Să fie clar! Ea a făcut Unirea de la 1918. Regina Maria: ”Tigrule, Transilvania până la Tisa și tot Banatul!”

 
+5 click pentru
galerie

Cărțile de istorie ne vorbesc despre Marea Unire de la 1918. Despre cei peste 100.000 de oameni de la Alba Iulia, despre discursurile pline de patos, despre Reîntregirea neamului. Nimic din toate acestea nu s-ar fi înfăptuit dacă nu exista Regina Maria. Nimeni nu ne băga în seamă la Conferința de Pace de la Paris. Atunci, cel mai nobil suflet al nostru, a plecat într-acolo, a pledat cauza României Mari și s-a întors acasă cu Unirea în buzunar

Regele încuie ușa. Sunt numai ei doi. Ferdinand și Maria. ”Aș vrea să pleci la Paris, să pledezi acolo cauza. Brătianu (n.r. - Ion I.C.Brătianu, prim-ministrul de atunci) nu e băgat în seamă de către cei grei. Tu ai ardoare, ai entuziasm, țara are nevoie de tine. Ești de acord?” E primăvara lui 1919, Primul Război Mondial s-a încheiat, Unirea de la 1 decembrie 1918 pare înfăptuită, dar lucrurile nu stau chiar așa. Prin guvernul Marghiloman, România semnase pace separată cu Germania. Aliații nu ”digeraseră” acest lucru, iar scrisorile către Rege vorbeau despre răceala cu care Ion I.C. Brătianu era tratat la Conferința de Pace de la Paris, pornită la drum pe 18 ianuarie 1919. Contele de Saint-Aulaire, trimisul francez pe aceste meleaguri, ”mirose” tot. O cunoaște bine pe Regina Maria. Știe că e devotată poporului român, cunoaște legăturile sale cu capetele încoronate ale Europei. Îi spune lui Brătianu să stăruie pe lângă Regele Ferdinand, iar acesta să o înduplece pe Maria să vină în ”Orașul Luminilor”...

Regina Maria nu stă mult pe gânduri. Pe 5 martie 1919 e deja la Paris

Miercuri, 5 martie 1919, Regina Maria e deja la Paris. A călătorit cu Trenul Regal, însoţită de fiicele ei, Principesa Elisabeta și Principesa Mărioara, precum şi de o suită reprezentând Casa Civilă și Casa Militară a Regelui Ferdinand, Guvernul și Corpul Diplomatic. Trage la ”Ritz”. Face poze, dă interviuri, apoi se închide în încăpere cu Brătianu. Acesta-i expune, fair, situația: România Mare e în pericol, granițele nu-s atât de sigure. Îi spune pe cine trebuie să vadă, unde e necesară stăruința. Pe 6 martie cere audiență la prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau, o personalitate imensă. E primită chiar a doua zi. Șeful de cabinet, generalul Mordacq, o descrie: ”Avea o alură deosebită, , a adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o doamnă și se impune întotdeauna”. Pe ceas, întrevederea trebuie să dureze o jumătate de oră. După 120 de minute ușile erau tot închise...

Clemenceau e direct: ”Doamnă, uitați că țara dumneavoastră, semnând o pace separată (n.r. - Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în data de 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București) a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale?”, vine întrebarea. ”Domnule prim-ministru, știți bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917”, sosește și răspunsul. Regina se ridică. Dă să plece, spadele sunt pe masă. Clemenceau o îndeamnă să stea jos.

”-Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră!”

”-Transilvania până la Tisa și tot Banatul!”

”-Dar, doamnă, cereți partea leului!”

”-De aceea, domnule prim-ministru, leoaica se adresează vărului ei, Tigrul”...(n.r. - porecla lui Clemenceau)

A doua zi, Regina Maria e invitată la Elysee de către președintele Poincare, care îi acordă Marele Cordon al Legiunii de Onoare distincție ce, de obicei, se oferea șefilor de stat în exercițiu. O va însoți la Gare du Nord, unde se va pleca către Londra. Suverana dialoghează, aici, cu vărul ei, George al V-lea, la Londra. Se vede și cu fostul său tovarăș de joacă de la Osborne, Winston Churchill, pe atunci Ministru de Război...Dar timpul o presează. Revine, pe 30 martie, la Paris. Vrea întrevederea cu omul momentului, președintele american Woodrow Wilson. Știe că e greu, aproape imposibil. Secretariatul îi transmite că e un tip extrem de ocupat, că nu ar putea găsi o ”fereastră” în agenda sa după ora 9. ”Nu-i nimic - vine răspunsul - Regina este o persoană extrem de matinală, iar domnul președinte mă poate primi și la 7 dimineața, dacă dorește”...

„Cei patru mari” în timpul Conferinței de Pace de la Paris (de la stânga la dreapta, englezul David Lloyd George, italianul Vittorio Orlando, francezul Georges Clemenceau și americanul Woodrow Wilson)

E 10 aprilie 1919, ora 8.30, când Wilson e la ”Ritz". Nu se lasă impresionat, e un om prea ”greu”. ”Ostentativ de evlavios, mi-a ținut o predică despre cum ar trebui să tratăm minoritățile noastre, devenind excesiv de moral și alunecos”, nota Regina Maria. Dar pașii importanți au fost făcuți...Franța cedează, încet, încet. Trimite, imediat, 50 de locomotive spre România plus zeci de vagoane cu mâncare și echipament militar. Ce a urmat, se știe...

Țara noastră semnează Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye pe 10 decembrie, cu Austria (delegați fiind generalul Constantin Coandă și Victor Antonescu), ce recunoștea în mod expres unirea Bucovinei cu România. Aici apar articolele ce ne interesează:

 ”...Articolul 59. În ceea ce o privește, Austria renunță în favoarea României la toate drepturile și titlurile părții din fostul Ducat al Bucovinei, alăturate frontierelor României, așa cum ele vor fi stabilite ulterior de principalele Puteri Aliate și Asociate."

"...Articolul 60. România aderă la introducerea în Tratatul cu principalele Puteri Aliate și Puteri Asociate a stipulării că aceste puteri vor considera necesar să protejeze interesele locuitorilor din România care diferă de majoritatea populației prin rasă, limbă sau religie...”

Vine, apoi, semnarea Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920. Articolului 45 stipulează: "Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România."

Harta României Mari, după Tratatul de la Trianon, din 1920

În acest context, legitimitatea unirii Bucovinei cu România, în cadrul granițelor stabilite prin decizia din noiembrie 1918, a dobândit sancționare/ratificare internațională legală, în timp ce actul arbitrar din 1775 (pactul secret dintre Austria și Rusia prin care Bucovina a fost cedată Austriei) a fost încă o dată anulat. Granița dintre Polonia și România a fost stabilită în lungul râului Ceremuș.

Granițele României Mari erau, finalmente, recunoscute. La fel, și eforturile Reginei Maria, Întregitoarea. ”Când am fost întrebată de ce am venit la Paris, am răspuns: <<Pentru a da României o față - are nevoie de o față și de aceea am venit s-o dau pe a mea>>"

Alba Iulia, 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand și Regina Maria, Întregitorii, ieșind din Catedrala Unirii

  • 27 martie/9 aprilie 1918: Sfatul Ţării, întrunit la Chişinău, votează unirea Basarabiei cu România.
  • 15/28 noiembrie 1918: Congresul general al Bucovinei votează în unanimitate unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României, în contextul destrămării Imperiului Austro-Ungar.
  • 18 noiembrie/1 decembrie 1918: Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclamă Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi
  • 1919: principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul acestui an, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria statelor cu interese limitate şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. În acest context, Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand decide să plece la Paris pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală.
  • 7 martie 1919: Regina Maria este primită de Georges Clemenceau, primul-ministru al Franței și, totodată, președintele Conferinţei de Pace de la Paris.
  • 8 martie 1919: Regina Maria este primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. Regina a mers, apoi, la Londra, unde a fost primită de regele George al V-lea
  • 10 aprilie 1919: Regina Maria, revenită la Paris, are o întrevedere cu preşedintele american Woodrow Wilson.
  • Mai 1919: Regele Ferdinand I şi Regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. Pe parcursul întregii călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.
  • 4 iunie 1920: se semnează, la Versailles, Tratatul de la Trianon, prin care este recunoscută oficial Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România. Prin acest document sunt confirmate pentru prima dată, în mod oficial, granițele României Mari.
  • 15 octombrie 1922: Un alt moment important în viaţa reginei Maria a fost atunci când, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării perechii regale, Ferdinand şi Maria, fapt ce a reprezentat simbolul actului unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. 

Surse: ”Historia”, România Regală, Regina Maria



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI