Istoria cafelei: de la licoare păgână la plăcere nevinovată "De ce este băutura Satanei atât de gustoasă? Îl vom păcăli pe Diavol prin botezarea ei și o vom transforma într-o băutură creștină”  

 
+7 click pentru
galerie

Arabica, Robusta, Maragogype, Sfânta Elena, Panama Boquete Geisha, Kopi Luwak, Black Ivory, Liberica – există peste 80 de soiuri de cafea, cultivate în întreaga lume, și mult mai multe feluri de o prepara: espresso, ristretto, cappucino, mocha, latte-machiatto, frappe etc. Până aici, drumul a fost lung: descoperită de un caprele unui păstor, folosită de călugări pentru a-şi prelungi sesiunile de de rugăciune, interzisă de lumea arabă pentru că încuraja promiscuitatea, istoria cafelei începe acum mai bine de o mie de ani.

Primele cafenele au apărut în Mecca. Erau spații publice, numite  kaveh kanes, unde oamenii se întâlneau pentru a purta conversații și a bea cafea. Aici erau discutate și dezbătute teme de interes pentru societate, se legau relații de afaceri. Se dansa, se asculta muzică.

Povestea acestei băuturi nu a început în Arabia Saudită, ci în Etiopia, într-o regiune numită Kaffa, acum mai bine de o mie  de ani. Legenda spune că un păstor, Kaldi, nu era lăsat să doarmă de caprele sale, care în timpul zilei se hrăneau cu ciudatele boabe roșii. După ce au aflat de descoperirea lui Kaldi, călugării dintr-o mănăstire apropiată au fost primii care au folosit boabele pentru a obține o băutură care îi ajuta să-și prelungească orele de rugăciune. 

Timp de două secole,  cafeaua a fost  consumată  în circuit  închis, fiind  preluată de arabi și răspândită de-a lungul Mării Roșii, unde se credea că avea proprietăți tămăduitoare și era inclusă în ritualuri religioase.

Ajunsă în  lăcașurile de cult din Yemen, nu a durat mult până când  s-a transformat într-un produs consumat și căutat de oameni din toate păturile sociale. La sfârșitul secolului al XV-lea, datorită pelerinilor musulmani, cafeaua a pătruns în întreaga lume islamică (Persia, Egipt, Turcia, Africa de Nord). 

În timp ce popularitatea băuturii a crescut pe parcursul secolului al XVI-lea, aceasta a dobândit o reputație proastă: pe lângă partide de șah, dezbateri politice, afaceri, kaveh kanes-urile deveniseră locul în care se și paria, activitate neacceptată de normele sociale ale vremii. Astfel, în 1511, cafeaua a fost interzisă în Mecca, fiind percepută ca sursa acestor comportamente deviante.

Primul contact al europenilor cu cafeaua a avut loc in secolul al XVII-lea. În 1610, poetul englez Sir George Sandys nota că turcii își petreceau aproape toată ziua discutând în jurul ceștilor de cafea, pe care o caracteriza ca fiind „neagră ca smoala, având un gust pe măsura aspectului”. Acesta a mai consemnat faptul că avea efect benefic asupra digestiei.

În cele din urmă, europenii au ajuns sa accepte băutura neagră ca smoala. Se spune că Papa Clement al VIII-lea ar fi gustat-o, la insistențele preoților care îi cereau interzicerea, exclamând: „De ce este băutura Satanei atât de gustoasă […] ar fi un păcat să-i lăsăm doar pe păgâni să se bucure de ea. Îl vom păcăli pe Diavol prin botezarea ei și o vom transforma într-o băutură creștină”  

Prima cafenea din Veneția se deschide în 1683. Parizienii fac cunoștință cu băutura în 1669, datorită ambasadorului turc, Soliman Aga, care își poftea musafirii să o savureze conform obiceiurilor turcești.

Modul în care societatea avea să fie influențată de acest produs a fost evident odată cu deschiderea Café de Precope, vizavi de Comédie Française. Cafeneaua a devenit locul de întâlnire al actorilor, scriitorilor, dramaturgilor și al muzicienilor. Printre clienți se numărau Voltaire, Rousseau, Diderot și americanul Benjamin Franklin. La Café de Precope se purtau discuții filosofice, se dezbăteau probleme politice, se scria, se cânta, se recitau versuri, exact ca în kaves kanes-urile din Mecca. Ghicitoarele erau personaje nelipsite, oferindu-și talentul de a citi viitorul în zațul strâns pe fundul ceștilor.

                                                                                                    Café de Precope

Istoricul francez Michelet descria apariția cafelei ca fiind „ revoluția propice a timpurilor noastre, marele eveniment care a creat tradiții noi și a modificat temperamentul uman. […] Cafenelele europene erau locuri de întâlnire unde bărbați și femei,  puteau interacționa într-un mod nemaiîntâlnit până atunci.”

Odată cu trecera secolelor, cafeaua a devenit un element banal al vieții cotidiene. Pentru unii, este chiar nelipsită. Este asociată în continuare cu socializarea, dar i s-au atribuit și alte valențe: este cea care ne trezește și cea care ne ajută să ne concentrăm. Oamenii beau cafea, dar o fac în mod diferit, în funcție de cultura căreia îi aparțin: cafeaua italianului este espresso. Turcii nu își imaginează gustul de cafea fără aroma cardamonului. Etiopienii respectă și în prezent un ritual sacru de pregătire și servire.  

Pentru artiști, cafeaua a trecut de la instrument de amânare a oboselii, la personaj înzestrat cu diferite puteri. Regizorul Jim Jarmusch a făcut în pelicula  Coffee and Cigarettes  o analiză a modului în care oamenii se deschid unii față de alții când sunt așezați lângă două cești si o scrumieră. Pentru Bob Dylan, care cere one more cup of coffee before before I go”, cafeaua este ultima plăcere a vieții de care are nevoie înainte de a-și înfrunta demonii.

Funcția mistică a cafelei a fost exploatată în numeroase opere literare. În nuvela "La țigănci", Mircea Eliade o folosește ca punte de trecere între cele două lumi: „când zgomotul se pierdu, descoperi lângă el, așezată la o masă cu picioarele scurte, cu o ceașcă cu cafea înainte...”, „să nu bei prea multă cafea, șopti fata deschizând ușa și împingându-l înăuntru”, „mi-e sete! […] ți-a trimis baba cafea”, „dispăru după un paravan și se întoarse cu o tavă rotundă de lemn, pe care se afla o ceașcă cu cafea și un ibric. Gavrilescu apucă ceașca și o dădu peste cap, apoi i-o întinse, zâmbind”.  

O mie de ani după păstorul Kaldi, trăim înconjurați de rezultatul descoperirii lui. Cafeaua se bea acasă, la școală, la serviciu, în parc, în metrou, în mașină, în avion, singur, cu prietenii, cu necunoscuți, stând la masă sau în mers. Este un element prezent în mai toate culturile, cu variații caracteristice.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE