Povestea dramatică a tripleților separați la naștere, în numele științei. Întreaga lor viață a fost un experiment psihologic: „Ne-au studiat ca pe niște animale de laborator”

 
+4 click pentru
galerie

Povestea tripleților separați la naștere pare ficțiune, dar este cât se poate de adevărată. Separați când aveau doar șase luni, adoptați de familii care nu știau nimic una despre cealaltă. Printr-un șir bizar de coincidențe - sau poate destinul - cei trei s-au regăsit. Bolnavi, distruși psihic, s-au luptat să înțeleagă de ce au fost folosiți „ca niște animale de laborator”. Din nefericire, pentru unul dintre tripleți, povestea are un final tragic.

Trei străini identici

 În 1961, trei familii de evrei din New York au adoptat trei băieți. Bebelușii aveau 6 luni. Pentru următorii 20 de ani, fără ca vreunul să știe, viețile lor au fost monitorizate cu atenție de un grup de cercetători. Tripleții făceau parte, fără voia lor, la unul dintre cele mai lungi și complexe experimente psihologice din istorie.

Tripleții habar n-aveau că nu veniseră singuri pe lume, până când, dintr-o coincidență fantastică,  unul dintre frați a început facultatea. Ajuns în campus, tânărul nu înțelegea de ce foarte multă lume îl „cunoștea” deja. Se pare că avea o sosie, un alt student care artă exact ca el. 

Povestea a ajuns în ziarele din New York, „Gemenii de la facultate”. Fotografiile au fost văzute de...al treilea frate! În scurt timp, Bobby, Eddy și David au devenit vedete în Statele Unite, fiind invitați la emisiuni și ținând publicul cu sufletul la gură cu povestea lor incredibilă.

Vorbeau la fel, aveau aceleași gesturi, dar abia se cunoscuseră

Madonna a fost atât de impresionată de povestea tripleților separați la naștere încât le-a oferita un rol în filmul ei „Desperately Seeking Susan”. Viața celor trei frați a s-a transformat într-o petrecere continuă.

Atunci când familiile au început să pună întebări, de ce nu au știut că bebelușul adoptat mai avea doi frați, adevărul sinistru a ieșit la lumină. Au aflat că tripleții au făcut parte dintr-un experiment psihologic menit să testeze diferențele dintre natură și educație. Cercetătorul voia să descopere ce diferențe există între trei frați cu ADN identic, dar care au fost crescuți în medii total diferite. Pentru asta, bebelușii au fost plasați în familii diferite din punct de vedere social și economic. 

Medicul responsabil lucrase și cu fiica lui Sigmund Freud, Anna

Medicul Peter Neubauer a apelat la agenția de adopții „Louise Wise Services” pentru a-l ajuta cu „Studiul Gemeni”. Când au fost adoptați, cele trei familii au fost informate că bebelușii fac parte dintr-un studiu de rutină, iar acceptul lor le-ar crește semnificat șansele de a-i putea adopta. 

Fiecare dintre gemeni a primit vizite regulate de la renumitul medic, în primii zece ani din viață. În ciuda faptului că îi vizita pe băieți în aceeași zi, nu le-a spus niciodată de existența celorlalți. 

Șirul evenimentelor pare să fie creația unui scenariu de film, o poveste bizară, în care coincidențele joacă un rol major. I-am cunoscut pe actorii principali, dar ce se întâmplase cu personajele secundare, cele care au pus bazele acțiunii?

           Peter Neubauer

Medicul austriac care fugise de naziști în Statele Unite și care a pus bazele acestui experiment odios a murit. Dar asistenta lui trăiește.

„Am fost întrebată dacă mă simt vinovată. Interesantă abordare...În retrospectivă, îmi dau seama că ce am făcut noi a fost greșit, din punct de vedere etic.”

Natasha Josefowitz are 92 și trăiește o viață frumoasă în Florida. Când vorbește despre „colosalul experiment ce nu va putea fi niciodată egalat”, i se poate citi mândria în ochi. 

„Am fost un experiment. Oamenii ăștia ne-au separat și ne-au studiat ca pe niște animale de laborator. Cât de diabolic să fie cineva să poată face una ca asta?”, a spus Bobby Shafran, unul dintre tripleți. 

În mod inevitabil, experimentul a avut consecințe tragice. Cei trei au suferit probleme psihice încă din adolescență. Din păcate, Eddy s-a sinucis în 1995. Nu se știe dacă boala psihică a fost transmisă ereditar sau a fost o consecință a traumei separării (o fi știut medicul austriac despre existența ei?)  

Nimeni nu știe câți gemeni au participat la studiu

Tulburător este faptul că nimeni, în afară de cercetătorii care au orchestrat experimentul, nu știe câte perechi de gemeni sau tripleți au fost separate pentru studiu. Câți oameni trăiesc acum fără să aibă habar că au un frate sau o soră undeva?

S-ar putea să nu aflăm niciodată.

Neubauer nu și-a publicat niciodată studiul, iar în 2008, când a murit, toate arhivele lui au fost predate Universității Yale și secretizate până în 2065.



facebook whatsapp twitter pinterest