S-a sinucis cu gaze, băgând capul în cuptorul aragazului, după ce a pregătit micul dejun copiilor: „Nu mai pot trăi așa!”

 
+4 click pentru
galerie

Fetița - geniu devenită femeia neînțeleasă s-a stins urât sub „clopotul de sticlă” al neîmplinirii, depresiei și tristeții. Copilărie, adolescență și tinerețe marcate de episoade profunde de instabilitate emoțională.

Scriitoarea Silvia Plath s-a născut în anul 1932, în Boston, într-o familie de profesori. În primii ani de viață, a fost un copil fericit, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntau părinții ei, ambii cadre universitare la Boston University. Tatăl ei moare când Sylvia are 8 ani. Un copil geniu și un adolescent de nota zece – așa a fost până ce crizele depresive au început să o domine.

La vârsta de 8 ani, îi este publicată prima poezie. Mai târziu, cocheteaza cu moda, dar nu renunță niciodată la literatura. Chiar dacă în timpul vieții Sylvia Plath nu a cunoscut succesul ca scriitoarea, a fost primul poet care a primit postum Premiul Pulitzer, pentru un volum ce cuprindea ultimele și cele mai tulburătoare creații ale sale, o serie de poeme rămase nepublicate.

Cunoaște primul insucces în carieră la vârsta de 21 de ani, atunci când este refuzată la un curs de literatură, pe perioada verii, la Harvard. Nereușita o marchează atât de tare, încât merge a mormântul tatălui său și înghite 50 de somnifere. Este găsită de mama sa, în pivnița casei, inconștientă, trei zile mai târziu de la tentativa de suicid. De atunci și până la sfârșitul vieții, Sylvia frecventează cabinetele de terapie psihiatrică și psihologică. În adolescență, a fost internată câteva luni la un spital de boli mintale.

Trecea uşor de la o stare la alta şi pe plan emoţional trăia într-un montagne-rousse. Verdictul tuturor psihiatrilor era unul singur – tulburare bipolară – boala cu care Sylvia a luptat toată viața. O luptă inegală, pe care a pierdut-o la 30 de ani.

 Prima și „singura iubire adevărată”

„E atâta suferinţă în jocul ăsta de a găsi un partener, de a încerca, de a testa. Şi îţi dai brusc seama că ai uitat că e un joc şi sfârşeşti în lacrimi” nota Sylvia Plath în jurnal, pe când era doar o adolescentă. A avut zeci de parteneri și a fost dintodeauna atrasă în jocul iubirii.

Râvnea la „rolul” de soție. Avea condiții, însă. „Căsătoria este tot o exprimare a sinelui, dar numai dacă nu îmi secătuieşte arta, scrisul, sublimări ale dorinţelor mele sexuale. Dacă l-aş putea găsi pe bărbatul inteligent, dar şi magnetic şi atrăgător…”.

În primii ani ai tinereții, căuta bărbatul perfect. A crezut că l-a găsit în persoana lui Richard, un student din Paris, cel pe care obișnuia să îl numească, chiar și la mulți ani de la despărțire, „singura iubire adevărată”. Distanța care îi despărțea și crizele de nervi ale tinerei l-au îndepărtat pe Richard. Într-o vizită surpriză pe care i-a făcut-o Sylvia la Paris, Richard i-a spus „Adio!”. Episodul despărțirii o va urmări mulți ani. S-a întors răvășită, tulburată, pierdută la universitatea din Cambridge, unde studia, și a început să bea. Din ce în ce mai mult, până la inconștiență. Decide să-l uite pe Richard.

Relația cu Ted, soțul său

Îi scria des mamei sale. Dorința de stabilitate și nevoia de iubire devin din ce în ce mai aprige. Într-una dintre scrisori, îi mărturisește mamei: „tânjesc după cineva care să mă facă să-l uit pe Richard. Merit asta, o iubire răvăşitoare, dar care să nu mă distrugă. Doamne, cât mi-aş dori să gătesc, să mă aşez la casa mea şi să fiu în visurile unui bărbat şi să scriu. Mă gândesc întruna la posibilitatea unei asemenea iubiri. Dar mă şi sperie. Enorm”.

Își face prieteni la universitate, nu ratează nicio petrecere din cămin, frecventează cercurile cu oamenii influenți ai vremii, îi place popularitatea și e pasionată de mondenități. Adoră să fie în centrul atenție. Își stabilește obiective din a cunoaște cât mai multe persoane, pentru a obține avantaje în carieră. De viitorul ei soț află dintr-o revistă literară, în care erau publicate și scrierile ei. El devine un obiectiv. Îl cunoaște la o petrecere, în campusul studențesc. Era „înalt, brunet şi bine făcut”. Un cuceritor. Învăluită în aburii alcoolului, Sylvia începe să-i recite din poeziile lui. Îl flatează. Prima noapte de dragoste s-a consumat chiar în noaptea în care s-au cunoscut.

Ted Hughes, poetul Laureat al Marii Britanii 14 ani la rând, devine soțul ei, câteva luni mai târziu. S-au mutat împreună în America și au avut doi copii, pe Frieda și pe Nicholas.  Câțiva ani mai târziu, află de infidelitățile soțului. Are un nou acces puternic de furie. Încearcă să se sinucidă la volan. Ajunge acasă și distruge toate manuscrisele lui Ted. Arde și romanul la care lucra ea. Își ia copiii și pleacă împreună la Londra.

Discuţiile purtate în jurul tumultoasei relaţii dintre poeta americană şi Ted Hughes tind adesea să îl învinovăţească pe cel din urmă pentru depresiile şi sfârşitul tulburător al Sylviei. Cât timp au format o familie, cei doi au reuşit totuşi să fie unul pentru celălalt sursă de inspiraţie poetică şi cel mai sincer critic, oferindu-şi suport moral şi dragoste. Mulţi biografi afirmă că sentimentele Sylviei ar fi fost mai puternice, iar implicarea sa în relaţie, mai adâncă. Îl adora. Scria zilnic în jurnal cât îl iubește. Când i-a descoperit infidelitatea, această iubire puternică s-a transformat într-o furie de necontrolat.

Finalul

Londra nu-i priește, pe plan personal. Chiar și măcinată de depresie, ultimul an din viață a fost și cel mai prolific din punct de vedere literar. Apare și singurul roman al Sylviei – „Clopotul de sticlă”, o lucrare semi-autobiografică, pe care criticii o ignoră și care se popularizează câțiva ani mai târziu de la moartea scriitoarei.

Mariajul eșuase. Ea și copiii locuiau într-un apartament neîncălzit din Londra, din cauza problemelor pe care le avea cu banii. Era o iarnă cruntă.

11 februarie 1963. Ultima dimineață. S-a trezit. S-a asigurat că Frieda şi Nicholas dorm. Le-a pregătit micul dejun, le-a vorbit şi le-a cântat. Și-a luat adio! A deschis larg geamurile şi a sigilat cu bandă adezivă şi cârpe umede uşa de la camera în care dormeau copiii. S-a retras în bucătărie, pentru ultimele „pregătiri”.

A închis şi a sigilat şi de această dată uşa. A dat drumul la gaze. A băgat capul în cuptor şi a fost găsită moartă câteva ore mai târziu. Avea doar 30 de ani.

Vestea morții Sylviei a trecut peste ocean și a ajuns până la Ted. Furios, bărbatul a distrus ultimul jurnal al Sylviei, “pentru ca ai noştri copii să nu trebuiască să îl citească vreodată”.

Urmașa Sylvie în patul lui Ted. Final tras la indigo

Assia Wevill, femeia cu care Ted a înșelat-o pe Sylvia Plath și cu care a rămas și după plecarea scriitoarei la Londra, era însărcinată când Sylvia s-a sinucis. Marcată de veste, a decis să renunțe la copilul pe care îl purta în pântece. I-a crescut pe cei doi copii ai Sylviei cu dragoste. I-a tratat ca pe propriii copii. Era bântuită, însă, de imaginea Sylvia. Purta o parte de vină, chiar dacă nu o recunoștea niciodată. Lui Ted, însă, nu-i era teamă să o recunoască și nici milă de cea care îi era alături. În timpul unui conflict aprins, i-a spus că, din nefericire pentru ea, fusese martoră a morţii Sylviei, ceea ce o “contaminase pe vecie”, pentru că nu avea de gând să o ia vreodată de soţie.

„Indecizii nebunești, în contrast cu deciziile nebunești ale Sylviei”, așa cataloga Ted finalul vieții amantei, identic cu cel al soției. Assia și-a pus capăt zilelor sigillând ușile și geamurile bucătăriei și dând drumul la gaze. Spre deosebire de Sylvia, Assia și-a strâns la piept singurul copil până în ultima clipă a vieții. Și dincolo de ea... A fost un dublu suicid.

„Tăcerea s-a retras ca un val, frecând pietricelele și scoicile și toată epava banală a vieții”

 Despre Sylvia Plath, Ted Hughes scria într-un eseu că “în spatele poemelor ei e o natură feroce, care nu face compromisuri. E o muză neobişnuită, cheală, albă şi sălbatică, în pelerina ei de oase, plutind peste un peisaj al Pictorilor Primitivi”. În mod absolut tragic, muza a luat cu ea, pe calea morţii, şi alte minţi. Dintre ele, pe cea a fiului ei. Nicholas Hughes s-a sinucis pe 16 martie 2009 prin spânzurare, la doar 47 de ani, ducând o luptă cruntă cu depresia, în ultimii ani din viață.

 

Surse: biography.com, sylviaplath.info, hyperliteratura.ro



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI