ocazia tratativelor pentru concesionarea lucrărilor de căi ferate, Primăria Galaţi trimite domnitorului, la 26 iulie 1863, o telegramă de felicitare pentru hotărârea de a construi căi ferate „în toată întinderea României”.

Ion Alecsandri trata, prin 1863, cu bancherul Lefevre, pentru concesiunea drumului de fier Bucureşti-Giurgiu-Galaţi. La 21 februarie 1864 s-a încheiat convenţia pentru concesiunea căii ferate de pe valea Siretului, preluată de marchizul Don Jose Salamanca, Gustav Delhante, Petre Mavrogheni etc.

Calea ferată pornea chiar din portul Galaţi şi trebuia să facă legătura cu nordul Moldovei. Lucrările trebuiau să înceapă în termen de un an, domnitorul urmând să sosească la Galaţi pentru darea “celei dintâi lovituri de sapă”. Studiile necesare construcţiei au fost terminate în decembrie 1865, perioadă în care au început, pe anumite porţiuni, chiar lucrările de construcţie.

La 21 mai 1865, prefectul îl invita pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să inaugureze lucrările căii ferate Galaţi-Şerbeşti. Începerea lucrărilor pentru montarea căii ferate Bucureşti-Galaţi produce în oraş numeroase nemulţumiri din cauza abuzurilor ce se fac cu ocazia exproprierilor pentru instalarea liniei ferate. Preţurile, în comparaţie cu valoarea reală a locurilor, erau colosale. “Aice nu mai este dreptate, ci spoliaţiune” spunea Kogălniceanu prefectului N.Catargiu, la 9 septembrie 1869.

Scandal cu 20 de boieri care au analizat primul balcon din București, interzis: ”Înfrumusețează orașul ca în marele politii ale Evropii!”

În primăvara anului 1869 circula la Iaşi zvonul unor tratative pentru construirea liniei ferate Galaţi-Chilia.

Discuţia acestui proiect va fi reluată în 1875. Cercurile oficiale austro-ungare erau interesate ca linia ferată Hamburg-Viena-Budapesta-Braşov, să fie prelungită până la Galaţi, şi chiar până la Marea Neagră.

La 1 iulie 1870 s-a pus în circulaţie linia Galaţi-Tecuci, iar la 27 decembrie s-a deschis provizoriu şi linia Roman-Galaţi-Bucureşti. Linia Bucureşti-Brăila Bărboşi-Galaţi- Bârlad a fost dată în folosinţă la 13 septembrie 1872. Tot în acest an se remarca nevoia construirii liniei Iaşi-Galaţi, dar, aşa cum observa consulul Austriei la Bucureşti, guvernul român era ocupat cu alte antreprize mai importante.

I.C.Brătianu insista, într-o scrisoare către Lascăr Catargiu, la 10 mai 1873, asupra necesităţii construirii unei căi ferate care să lege “Moldova de Sus” de Galaţi, marele târg în care se desfac mai toate productele din Moldova.

Singurul mijloc pentru a putea servi în mod efectiv şi judeţul Covurlui cu drumul de fier şi a face, mai ales, ca produsele Moldovei nordice şi orientale să se scurgă la debuşeul lor firesc, care era portul Galaţi, ar fi fost, titrau ziarele la 1890, construirea liniei ferate Bârlad-Galaţi, pe valea Chinejei şi a Covurluiului, în lungime de 110 km.

Potrivit legii votată de Cameră la 8 februarie 1891, Guvernul a fost autorizat a contracta un împrumut de 17 milioane 314 mii lei, din care 13 milioane 800 mii lei serveau pentru construirea liniei, iar 3 milioane cinci sute de mii pentru înzestrarea liniei cu materialul rulant necesar.

Lucrările au durat câţiva ani

În 1897 de-abia se ajunsese la Tg.Bujor iar tunelul de la Bereşti a fost început în 1906. În perioada incipientă a dezvoltării liniilor feroviare în România (1854-1860), arhitectura gărilor de călători nu era considerată o prioritate. Erau stabilite câteva modele de gări, în funcţie de importanţa staţiilor, şi nu exista încă un stil arhitectural specific definit al construcţiilor feroviare.

Între 1860 şi 1880, gările erau edificate după proiecte austriece sau englezeşti. După 1881, când a fost dată în funcţiune fabrica de cărămizi de la Ciurea (Iaşi), majoritatea gărilor de pe teritoriul României de atunci, au început să fie îmbrăcate în cărămidă roşie produsă la această fabrică (cărămizi de Ciurea).

„Gările, cantoanele, haltele, clădirile de serviciu, castelele de apă, anexele, fântânile au devenit valoroase prin grija cu care sunt tratate detaliile, prin seriozitatea cu care pun în operă principii de proiectare coerente şi adecvate funcţiunilor. Apartenenţa acestor clădiri la patrimoniul CFR este uşor de detectat prin limbajul arhitectural propriu ce declină sub toate formele cărămida aparentă (cărămida de Ciurea): specularea contrastului roşu-alb dintre cărămidă şi piatră văruită (ancadramentele ferestrelor, marcarea muchiilor prin intercalarea de asize, jocuri de şiruri alternative din cele două materiale) sau pur şi simplu a efectelor obţinute din modul de pozare a cărămizilor de faţadă, inspirate din arhitectura veche românească (denticuli, ancadramente, ocniţe, marcarea cornişelor ş.a)”, povesteşte la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

La toate construcţiile feroviare de pe linia Galaţi-Bârlad, edificate la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, întâlnim acest limbaj architectural. Reprezentativitatea acestor clădiri i-a determinat pe specialiştii gălăţeni să propună spre clasare Gara de călători CFR de la Frumuşiţa, astfel încât, în anul 1992, Gara a intrat pe lista monumentelor istorice.

Dacă totul a funcţionat bine, a venit secolul XXI când SNCFR-ul a considerat că linia Galaţi-Bârlad nu mai este rentabilă. Au abandonat construcţiile, iar acestea au căzut pradă vandalizării.

Gara de la Frumuşiţa, monument istoric, arată ca după război, cu tâmplăria furatp, cu grinzile metalice sustrase, cu acoperişul căzut. Deşi SNCFR-ul a încercat o declasare în justiţie, instanţa a menţinut statutul de monument istoric al acestei gări. Celelalte gări, Fârţăneşti, Roşcani, Balinteşti deşi nu sunt monumente istorice, au fost lăsate pradă paraginii, urmând ca ceea ce au construit înaintaşii să dispară încet-încet.

În anul 2009, primarul localităţii a solicitat proprietarului, Regionala CFR Galaţi, preluarea gării în administrare pentru a o reabilita şi închiria unor familii nevoiaşe, însă nu a primit niciun răspuns. Astfel că nepăsarea autorităţilor şi-a pus şi mai adânc amprenta.

Fără răspuns au rămas şi nenumăratele solicitări ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Proprietarul avea obligaţia de a întreţine clădirea monument istoric.

„Anul acesta, însă, o să o avem înscrisă în lista de control a monumentelor istorice iar proprietarul, Regionala Căilor Ferate din Galaţi va trebui să ia măsuri. Amenzile pentru nerespectarea obligaţiei de întreţinere, protejare, conservare sunt cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei", spune Marius Mitrof.

În paragină sunt şi Gara din Roşcani, acum pustie, dar şi Gara din Balinteşti.

Sclav pentru datorii. Băiatul erou care a salvat 3.000 de copii din robie

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro